Autorităţile din Marea Britanie au anunţat luni că varianta Omicron a noului coronavirus se răspândeşte cu „o rată fenomenală” şi a ajuns să reprezinte 40% din totalul infectărilor din Londra, motiv pentru care i-au îndemnat pe locuitorii ţării să se vaccineze cât mai repede cu doze de supra-rapel („booster”), întrucât persoanele vaccinate cu doar două doze sunt vulnerabile în faţa acestei noi variante virale, informează Reuters, citat de Agerpres.
După ce primele cazuri de infectare cu varianta Omicron au fost detectate pe 27 noiembrie în Marea Britanie, prim-ministrul Boris Johnson a impus restricţii mai dure şi a declarat duminică, într-o alocuţiune televizată, că un „val mareic” de infectări cu varianta Omicron este pe cale să se abată asupra întregii ţări.
Potrivit specialiştilor britanici, dacă nu vor fi adoptate măsuri rapide, aproximativ 1 milion de persoane vor fi infectate până la sfârşitul lunii decembrie cu varianta Omicron, despre care oamenii de ştiinţă susţin că este capabilă să infecteze persoanele vaccinate cu două doze.
„Ceea ce ştim despre Omicron este că… se răspândeşte cu o rată fenomenală, o rată pe care nu am mai văzut-o niciodată până acum şi care dublează la fiecare două-trei zile numărul infectărilor”, a declarat secretarul de stat pentru Sănătate din Marea Britanie, Sajid Javid, pentru Sky News, potrivit sursei citate.
„Acest lucru înseamnă că ne vom confrunta cu un val mareic de infectări, ne aflăm încă o dată într-o cursă între vaccinare şi răspândirea virusului”, a adăugat oficialul britanic.
Boris Johnson, confruntat cu o „rebeliune” în rândul partidului său din cauza măsurilor luate pentru a limita răspândirea variantei Omicron şi critici care vizează petrecerile de Crăciun organizate la reşedinţa din Downing Street. Nr.10 în timpul lockdown-ului de anul trecut, a declarat că britanicii ar trebui să se grăbească să se vaccineze cu doze „booster” pentru a proteja în acest fel „libertatea noastră şi modul nostru de viaţă”.
Guvernul britanic doreşte să ofere doze „booster” pentru toţi rezidenţii adulţi până la Anul Nou, un obiectiv foarte ambiţios ţinând cont de vacanţele de sfârşit de an şi de faptul că vaccinarea unui milion de persoane pe zi ar reprezenta un număr aproape dublu în comparaţie cu media zilnică actuală, care este de 530.000 de persoane vaccinate pe zi.
În acest sens, Guvernul Marii Britanii a decis să deschidă noi centre de vaccinare care vor funcţiona şapte zile din şapte, să implice armata în campania de imunizare şi că anumite programări medicale de rutină vor trebui să fie amânate.
foto depositphotos.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De ce nu ia-ti cerut Turcanei o lege cat a fost ministrul culturii?
Sa zicem că în viitor satul se va numi Esca?…sau protv?…de ce?…păi voi nu le-ați reconditionat ci le-ați cumpărat!…așa ar…
Trebuiau făcute 2 bretele de circulație înaintea începerii construcției,,,adică o cărpire a viaductului,,,,una prin spatele Kaufland până în cartierul Tineretului…
Șanț de acord cu produse tradiționale, dar am o întrebare…..cei ce fac tot felul de bunătăți,oare au toți analize medicale…
Unde e loc pentru 3 benzi pe sens? Ba tu esti din Sibiu, sau din Caracal? Intrarea pe pod dinspre…













Lasă un răspuns