Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Mercedes-Benz accelerează producţia de vehicule electrice

Mercedes-Benz accelerează producţia de vehicule electrice

Mercedes-Benz se aşteaptă ca până în a doua jumătate a deceniului să aibă fabrici care produc exclusiv vehicule electrice (EV), dar va evita să construiască uzine exclusiv pentru EV, şi în schimb va păstra linii de producţie flexibile, în linie cu cererea de pe piaţă, transmite Reuters, relatează Agerpres

Producătorul auto german previzionează că liniile sale de producţie din fabrici vor trece integral la producerea exclusivă de vehicule electrice chiar mai rapid, a anunţat şeful de producţie Joerg Burzer, într-un interviu acordat Reuters

„Construirea unei fabrici pentru maşini pe baterii necesită timp. Avem o altă abordare. Cu siguranţă în următorii ani vom avea unele linii de producţie exclusiv pentru vehicule electrice, vom vedea fabrici întregi axate pe EV, aceasta este tema pentru a doua jumătate a deceniului", a declarat Burzer.

Producătorul de maşini premium va lansa producţia modelului EQE la Bremen mai târziu în acest an, ulterior urmând să fie produs la uzinele din Beijing şi Tuscaloosa.

Mercedes se bazează pe acest model, versiunea electrică a E-class, pentru a-şi majora vânzările de vehicule electrice, după ce a renunţat la investiţiile în motoarele cu combustie pentru platformele unde se produc doar maşini electrice.

"Cu EQE produs la Bremen şi apoi la Beijing, venim pe un segment în care putem livra volume mult mai ridicate", a explicat Burzer.

În 2021, doar 2,3% din vânzările de maşini Mercedes-Benz au fost reprezentate de vehiculele electrice pe baterii, procentul urcând la 11% dacă sunt incluse hibridele plug-in, care au atât motor cu combustie, cât şi o baterie.

Începând din 2025, vehiculele electrice şi hibride ar urma să reprezinte 50% din vânzări.

Modelele existente sunt produse în fabrici unde se produc şi vehicule alimentate cu motoare cu combustie, bateriile fiind transportate pe calea ferată de la uzina Sindelfingen către fabricile din Germania şi Ungaria.

În viitor, asamblarea şi producţia bateriilor ar putea fi adusă mai aproape de fabricile auto, a declarat Burzer. 

Sursă: Agerpres

Sursă foto: autoexpert.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus