Sâmbătă,
03.01.2026
Ninsoare
Acum
1°C

Sibienii se pot interna la Spitalul Județean, în zona verde, doar în baza unui test negativ

Sibienii se pot interna la Spitalul Județean, în zona verde, doar în baza unui test negativ

În urma ridicării stării de alertă la nivel național, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu transmit că vor rămâne în vigoare o serie de măsuri și restricții. Printre acestea se numără purtarea a măștii de protecție, restricționarea accesului aparținătorilor în spital, dar și internarea, în zona verde, doar în baza unui test negativ. De asemenea, se anunță redeschiderea intrării de pe B-dul Coposu și reluarea internărilor/intervențiilor chirurgicale programabile.

Citește și „Viitorul noului Spital județean Sibiu intră la ”25 din 49”. Cât mai apucă din miliardul de euro disponibil?”

Potrivit celor transmise de reprezentanții spitalului, Județeanul va funcționa în continuare, până la apariția unor alte reglementări, ca spital de nivel I pentru pacienți - cazuri suspecte sau confirmate de COVID -19.  Activitatea este organizată în continuare în zone „roșii” unde sunt internați pacienții COVID care au nevoie de spitalizare și zonele „verzi”, unde sunt internați pacienții cu alte afecțiuni.

Astfel, rămân valabile următoarele măsuri/restricții:

- internarea pacienților în zonele „verzi” se va face în continuare pe baza unui test COVID-19 negativ;
- purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie în incinta SCJU Sibiu, acesta fiind o măsură de prevenție necesară pentru siguranța pacienților;
- accesul aparținătorilor este în continuare restricționat, fiind permisă vizita unui singur membru al familiei/reprezentant legal, o singură dată pe săptămână, pe baza unei cereri prealabile. Vizita  nu poate dura mai mult de 15 minute în total  (incluzând  triajul  epidemiologic și timpul de echipare și dezechipare). În timpul vizitei este obligatorie purtarea echipamentelor de protecție (mască, halat, botoșei). Cererile sunt disponibile pe pagina web a spitalului.
Pe de altă parte, reprezentanții spitalului anunță redeschiderea intrării situată pe bulevardul Corneliu Coposu (Maternitate) fiind facilitat astfel accesul pacienților către laboratoarele/cabinetele din zona respectivă. De asemenea, au fost reluate și internările/intervențiile chirurgicale programabile.

„Avem în continuare pacienți Covid-19 internați, cu forme medii pe secții și cu forme grave în ATI iar menținerea acestor măsuri și restricții este la latitudinea fiecărei instituții sanitare, în condițiile în care nu există, deocamdată, alte reglementări legale. Măsurile nu contravin legislației în vigoare și sunt niște minime condiții pentru ca noi să putem organiza o activitate medicală de calitate. care să răspundă eficient nevoilor pacienților, în condițiile în care este evident că virusul nu a dispărut peste noapte. De altfel, din păcate, se pot observa chiar creșteri la unele state din Europa. Practic, protejăm astfel pacienții internați și personalul, pentru a nu fi nevoiți să revenim la măsuri mai drastice cum ar fi închiderea unor secții sau limitarea serviciilor, pe care le-am experimentat în trecutul nu foarte îndepărtat. Sunt convins că populația județului înțelege necesitatea acestor minime măsuri sanitare de protecție/prevenție și faptul că sunt luate tocmai în interesul direct al pacientului”, explică managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

Prevenția, cea mai bună cale de a rămâne sănătoși 

În ceea ce privește conduita pe care trebuie să o urmăm după încheierea stării de alertă, medicii recomandă sibienilor să fie în continuare prudenți, să nu se expună după ridicarea restricțiilor și să aplice, la nivel  individual, minimele măsuri de siguranță, pentru a se proteja pe sine și pe cei din jur.

În acest în SCJU Sibiu recomandă: 

- utilizarea în continuare a măștilor de protecție în spațiile foarte aglomerate; 
- monitorizarea atentă a stării de sănătate și prezentarea la medic în cadrul unor simptome severe de infecție respiratorie; 
- respectarea regulilor de igienă personală.

„Cred că, în momentul actual, cu toții trebuie să acționăm cu prudență și este esențială conștiința fiecăruia dintre noi”, a mai precizat managerul SCJU Sibiu. 

Sursa foto: Arhiva TS 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

6 comentarii

Un sibian

Acum 3 ani

sa plateasca spitalul testul!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 3 ani

ca ce chestie?
Raspunde

Rob

Acum 3 ani

Ca acces liber la sistemul de sănătate pe baza cotizației lunare conform drepturilor omului.
Raspunde

Munteanu

Acum 3 ani

Iar teste? Parca s-au ridicat restrictiile! Insamna ca am invins pandemia...
Raspunde

Adina

Acum 3 ani

Fereasca Dumnezeu... in ce oras traim....

Raspunde

Alex

Acum 3 ani

Dumnezeu e mare si vede ... sau nu ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus