Luni,
16.09.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Directorul OMS: Omicron rămâne un virus periculos

Directorul OMS: Omicron rămâne un virus periculos

Varianta Omicron, care se răspândeşte într-un ritm nemaivăzut de la începutul pandemiei de COVID-19, ''rămâne un virus periculos'', chiar dacă provoacă simptome mai puţin severe, a declarat miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Deşi Omicron provoacă simptome mai puţin severe decât Delta (varianta dominantă până acum), acesta rămâne un virus periculos, mai ales pentru cei care nu sunt vaccinaţi", a declarat şeful OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.

Varianta, care a fost identificată pentru prima dată în sudul Africii la sfârşitul lunii noiembrie 2021, s-a răspândit într-un ritm rapid la nivel mondial, numărul cazurilor de infectări ajungând în numeroase ţări la niveluri nemaivăzute de la începutul pandemiei.

Simptomele mai puţin severe decât în cazul variantei Delta îi fac acum pe unii să considere boala ca fiind una uşoară.

Însă, avertizează şeful OMS, "mai multă transmitere înseamnă mai multe spitalizări, mai multe decese, mai multe persoane care nu pot lucra, inclusiv profesori şi personal sanitar, şi mai multe riscuri de a apărea o altă variantă care va fi şi mai transmisibilă şi mai letală decât Omicron".

"Nu este o boală uşoară, este o boală care poate fi prevenită cu vaccinuri", a spus Michael Ryan, responsabilul pentru situaţii de urgenţă al OMS.

"Nu este momentul să renunţăm, nu este momentul să lăsăm garda jos, nu este momentul să spunem că este un virus binevenit, niciun virus nu este binevenit", a subliniat dr. Ryan, referitor la speranţa unora că, din cauza ratei sale extraordinare de transmitere, Omicron va înlocui variantele mai periculoase şi va face posibilă transformarea pandemiei într-o boală endemică mai uşor de gestionat.

Sursă: Agerpres

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 706

Comentarii

1 comentarii

Popa

Acum 2 ani

Homo homini lupus, dle director!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus