Cea mai scăzută temperatură din acest an din municipiul Sibiu s-a înregistrat în noaptea de luni spre marți, când termometrele au arătat -19 grade. Cel mai frig din județ a fost în orașul Dumbrăveni, -22 de grade. Pentru perioada următoare meteorologii sibieni arată că vremea se va încălzi ușor și că vom avea parte de ninsori slabe aproape în fiecare zi.
„La Sibiu s-au înregistrat -19 grade, la Dumbrăveni -22, iar la Boița -15. În perioada următoare, se va încălzi treptat de la o zi la alta, cerul va fi noros și vom avea ninsori cam în fiecare zi”, arată meteorologii de la Centrul Regional Transilvania Sud.
De joi, vremea se va încălzi treptat, iar la orele prânzului vom avea temperaturi cuprinse între 0 și 3 grade. Noaptea, temperaturile se vor menține negative.
Meteorologii mai anunță că ninsorile nu vor fi însemnate cantitativ, vor fi ninsori slabe, stratul de zăpadă nu va depăși 10 centimetri. Totodată, în noaptea de marți spre miercuri, termometrele vor coborî la -10 grade, la Sibiu.
Cea mai scăzută temperatură din această iarnă, s-a înregistrat în noaptea de luni spre marţi, la Topliţa, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 24,8 grade Celsius. Temperaturile înregistrate sunt obişnuite pentru această perioadă a anului, nefiind depăşite recorduri de temperatură. Valorile înregistrate marţi în Harghita sunt obişnuite pentru locuitorii judeţului, unde iernile sunt lungi şi geroase. Minima absolută a lunii ianuarie în Harghita s-a înregistrat la Miercurea Ciuc în anul 1985, când termometrele au arătat minus 38,4 grade Celsius.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: frig , dumbraveni , Sibiu , vremea , ninsoare
Vizualizari: 1241
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
Lepșa Andreea
Acum 52 minute
Emil
Acum 53 minute
Un sibian
Acum 1 oră
Mișu Mare
Acum 1 oră
DB