Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

VIDEO Primarul: ”până acum n-au fost o prioritate”. De 20 de ani n-au mai vorbit atât aleșii despre piețe, cărora tocmai le-au majorat tarifele

VIDEO Primarul: ”până acum n-au fost o prioritate”. De 20 de ani n-au mai vorbit atât aleșii despre piețe, cărora tocmai le-au majorat tarifele

Aproape o oră au discutat consilierii locali ai Sibiului, primarul și directorul Piețe Sibiu SA despre situația piețelor agroalimentare din oraș. O premieră a ultimilor 20 de ani, încheiată cu promisiuni reluate despre piața Cibin și cea din Vasile Aaron. ”Au venit și piețele la rând”, dă asigurări primarul Astrid Fodor.

Cum până de curând ședințele Consiliului local Sibiu nu se întindeau pe mai mult de 20 de minute cu tot cu intonarea imnului de stat, faptul că aleșii au alocat 50 de minute unui singur proiect este o premieră. Este vorba de proiectul de hotărâre pentru majorarea tarifelor pe care le percepe Piețe Sibiu SA, societatea care administrează piețele agroalimentare din Sibiu (Cibin, Vasile Aaron și Rahova) și târgul Obor.

Discuțiile au fost generate de avizul negativ dat de Comisia de comerț și servicii publice din cadrul Consiliului local pentru aceste majorări de tarife. În acest context, Teodor Birț, directorul Piețe Sibiu SA, a fost invitat să detalieze motivele pentru care l-au determinat să propună aceste majorări. ”Situația este defavorabilă. Nu se datorează administratorilor de piețe, ci producătorilor care vin tot mai puțin la piață, concurenței supermarketurilor care a dus la o scădere a numărului de clienți din piețe. Noi, la Sibiu, stăm foarte bine față de alte administrații, din punctul de vedere al numărului producătorilor”, a început Teodor Birț. Ultima dată tarifele din piețele sibiene au crescut în 2017, iar de atunci au crescut nu doar facturile la energie, ci și cele la salubrizare, alături de salariul minim. Peste toate, primul an de pandemie a generat pierderi de 700.000 de lei în bugetul Piețe Sibiu SA, profitul din 2021, de 121.000 de lei, fiind insuficient pentru a acoperi pierderile, a mai enumerat Birț printre motivele majorărilor de tarife. 

”Din 2017 până acum am făcut reduceri de personal. Acum sunt 69 de angajați, un număr destul de mic pentru activtatea pe care o avem. 21 dintre aceștia sunt încadrați cu salariul minim pe economie. 3.556 de lei este salariul mediu brut, o diferență foarte mică față de salariul minim pe economie. Salariații nu beneficiază de niciun alt spor, tichete de masă ori de vacanță. Acordăm doar un spor de 1% pentru cei care lucrează și sâmbăta și duminica, un procent infim”, a mai spus Teodor Birț.

Până acum nu au fost o prioritate

După ce discuțiile s-au învârtit minute bune pe marginea unor subiecte punctuale și relativ mărunte (câți oameni pentru curățenie sau faianțari are Piețe Sibiu SA, care este programul de funcționare al toaletei etc), liderul de grup al consilierilor PNL, Adrian Bibu, a cerut lămuriri despre investițiile majore. ”Când ați cerut dumneavoastră ultima dată bani de investiții de la Primăria Sibiu și pentru ce? Ați cerut și nu v-au fost dați?”. Întrebare a venit în condițiile în care Birț a arătat că societatea pe care o conduce nu are de unde să aloce bugete mari pentru investiții serioase și nici să acceseze fonduri nerambursabile (administrațiile de piețe agroalimentare din România funcționează pe un cod CAEN asimilat dezvoltatorilor imobiliari, neeligibil pentru proiectele europene). Pentru acest an, singura investiție relevantă pe care și-o permite Piețe Sibiu SA este înlocuirea vitrinelor frigorifice din piața Cibin, vechi de 18 ani. ”Nu vă imaginați că nu am avut discuții cu doamna primar, despre ce probleme sunt în piețe. Bani să cerem, nu am cerut. Dar sunt conștient că sunt destule probleme în Primărie și banii sunt drămuiți cum trebuie”.

În acest moment a intervenit în discuție și primarul Astrid Fodor. Ea a admis că Piețe Sibiu SA nu are fondurile necesare derulării unor investiții relevante, a căror finanțare în sarcina Primăriei stă în cele din urmă. Astfel de investiții, spune Astrid Fodor, nu au fost făcute până acum, deoarece orașul avea alte priorități. ”Sumele care trebuie alocate sunt mari, de aceea am spus că nu a fost o prioritate. Au fost priorități amenajarea cartierelor, străzi, școli, acum le vine vremea și piețelor”, a spus Astrid Fodor.

Ea a amintit de proiectul de reamenajare a pieței Cibin, care a fost inclus prima dată în bugetul orașului în 2018, fără vreun rezultat concret până acum. ”Nu erau o prioritate, au venit acum la rând. Pentru piața Cibin am încheiat un contract cu Ordinul Arhitecților din România pentru organizarea unui concurs de soluții, pentru că este o zonă deosebită, având în vedere că acum amenajăm și malurile Cibinului. Piața Cibin va deveni emblematică pentru Sibiu, nu va fi o simplă cosmetizare. La parter va fi piața, iar deasupra locuri de parcare. Concursul se va desfășura în primul semestru al acestui an, cu participare internațională”, a și dat un prim termen primarul Sibiului.

La fel, un alt termen a fost dat în legătură cu modernizarea pieței agroalimentare din Vasile Aaron, pe același model cu piața Cibin (tarabe la parter, parcare la etaje). ”Săptămâna viitoare, proiectantul vine cu planul urbanistic zonal pentru această investiție”, a mai promis Astrid Fodor. Nu este prima oară când din Primăria Sibiu sunt emise promisiuni legate de piața din Vasile Aaron. ”Construcție parcare supraetajată Piața Vasile Aaron: prin această investiție dorim suplimentarea locurilor de parcare din acest cartier foarte aglomerat. Următorul pas este contractarea serviciilor de proiectare pentru acest obiectiv”, anunțau în urmă cu doi ani reprezentanții Primăriei, în momentul prezentării bugetului pe anul 2020.

”Eu fac cumpărăturile în piață și văd vânzători care vând în condiții inumane. Înfofoliți pentru că nu au niciun fel de posibilitate de încălzire. Toaleta publică este închisă iarna, singurele disponibile fiind din pavilionul de lactate și brânzeturi”, Raul Apostoiu, consilier USR

”Toaleta este închisă pentru că este număr mic de clienți și producători. Ar genera costuri. Totdeauna așa am funcționat iarna”, Teodor Birț, director Piețe Sibiu SA

” În campania electorală noi am vizitat piața Cibin. Din 2020 încoace, am tot stat de vorbă cu producători, nu vânzători de produse exotice. Și au destule nemulțumiri de modul în care sunt tratați. De exemplu, peste weekend nu își pot lăsa marfa”, Corina Dăncilă, consilier PNL

”Aș propune să participăm la o vizită în toate piețele agroalimentare să vedem dacă ne place ce vedem acolo. Mai ales piața Cibin care este oglinda municipiului”, Corina Dăncilă, consilier PNL

”Acele pungi și mizeria de la târgul Obor nu cred că sunt în regulă. Nu cred că este ok pentru municipiul Sibiu”, Adrian Bibu, consilier PNL

„În ceea ce privește salubrizarea piețelor, da, acolo mai este loc de mai bine”, primarul Astrid Fodor

În unanimitate

După amplele discuții în care au decis că vor stabili și o vizită colectivă prin piețele agroalimentare, consilierii locali au aprobat în unanimitate majorarea tarifelor practicate de Piețe Sibiu SA. 

Creșterile aprobate sunt cuprinse între 25 și aproape 40%. Spre exemplu, producătorii care vor dori să își vândă marfa în piața Cibin ori în Piața Rahova  vor avea de plătit 20 de lei pe zi pentru o masă de beton, față de 14,5 lei până acum. În Vasile Aron, un stand va costa 18 lei/zi (față de 14 lei în prezent), iar o masă – zece lei (față de șapte lei până acum). 

În piețele Cibin și Rahovei, boxele pentru produse din carne vor putea fi închiriate cu 89 de lei pe zi, față de 67 de lei pe zi, în timp ce comercianții care vor dori să vândă la vară pepeni la Sibiu vor trebui să plătească 32 de lei/patru mp (față de 25 de lei/patru mp până acum).

Vizionează discuțiile pe subiectul piețelor agroalimentare din Sibiu în înregistrarea de mai jos, de la minutul 04:18

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Kukuruku

Acum 2 ani

nu v-ar fi rusine...Ei trebuie sa concureze cu giganti ca profi , carrefour, kaufland etc sau chiar cu uriasi de pe plan local, ca trans agape, si voi le majorati taxele? Anti romanilor!
Raspunde

Bambolero

Acum 2 ani

adică să concureze cu ăia de la care cumpără, ca să ți le vândă ție în piață?
Raspunde

Kukuruku

Acum 2 ani

Lasa glumele, nu iau din piata ce pot gasi la aia.
Raspunde

Reluku von Kaltabossen

Acum 2 ani

Ce treaba are societatea Piețe Sibiu? Eu știam că se ocupă cu managementul echipelor de fotbal și că Birț este un fel de Gigi Becali al burgului nostru iubit și dezvoltat până-n trăznit!
Raspunde

McD

Acum 2 ani

Pai e normal sa nu le ajunga banii, necajitii aia care lucreaza in piete primesc salariul minim pe economie iar directorul incaseaza lunar minim 2500€ !!! iar acolitii sai intre 1200-1500€...da euro nu lei , totul este facut pe criterii de performanta..a fost o prostie transformareain societate pe actiuni , trebuie sa se descurce singuri atunci si sa nu mai ceara bani de la primarie, in caz contrar sa treaca din nou ca serviciu public in cadrul primariei daratunci vor pierde la salariile groase cei din conducere...Fodor stie asta pentru ca si de acolo mulge ceva...
Raspunde

Newman

Acum 2 ani

Pentru 3 piete sunt 69 de angajati ? Cu ce se ocupa acestia.Specialistul Birt care se pricepe la toate ar trebuii sa stie ca nevoia este de 10 angajati.(doar nu lucreaza in 3 schimburi)
Raspunde

Pandurul haladit

Acum 2 ani

Civilizatie in satul Sibiu, muicaaaaaaa!!!! Cu WC-ul pentru cei din piata, bio...pe malurile Cibinului! Auzi la euglena de Birț, că s-au scumpit preturile la energie...ca si cand nu sunt minus 15 grade in piata, zici ca o fi incalzita in pardoseala! Ce papagali are orasul asta!
Raspunde

Vasilikis

Acum 2 ani

Primarul și consilierii locali care primesc indemnizație de ședință ptr 20minute sa meargă în vizita la piață din Deva. Primăria are excedent bugetar și nu poate/nu vrea sa investească în piețe agroalimentare. Este total aiurea ca în piață Cibin chiriașii asa numitelor magazine sa plătească impozit ptr terenul pe care este construit magazinul închiriat prin o procedura ciudata numita licitație. Proprietarul plătește impozitul, nu chiriașul. Taxa de salubritate este la fel de neînțeles. Un director / exemplu cetățeanul Birt inamovibil din funcție pe care nu îl recomanda sa ocupe acest post nimic / din sistemul public bugetar ne este niciodată un manager... Cetățeanul Birt ne spune ca nu cere bani de la Primărie ptr investiții pe motiv ca primăria nu are bani... Totul / adică absolut nimic... / se va rezolva cu o vizita la fata locului!!! Acești cetățeni se,, preocupa,, de destinul orașului Sibiu???
Raspunde

Vasile

Acum 2 ani

Cum poți sa majorezi tarifele fără sa oferi absolut nimic în schimb??? Ce destinație au banii care vor incasa suplimentar?? Se vor direcționa către investiții sau către salariile angajaților Piețe SA??? Aceiași,, consilieri locali,, care doar votează unanim sa meargă în vizita piață din Mediaș... Dacă directorul Piețe SA împreună cu primarul destoinic al municipiului Sibiu nu au nici o preocupare ptr investiții în piețele din Sibiu cum vor sa aduca mai mulți vânzători și implicit clienți în piete??? E doar o treaba de marketing și economie simpla
Raspunde

Birtu

Acum 2 ani

Cind mergi in pietele sibiene te intorci practic in trecut(aproape de evul mediu) in privinta dotarilor dar te trezeste realitatea preturilor. Pe unde ajunge tovarasu birt se vede ca este un bun administrator !Vezi targul obor,pietele sibiene, mai ales cea din Strand. probabil pe viitor va ajunge primar in oras sa continuie opera lasata de frau arstrid.
Raspunde

Vasilikis

Acum 2 ani

Management + marketing = performanta. Asta trebuie sa înțeleagă cetățenii neimplicati în problema, adică primarul, consilierii locali și directorasul extrem de competent și performant al Piețe SA. Dacă acești cetățeni erau angajați și,, performau,, asa în mediul privat erau demult trimiși la plimbare
Raspunde

Elena

Acum 2 ani

In Piata Cibin producatorii nu au loc de speculanti,nu au conditii sa-si vanda marfa in mod civilizat Ca sa- i incurajam sa vina in piața,trebuie sa le creăm conditii,nu sa majoram taxe Doar cu ajutorul producatorilor autohtoni vor putea sibienii sa manance sanatos legume si fructe romanesti Noi mancam sanatos, iar adevaratii producatori au unde sa- si vanda marfa
Raspunde

Che

Acum 2 ani

Aceeași mentalitate de 2centi !!! Nu știu de 30 de ani încoace decât sa se scalde in propriile dejectii și sa fure din banul public !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus