Marţi,
07.02.2023
Partial Noros
Acum
-10°C

Însemnările lui McCartney pe marginea melodiei ''Hey Jude''', vândute ca NFT cu peste 50.000 de lire sterline

Însemnările lui McCartney pe marginea melodiei ''Hey Jude''', vândute ca NFT cu peste 50.000 de lire sterline

O versiune digitală a unor însemnări scrise de mână de Paul McCartney pe marginea hitului The Beatles ''Hey Jude'' s-a vândut luni la licitaţie pentru peste 50.000 de lire sterline, informează DPA, citată de Agerpres.

Obiectul a fost vândut în format NFT (''Non-Fungible Token''- ''jeton nefungibil'') alături de o selecţie de suveniruri ale formaţiei, inclusiv chitare şi ţinute vestimentare care i-au aparţinut lui John Lennon.

Licitaţia digitală a avut loc la Los Angeles şi a fost organizată de fiul lui Lennon, Julian Lennon, în cadrul evenimentului ''Lennon Connection: The NFT Collection''.

Suma totală obţinută în urma licitaţiei a fost de 117.285 de lire sterline (158.720 de dolari).

Notiţele scrise de McCartney pe marginea celebrului cântec au fost vândute pentru o sumă totală de 56.750 de lire sterline, devenind cel mai valoros obiect adjudecat în cadrul licitaţiei.

Pe lângă câteva chitare dăruite lui Julian Lennon de tatăl lui, lotul obiectelor scoase la licitaţie a mai inclus cojocul purtat de Lennon în timpul Magical Mystery Tour şi pelerina neagră din filmul ''Help!''.

Aceste obiecte au fost vândute pentru o sumă totală de 16.500 de lire sterline, alături de o chitară Gibson Les Paul din 1959, adjudecată pentru o sumă care a depăşit de cinci ori valoarea estimată.

O parte din suma încasată în urma licitaţiei, organizate în parteneriat cu casa de licitaţii deţinută de Julien şi cu YellowHeart NFT, va merge către White Feather Foundation, o organizaţie patronată de Julian Lennon.

''The Lennon Connection este o colecţie de NFT-uri inovatoare, care stabileşte standardele pentru modalitatea în care o colecţie de suveniruri exclusiviste vor utiliza NFT-urile'', a declarat Josh Katz, director executiv şi fondator al YellowHeart.

''Vânzarea extrem de reuşită demonstrează că fanii sunt extrem de interesaţi de NFT-uri ale unor mult-râvnite obiecte de colecţie", a adăugat el.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus