Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Actualizare: Angajatul Poliției locale reținut pentru șpagă e consilier juridic. Jucător la pariuri

Actualizare: Angajatul Poliției locale reținut pentru șpagă e consilier juridic. Jucător la pariuri

Unui sibian trimis în judecată pentru o copertină neautorizată amplasată la intrarea în apartament un angajat al Poliției locale i-a cerut șpagă pentru ”a-i rezolva autorizația de construire”. Înainte de a-i da banii, sibianul căruia i-a fost cerută mita a anunțat angajații Direcției Anticorupție. Este al doilea dosar deschis în ultimele săptămâni, în care un angajat al administrației locale este prins în flagrant în timp ce ia șpagă

Actualizare 14:00 Silviu Ștefan Tudosescu este angajatul din cadrul Poliției locale Sibiu reținut de procurori pentru că a cerut o șpagă de 600 de lei pentru ”a rezolva o autorizație de construire”. El a fost angajat în cadrul Serviciului de Poliție locală a municipiului Sibiu pe funcția de consilier juridic de aproximativ trei ani.

Locuitor al orașului Cisnădie, Tudosescu încasa un salariu lunar de 2.930 de lei net, conform celei mai recente declarații de avere publicată de acesta (declarația din 2020, aferentă veniturilor încasate în 2019). Nu are nicio proprietate, niciun cont bancar, dar nici vreun credit, conform aceleiași surse. În declarație mai este trecut un venit în sumă de 12.000 de lei: ”câștig pariuri” a descris Tudosescu în declarația de avere sursa acestor bani.

Pe contul său de Facebook, consilierul juridic al Poliției locale reținut acum pentru șpagă a publicat numeroase fotografii în care apare prăjind carne la grătar. Tot acolo, el se declară un susținător PNL.

”Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui consilier juridic din cadrul Poliției Locale Sibiu, în timp ce primea de la o persoană fără calitate specială suma de 600 lei. Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a unui denunț formulat la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu. În schimbul banilor, bărbatul ar fi pretins că își va folosi așa-zisa influență pe care susținea că o are pe lângă alți funcționari ai Primăriei Sibiu, în sensul obținerii unei autorizații de construire. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență”, arată și reprezentanții DGA într-un comunicat emis pentru cititorii Turnul Sfatului.

Citește și Reacția Primăriei: juristul șpăgar de la Poliția locală

a fost dat afară azi. După 50 de zile de absențe nemotivate

Știre inițială. Pentru că în urmă cu doi ani a amplasat deasupra intrării în apartament o copertină pentru care nu a cerut, în prealabil, autorizație de construire, un sibian a fost amendat de Poliția locală Sibiu. I s-a cerut totodată intrarea în legalitate, fapt care nu s-a mai petrecut. Prin urmare, se arată într-un comunicat remis de procurorii sibieni pentru cititorii Turnul Sfatului, Poliția locală l-a dat în judecată pe sibianul în vârstă de 65 de ani, pentru a-l obliga să obțină autorizația sau să desființeze copertina.

Luna trecută, însă, un angajat al Poliției lcoale s-a gândit ”să facă o șpăguță” din toată această poveste. ”L-a abordat pe denunțător (bărbatul dat în judecată pentru copertină – n.r.) şi i-a relatat că îl poate ajuta în cadrul procedurii de intrare în legalitate pe care acesta din urmă era obligat să o urmeze în ipoteza în care nu dorea să îi fie desființată construcția nelegal edificată. La  data de 18.11.2021, denunţătorul a fost contactat de către angajatul Poliţiei Locale Sibiu, care, asigurându-l că îi sunt cunoscuți funcționarii publici din cadrul Primăria Municipiului Sibiu cu abilitați a verifica dosare de autorizare a edificării construcțiilor și a emite autorizațiile de construire, a pretins suma de 600 de lei, cu titlu de preț al influenței, spunând că astfel îi va determina pe acești funcționari publici să îi soluționeze favorabil cererea de intrare în legalitate cu privire la construcția ridicată nelegal”, relatează prim-procurorul Ion Veștemean, în comunicatul remis pentru cititorii Turnul Sfatului.

În cursul zilei de ieri, miercuri, 15 decembrie 2021, la scurt timp după ziua sa de naștere, angajatul Poliției locale și-a dat întâlnire cu sibianul dat în judecată, într-un restaurant. Ceea ce nu știa polițistul era că, între timp, bărbatul de la care spera să primească șpagă a trecut pe la procurori, cărora le-a istorisit povestea, denunțând angajatul administrației locale a Sibiului.

”Acesta (consilierul juridic – n.r.) a reiterat susținerile sale anterioare și anume că ar fi achitat el pentru denunțător suma de 600 de lei către angajații Primăriei Municipiului Sibiu spre a-i determina să îi soluționeze favorabil cererea acestuia de intrare în legalitate cu privire la construcția nelegală edificată, context în care a solicitat de la denunţător plata acestei sume care ar fi fost anterior achitată din patrimoniul său cu titlu de mită. Cu ocazia acelei întâlniri, potrivit discuțiilor anterioare, angajatul Poliţiei Locale Sibiu  a primit de la denunţător suma totală de 600 de lei, sumă ce a fost ulterior ridicată de la acesta de organele de urmărire penală, cu ocazia constatării în flagrant a faptei de corupție”, mai arată procurorii sibieni.

Trafic de influență și cumpărare de influență sunt primele două infracțiuni pe baza cărora a fost deschis dosarul în care este acum urmărit penal polițistul. El a fost reținut pentru 24 de ore ”urmând ca în cursul zilei de astăzi a se aprecia asupra măsurilor preventive ce urmează a fi dispuse în cauză”

”Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu şi a lucrătorilor de poliţie din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Alba Iulia”, mai informează procurorii sibieni.

Luna trecută, aceiași procurori sibieni rețineau tot un consilier juridic, angajat al Urbana (societate care, la fel ca și serviciul de Poliție locală Sibiu, este în subordinea administrației locale a Sibiului) pentru o șpagă de 1.200 de euro, de la o mamă singură. Între timp, respectivul jurist și-a și recunoscut vinovăția (detalii aici: Șpăgarul de la Urbana și-a recunoscut vinovăția pentru doi ani și opt luni de închisoare. Cu suspendare)

Notă: în forma inițială a articolului, apărea informația potrivit căreia cel reținut este polițist local, informație rectificată în forma actuală a textului

Sursa fotografiei principale: Facebook / Silviu Ștefan Tudosescu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Nicușor von Șorliken

Acum 2 ani

Suntem mandri de functionarii administratiei locale si de conducerea primariei! Ca simpatizant PNL, ar trebui iertat, totusi, e de-al nostru. La noi in burg se voteaza doar liberali si sasalai. Niciodata nu va ajunge sa ne conduca ciuma rosie corupta si rea! Coruptia ucide! Bai, te uiti totusi la mecla astuia si iti dai seama cam pe unde ne aflam...ce grataristi **** ne conduc! Plus ca garantat nu a mai vazut vreo domnisoara din 1999!

Raspunde

Heinz Joachim Flockenwald

Acum 2 ani

Tudosescu este un nume ardelenesc din tată-n fiu, de mii de ani! Mai ardelenesc decât Nagy sau Haller! 1 Decembrie 1918-cea mai binecuvântată zi din istorie, de la cretacic încoace!
Raspunde

Carcotel

Acum 2 ani

Pacat ca multi nu o sa simta ironia! :)))

Raspunde

@carcotel

Acum 2 ani

Mai, du-te, mai! Crezi ca numai tu esti destept?!
Raspunde

Gigi contra

Acum 2 ani

Aoleu! Ce captura! Extraordinar! Jos coruptia! Uite unde zacea coruptia si noi nu stiam! Consilier juridic si mare carnivor. Si pe deasupra, corupt! Vai de noi!
Raspunde

EU

Acum 2 ani

Este ruda cu politistul local Tudosescu din Primaria Cisnadie?
Raspunde

El

Acum 2 ani

Da sînt frați
Raspunde

Paul

Acum 2 ani

Ca deobicei, au prins pestele cel mic, sefii politiei locale care fac ilegalitati majore sunt in continuare in functie. Politia locala este un dezastru pentru Sibiu!
Raspunde

Stanciu

Acum 2 ani

Exact asta-i problema. Ca**tii mari care recurg pana si la intimidare sunt in continuare in functii, aparandu-se unii pe altii. Sa stiti romani ca sunt unul patit si complet satul de felul in care merg lucrurile. Si pregatit sa fac ceva atunci cand mai multi se vor trezi. Intelegeti cat de grava e situatia!
Raspunde

Diana Dima

Acum 1 an

Domnule Stanciu luați legătura cu mine la adresa de email [email protected], ptr. a face ceva.

Raspunde

XYZ

Acum 2 ani

Aevărată captură nu-i așa Gigi contra? Păcat că nu va spune tot ce știe....ar fi fost interesant de aflat!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus