Olena, una din primele refugiate ajunse la Sibiu: „Dacă nu aveam un copil, rămâneam și luptam”

La 37 de ani, cu un copil de doar doi ani în brațe, Olena a fost nevoită să adune într-un bagaj câteva lucruri și să fugă din țara ei. Soțul a rămas în urmă, să lupte pentru Ucraina, iar ea, speriată, a venit într-o țară străină. A ajuns la Sibiu datorită colegului ei care a chemat-o insistent aici încă de la primele semne de război. Încă nu reușește să se obișnuiască cu faptul că acasă se duc lupte pe viață și pe moarte și că nu știe când s-ar putea întoarce la familia ei. Însă a găsit aici oameni cu suflet mare, care o fac să se simtă protejată. Iar centrul Sibiului îi amintește de casă.

Am întâlnit-o pe Olena Hashchuk în această după-amiază, în apartamentul în care locuiește la Sibiu, de vineri noaptea. Mă aștepta cu un zâmbet larg pe chip, în ușă, cu un copilaș mic și blond în spatele ei. Părea obosită și nici nu m-am mirat de asta, având în vedere prin ce trecuse în ultimele zile. În sufragerie ne aștepta și soacra ei, care nu știe să vorbească engleză, dar al cărei zâmbet cald m-a făcut să mă simt bine-venită. Erau emoționate, ultimul lucru pe care îl mai aveau în minte acum era un interviu, însă Olena m-a asigurat de toată deschiderea ei. Cumva cred că își dorea ca oamenii de aici să știe de unde vine ea și ce popor frumos a lăsat în urmă.

Cea mai intensă poveste din viața Olenei a început în ziua de 24 februarie. În acea dimineață s-a trezit și, în timp ce își vedea de rutină, a primit un mesaj: „La Harkov au atacat rușii”. Un coleg o avertiza că începe războiul însă nu a putut să proceseze că un astfel de lucru s-ar putea întâmpla în anul 2022. A luat internetul la puricat în căutarea unor știri care să îi confirme cele mai negre scenarii. Iar ce a găsit a fost chiar mai rău. Orașul Harkov nu era singurul atacat.

„Mă trezisem și îmi făceam rutina de dimineață când am primit un mesaj de la un coleg din Harkov, din estul Ucrainei. Îmi spunea că orașul său este atacat și se va muta la țară, să se ascundă. Își lua o zi liberă. Totul părea ireal. Chiar cu o zi înainte totul fusese normal, ne-am dus viața ca de obicei și a doua zi totul s-a schimbat. Am început să caut știri, să văd exact ce se întâmpla și am descoperit că nu era doar în Harkov, ci și în Odesa și Kiev erau atacuri”, își amintește ucraineanca.

„Am început să plâng, am plâns mult și nu înțelegeam cum așa ceva se poate întâmpla în zilele noastre, în secolul XXI. Voiam doar să ne trăim viețile în liniște nu să trecem prin așa ceva.”

Nu ar fi plecat din Ucraina

Imediat după ce soțul ei s-a trezit, Olena l-a pus la curent cu tot ce se întâmplase peste noapte. Au început să discute despre ce ar putea face, pentru ei, pentru copilul lor. Iar singura soluție era ca tânăra mamă să plece din țară. Soluție pe care Olena nu a acceptat-o inițial.

„Am așteptat ca soțul și fiul meu să se trezească și i-am povestit bărbatului meu ce se întâmplase. Ne întrebam ce putem să facem. Dacă nu aveam un copil rămâneam acolo, voiam să îmi ajut țara, să îi ajut pe cei din jurul meu, dar mama mi-a spus Fă ceva pentru copilul tău, că aici nu e un loc sigur în care să trăiești. Trebuia să trăim în buncăre, nu era ok. Am înțeles că nu puteam să rămân acolo, unde urma să avem probleme cu mâncarea, cu apa, cu electricitatea, sunt responsabilă de un copilaș mic pe care nu îl puteam crește acolo”, povestește ea.

„Trebuia să facem cumpărături, pentru că nu aveam mare lucru în casă. Cine se aștepta ca în dimineața aceea să ne trezim în mijlocul unui război?”

Au plecat rapid să își facă provizii, însă la asta se gândiseră și mulți alții. Așa că s-au trezit că erau obligați să stea la cozi imense, lucru care cerea timp. Un timp prețios de care ei nu mai dispuneau. „Am încercat să cumpărăm ceva, dar erau cozi interminabile la supermarketuri. Am mers la un magazin de cartier și am cumpărat ce am putut să găsesc.”

Ideea inițial a fost să meargă în Polonia, pentru că e la doar 50 de kilometri de Liov, orașul în care se află familia ei și în care locuia și ea până acum câteva zile. Olena vorbește poloneza, ar fi fost mai ușor, dar nicicum nu se putea convinge să facă pasul. „Florian, colegul meu, mi-a spus să vin la Sibiu, dar cum puteam eu să decid așa pur și simplu să îmi iau lucrurile și să plec din țara mea, de lângă soțul meu? Înainte ca războiul să înceapă, nu discutaserăm de asemenea lucruri, mama a fost cea care m-a făcut să realizez că cel mai bine pentru băiatul meu e să îl iau și să plec din țară”, spune ucraineanca.

A mai așteptat totuși o zi.

Vineri situația era chiar mai gravă, războiul începuse, oricât de mult și-ar fi dorit ea să nu fie adevărat. Citea mesaje ale colegilor ei, care îi spuneau să fie curajoasă, să facă ce e mai bine pentru cel mic. Și mai era o problemă de care trebuia să țină cont. Nu își permitea să își piardă locul de muncă.

„Soțul meu tocmai renunțase la jobul său și în ziua în care a început războiul avea un alt interviu programat. Eu eram singura care aducea bani în casă. Nu puteam să risc să rămân fără venitul pe care îl aveam, chiar dacă e un salariu mic, pentru că el era cel care făcea banii importanți până atunci. Însă dacă rămâneam și eu fără loc de muncă? Da, sigur, e război, dar chiar și așa trebuie să trăiești, nu?”

Florian Buga i-a spus din nou - „Vino, te pot lua de la graniță”. În câteva minute, a vorbit cu soțul ei și a fost de acord.

„Nu putea să doarmă știind că noi nu suntem în siguranță”, îmi spune și un zâmbet plin de iubire pentru cel pe care l-a lăsat acasă, în Ucraina, îi încolțește în colțul gurii.

„Soțul meu, chiar dacă ar fi putut să vină, nu ar fi plecat de acolo. Vrea să ajute, să fie alături de țara noastră cum poate, însă ne-a spus că dacă noi am fi fost acolo, nu putea să doarmă, nu putea să se concentreze decât pe noi, pe siguranța noastră. Bunica mea are 94 de ani, nu putea pleca, așa că ei trebuie să fie acolo să aibă grijă de ea – părinții mei, mătușa mea, bunica, el, toți prietenii mei sunt acolo și încearcă să ajute cu orice”, spune, mândră, Olena.

„Am venit cu hainele de pe noi și câteva lucruri în ghiozdane.”

Și uite așa, în doar câteva minute, la propriu, au decis să își schimbe viețile cu totul. Au făcut un bagaj rapid, părinții au ajutat-o să pregătească totul de plecare, au luat două ghiozdane în spate, copilul în brațe și au plecat.

„A fost o decizie dificilă, dar acum înțeleg că am făcut ce trebuia pentru copilul meu. E în siguranță aici, eu pot ajuta și de aici, pot fi alături de refugiații mei, pot să țin legătura cu cei dragi mie, să le fiu alături. Au nevoie de cineva care nu e acolo, în situația aia, care să gândească lucrurile la rece”, spune Olena.

În doar câteva ore erau deja la graniță, iar ultimii pași până în România i-au făcut pe jos. Despărțirea de soțul ei a fost grea. Simțea că e într-un film, nicidecum că trăia o realitate atât de tristă.

Primii pași în România – siguranță, liniște, căldură

„La intrarea în țară era destul de liber, oamenii au fost foarte calzi, au încercat să o ajute pe soacra mea să care bagajele, ne-am simțit în siguranță. După 15 ore eram la Sibiu, la patru dimineața am ajuns aici. Am reușit să dorm cred că vreo trei ore în noaptea aceea”, povestește tânăra mămică.

Sâmbătă a și ieșit puțin din casă, a văzut centrul Sibiului și s-a bucurat – îi amintește mult de casă, de centrul Liovului. Iar ochii acoperișurilor noastre i-au amuzat copios și pe ea și pe fiul ei. I-a povestit și soțului ei despre tot ce a văzut aici, pentru că vorbesc zilnic, despre orice lucru care le poate aduce zâmbete pe chipuri.

„Încercăm să fim veseli, să vorbim numai de lucruri frumoase, i-l arăt pe fiul meu. Îl doare să fie departe de noi”, spune Olena și în timpul ăsta ochii i se inundă în lacrimi.

„Îi spun mamei mereu să aibă grijă de soțul meu să nu facă vreo prostie, să nu meargă la război și ea mereu îl ceartă și îl trimite în adăpost, au o relație foarte frumoasă și mă bucur că se au unul pe celălalt. Dar bineînțeles că el e bărbat, vrea la luptă, nu vrea să se ascundă”, povestește ea râzând, printre lacrimi.

E mândră de ucrainenii ei

Olena nu e străină de ce înseamnă umanitatea. Atunci când alții au fost în situația ei, le-a oferit un cămin și o vorbă bună.

„Principala problemă în zilele noastre e lipsa de încredere unii în alții. Sunt atât de mândră când văd oamenii mei, ucrainenii mei, cât sunt de uniți, cum se ajută între ei. Noi vrem mereu să oferim ceva înapoi, nu să luăm. Acesta e avantajul acestei situații – să învățăm că suntem cu toții oameni. Am avut și noi grijă de refugiați, atunci când au fost la noi în țară. Le-am oferit casă și tot ce am avut mai bun. Așa e bine. Trebuie să avem grijă unii de alții, indiferent de naționalitate sau divergențele celor de sus”, spune ea.

În ceea ce-l privește pe președintele Zelenski, Olena spune că nu a avut mari speranțe la început. Acum însă îl admiră pentru ceea ce face, cot la cot cu poporul ucrainean. „La început, nu credeam mare lucru despre președinte, nu consideram că are pregătirea necesară pentru poziția pe care a primit-o. Dar iată că a demonstrat că poate să conducă țara, că este alături de noi. Și-a arătat mușchii, a arătat că are grijă de noi”, mărturisește ea.

Asta ar trebui să facă orice om

Florian Buga, cel care a insistat ca tânăra să vină la Sibiu cu fiul ei, povestește că a făcut ce a simțit în acel moment. Știa că Olena va fi în siguranță aici, cu sibienii care și pe el l-au adoptat – s-a mutat de la București cu familia și s-a îndrăgostit iremediabil de orașul din inima țării.

„Asta ar trebui să facă orice om, e în noi chestia asta. Asta am simțit, asta am făcut. Am simțit pericolul și nu am vrut să pierd timp. Mă bucur că am insistat, pentru că situația nu e cea mai bună în Ucraina. Trebuie să ne pregătim pentru ce va urma, pentru că e foarte multă nesiguranță, ne gândim la următorul pas”, spune Florian, care transmite toate mulțumirile „acestei minunate comunități” care a răspuns atât de frumos la criza din Ucraina.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi