Primăria Sibiu a încheiat un contract cu Ordinul Arhitecților din România pentru organizarea unui concurs de soluții restructurarea zonei Pieței Cibin.
130.300 de lei, fără TVA, este valoarea contractului semnat de Primăria Sibiu cu Ordinul Arhitecților din România. Obiectul contractului este de a oferi ”servicii de consultanță în vederea organizării unui concurs de soluții pentru construire parcare și restructurare piața agroalimentară Cibin”.
Este vorba de proiectul prevăzut în Strategia de mobilitate urbană durabilă adoptată de Sibiu în 2017 și care prevedea amenajarea mai multor parcări subterane în proximitatea centrului istoric al orașului. În cazul parcării de la Piața Cibin, abordarea inițială era de a construi o parcare cu două niveluri subterane (între 450 și 500 de locuri, 8.000 de mp) sub piața agroalimentară Cibin. A fost și elaborat un studiu de fezabilitate în acest sens, dar în urmă cu un an, proiectul a fost modificat, fiind invocată prezența pânzei freatice la un nivel ridicat și restricțiile impuse ca urmare a ruinelor fostului bastion Sag, aflate sub nivelul solului.
Prin urmare, în mai 2020, consilierii locali au aprobat modificarea proiectului, astfel încât parcarea să nu mai fie subterană, ci supraterană. La parterul viitoarei structuri ar urma amenajate standurile pieței agroalimentare Cibin.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
La ce arhitecti futuristi avem in regiunea asta, ne uitam la cum arata Sibiul, Cj, brasovul etc epave de orase, dementa totala, oameni fara pic de creier! Ordinul ***, unde a fost ordinul **** cand s-a construit in Floresti, in calea cisnadiei, in selimbar, in tractorul ??? Unde ati fost **** ? Doar banii si atat, **** de idioti!
-
Principalii vinovati pentru cosmarul urbanistic din Cartierul Arhitectilor sunt arhitectii sefi, nu OAR care nu poate interveni in politica de urbanism a primariei. Poate sa-si exprime o opinie fata de un proiect, opinie de care se tine sau nu cont in functie de interesele care prevaleaza la nivelul administratiei publice locale. Serviciul arhitect sef este cel care trebuie sa verifice respectarea documentatiilor de urbanism aprobate conform legii. Superficialitatea si alte interese prevaleaza insa in fata respectarii legii.Cartierul Arhitectilor a fost reglementat prin PUZ ca zona rezidentiala cu locuinte individuale P+1, P+2 , scoala ,gradinita, locuri de joaca pentru copii, spatii verzi etc.Nu poate fi invinuit OAR pentru cosmarul urbanistic existent, atata timp cat Primaria Cisnadie a emis autorizatii de construire pentru blocuri, oriunde si oricum ignorand reglementarile urbanistice aprobate , interesele comunitatii si obligativitatea asigurarii unor minime facilitati urbane.Asta ar trebui sa verifice institutiile statului.De ce nu o fac? Arhitectii sefi sunt functionari publici si ar trebui sa raspunda pentru faptele lor evidente de complicitate la nerespectarea legii.
-
1.LEGEA nr. 184 din 12 aprilie 2001 (**republicată**) privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect**) 2.REGULAMENT-CADRU nr. 1404/1 din 30 iunie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România Art. 6:Atribuţiile filialelor teritoriale ale Ordinului 3.CODUL DE PROCEDURĂ PRIVIND ACTIVITATEA JURISDICŢIONALĂ A COMISIILOR DE DISCIPLINĂ ALE FILIALELOR TERITORIALE ŞI CEA A ORDINULUI, APROBAT PRIN HOTĂRÂREA CONSILIULUI NAŢIONAL NR. 551 DIN 24-02-2006 OAR- prin reprezentantii in Comisiile de Amenajare a Teritoriului si Urbanism constitutite la nivelul aitoritatii locale isi expun punctul de vedere asupra documentatiilor de urbanism ce urmeaza a fi aprobate,dar avizul este dat de consilierii locali membri in Comisiile de specialitate. Componenta acestor comisii este publicata pe site-ul primariei. Consiliul Local raspunde de intreaga activitate de urbanism desfasurata pe teritoriul unitatii administrativ- teritoriale si asigura respectarea documentatiilor de urbanism aprobate pentru dezvoltarea urbanistica a localitatii.In Cisnadie, Consiliul Local si-a insusit constant si neconditionat doar punctul de vedere al arhitectului sef , proncipalul vinovat al haosului urbanistic din cartier.Au fost ignorate numeroasele sesizari ale locuitorilor, nemultumirile publicate si in presa locala, timp in care a crescut numarul proceselor cu ocazia fiecarei verificari din partea institutiilor statului.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Au fost blocate intersectiile cu semafoare. Daca tinem cont ca, dupa anuntul cu semafoarele, multi soferi au evitat zona aglomerand…
Jenant (pseudo)articol. Jenant este si faptul ca OAR invita un neica nimeni sa le vorbească la ceas aniversar. Domnule tanar…
Societatea care implementeaza proiectul??? Poftim??? Mai este si o societate implicata in aceasta escrocherie??? O greseala enorma aceste semafoare, sper…
La fabrica Retrasib, spre fosta fabrica Independenta, parcarea e plina de masini particulare. Cred ca pot numara pe degete angajatii…
Probabil 99,99% din cetatenii acestui oras nu vor avea in viata lor o suma de bani care sa se apropie…













Lasă un răspuns