Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Dan Nanu s-a re-reîntors la Direcția pentru Cultură. O funcție cu probleme în ultimii ani

Alin Bratu
6
dan-nanu-cultura-5-mpij

Dan Nanu este, de la finalul anului trecut, noul director al Direcției pentru Cultură Sibiu. A fost anunțat de către Ministerul Culturii drept câștigător al concursului pentru postul de director executiv după ce a trecut de proba de interviu cu un punctaj de 80,60 și astfel revine într-o funcție pe care a mai deținut-o în alte două rânduri.

Publicitate
Publicitate

Concursul s-a reluat acum după ce în luna august 2021 a fost anulat. Au fost atunci trei candidați pentru această funcție, însă unul nu a trecut de faza verificării dosarului, iar ceilalți doi s-au retras înaintea probei scrise. De fapt, nu s-au mai prezentat la examen, asta fiind notat în cronologia concursului.

De această dată, însă, lipsesc de pe site-ul Ministerului Culturii notele pe care le-au primit candidații la proba scrisă, figurând doar punctajul obținut de Dan Nanu la proba interviu: 80,60, fiind declarat admis.

Trecut tulbure, cu fițuici rupte

Dan Nanu a lucrat în cadrul Direcției pentru Cultură în perioada 2006 – 2010, timp în care a fost consilier principal. În 2009 a candidat pentru ocuparea postului de director, însă a fost exclus din examen în urma unui scandal în care a fost acuzat că a copiat.

Relatările din presa locală de atunci spun că la acel concurs s-au prezentat 3 candidați: Carol Szatmari (angajat al Direcției), Dr. Cosmin Suciu (asistent univ. la Facultatea de Istorie a Univ. Lucian Blaga) și Dan Nanu, și el fiind tot angajat al Direcției.

”Fiind prins ca a copiat subiectele de politică comunală de pe niște foi, dl. Nanu a rupt aceste foi, declarând că sunt ciorne. S-a constatat însă că foile nu poartă ștampila organizatorului concursului și astfel dl. Nanu a fost dat afară de la concurs”, scria într-un mail transmis presei de un ziarist al Allgemeine Deutsche Zeitung.

Dan Nanu a respins atunci acuzațiile.

”În primul rând că nici nu a existat proba la «politici comunale», iar ce scria pe foi nu avea nicio legătură cu concursul. Nu am de ce să-mi fie rușine. Cine se crede mai curat decât mine, să arunce cu piatra”, a spus Dan Nanu.

Concursul a fost organizat din nou, însă Dan Nanu, singurul candidat de această dată, a obținut la proba scrisă nota 2,9.

Dan Nanu a mai fost, pentru o scurtă perioadă, consilier local, iar la alegerile parlamentare din anul 2008, a obținut în Colegiul 5 Sibiu, în care a reprezentat PD-L – 35,62%.

Publicitate

Titular, un fost preot paroh

Un an mai târziu, în 2010, Dan Nanu era numit în funcția de director la Cultură, interimar, fără concurs.

A ocupat postul doar câteva luni, fiind numit ulterior în această funcție Călin Trufașiu, iar după demisia acestuia în anul 2012, instituția a rămas fără director executiv până în ianuarie 2013 când a fost numit în funcție Răzvan Pop.

”Conform legii, sunt numit interimar pe o perioadă de maxim șase luni. Timp în care ar trebui organizat concursul de ocupare a acestei funcții”, declara atunci Răzvan Pop, pentru Turnul Sfatului. A câștigat ulterior concursul, însă a renunțat la post, la rândul său, trei ani mai târziu. În toamna lui 2016, Răzvan Pop a demisionat, fiind ales de către consilierii locali viceprimar al municipiului Sibiu.

În locul lui Răzvan Pop a fost numit în funcție Dan Nanu, însă a rămas în funcție doar un an. Concursul organizat de Agenția națională a funcționarilor publici a fost câștigat de Valentin Delcă, fost preot paroh în Șelimbăr și părea că instituția are un lider ales regulamentar.

„Am crezut în mine că pot face asta și m-am hotărât să încerc”, spunea Delcă despre schimbarea de carieră și participarea sa la concursul organizat în mai multe rânduri, dar fără ca nimeni să participe. „Nu sunt nici membru de partid”, mai afirma Delcă, potrivit căruia nici nu a fost contactat de vreun reprezentant al unui partid referitor la eventuala susținere politică pentru acest post.

Fost preot paroh în Șelimbăr, Valentin Delcă este absolvent de Teologie și Germanistică. În vârstă de 41 de ani, a lucrat și ca inspector de resurse umane.

A rezistat în post trei ani în funcție, dându-și demisia după ce a fost detașat de către Ministerul Culturii în județul Vrancea.

În locul lui Valentin Delcă, în fruntea Direcției Județene pentru Cultură Sibiu a fost adus Marius Oltean, cel care, înainte de această poziție, era director auditor al Consiliului Județean Sibiu. Detașarea acestuia în fruntea Direcției a fost pentru o perioadă de șase luni. ”Asta a fost soluția care a fost găsită în acest moment. Conform Codului Muncii, aceste detașări se pot face pe o perioadă de cel mult șase luni”, a explicat atunci Marius Olteanu.

După plecarea lui Marius Olteanu înapoi la Consiliul Județean, în funcția e fost numit Ciprian Toroczkai, iar în această perioadă s-au mai organizat alte două concursuri. La primul, organizat în vara anului trecut, cei doi candidați rămași în concurs după verificarea dosarelor nu s-au prezentat la proba scrisă.

În iarnă s-a organizat un nou concurs, care a fost câștigat de către Dan Nanu.

Conflict deschis între doi foști directori

Între Răzvan Pop, director al instituției între 2013 și 2016, și Dan Nanu, cel care l-a urmat în funcție, a existat tot timpul o stare de animozitate. Totul a culminat atunci când în 2009 Răzvan Pop l-a numit pe Dan Nanu, pe blogul său, ”vajnic pdl-ist”, care a ajuns director la Direcția pentru Cultură pentru că ”ministru PD, comisie prietenă, știe subiectele”. ”Oricum vreau și eu să știu, ca istoric și cercetător, ce îl califică pe acest domn să fie director la DJCCPC. Câte cercetări a efectuat ca istoric, ce cărți a publicat, ce lucrări a prezentat, are doctorat sau măcar un master? Ce experiență administrativă are (știu ca a fost câteva luni consilier local)?

Coaliția de stânga începe bine și la Sibiu. Nici un ministru, iar primul om aruncat pe piață este prins că a copiat la exemen”, scria Răzvan Pop.

Lista directorilor din ultimii ani:

Vasile Crișan

Călin Trufașiu

Dan Nanu

Răzvan Pop

Dan Nanu

Valentin Delcă

Marius Oltean

Ciprian Toroczkai

Dan Nanu

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

6 răspunsuri

  1. Avatar Gigi contra
    Gigi contra

    Razvan Pop si Dan Nau – doi intelectuali sibieni care au avut parte tot de sinecuri! Asa cariera… mai rar!

    16
    2
  2. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    Eforturi instituționale in căutarea Competenței …

    12
    1
  3. Avatar Corbul
    Corbul

    „Sunt ipocrit, deci exist.” O remoră aruncă cu piatra spre altă remoră. Move along working class.

    11
    1
  4. Avatar Satanael
    Satanael

    Partidul e-n toate cele ce sînt / Si vor rîde miine la Soare!/ E-n găști și-n comisii, e-n fițuici și scandaluri, / E-n sinecuri, în proptele și e și-n dosare!

    5
    0
  5. Avatar Mambo
    Mambo

    Partidul liberal va salva cultura din Sibiu cu ajutorul lui Nanu, bineînțeles dacă scapă viu din războiul intelectual cu ISTORICUL de renume mondial. Penibil, penibil, penibil.

    5
    0
  6. Avatar Sibian
    Sibian

    Institutiile statului sunt conduse de politruci, rezultatele le vedem cu totii. Nu se schimba nimic de zeci de ani.

    5
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate