BC CSU Sibiu a reușit o victorie pe terenul lui Athletic Constanța, în prima etapă a returului din Liga Națională de Baschet Masculin. „Galben-albaștrii” s-au impus la malul Mării Negre cu scorul de 77-75.
Antrenorul principal al echipei, Miguel Angel Hoyo, consideră că victoria de la Constanța a fost una meritată iar lunga deplasare, cu două meciuri la rând pe teren străin, și-a pus amprenta asupra energiei arătate pe parchet de elevii săi.
„În prima repriză ne-am dat seama cu ce meci avem de a face, dar nu am jucat cu toată energia. Nu știu, poate a fost o călătorie lungă, de sâmbătă de când am plecat de la Sibiu. Nu am jucat cu toată energia și am știut acest lucru. Am citit avantajele pe care le avem, dar nu am luat cele mai bune decizii. În repriza secundă am jucat mult mai bine, cu un efort important din partea tuturor. Toată lumea a jucat inteligent. Am înțeles avantajele pe care le avem în ofensivă și am făcut o treabă bună în defensivă, în special în sfertul trei, care ne-a permis să revenim. Per total cred că am meritat victoria, după efortul susținut de băieți. ”
La finalul confruntării, Mirel Dragoste a vorbit despre importanța acestei victorii și despre modul cum aceasta a fost obținută: „O victorie foarte bună, de care aveam nevoie în continuarea luptei pentru playoff. Am început meciul cum, cu siguranță, nu ne doream. Pe parcursul reprizei secunde am jucat un baschet foarte bun, am pus în aplicare ce am lucrat în zilele acestea la antrenament. Pe final am făcut o treabă foarte bună, marcând liberele, pe care la începutul meciului le-am ratat cu mare ușurință.”
În urma acestui rezultat, BC CSU Sibiu ajunge la 7 victorii și 9 înfrângeri, ocupând pentru moment poziția a 4-a în clasament.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 856
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adrian
Acum 4 ore
Ghici
Acum 4 ore
Sarbu Adrian
Acum 4 ore
Barosanu
Acum 4 ore
Vasile