Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, spune că proiectul de lege privind înființarea drumurilor pentru biciclete, ca parte distinctă față de pistele pentru biciclete, ajută foarte mult administrația județului, pentru că astfel se pot efectua exproprieri mult mai rapid.
”Este un sprijin important pentru noi, ne ajută mult, a venit cu o soluție ingenioasă. Aveam trasee care trec pe terenuri care nu se află în proprietatea noastră și care nu puteau fi expropriate. Pe această lege putem face aceste documentații, pentru că avem motiv de expropriere”, explică Daniela Cîmpean.
Noul proiect legislativ prevede completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Drumurile pentru bicicliști devin căi de comunicație terestră din interiorul sau exteriorul localităților, proiectate și construite special pentru circulația cicliștilor, al căror traseu poate fi identic sau diferit de cel al drumurilor existente în zonă”, se specifică în proiectul legislativ asumat de deputatul UDMR Benedek Zacharie.
Lege pentru drumurile dedicate bicicliștilor
Deputatul sibian este co-inițiatorul legii care înființează în România drumurile pentru bicicliști, având un regim asemănător cu cel al drumurilor publice. Proiectul de lege a trecut de votul parlamentarilor și a ajuns pe masa președintelui Iohannis pentru promulgare.
Conform proiectului, drumurile pentru bicicliști, care spre deosebire de pistele pentru biciclete au cu totul alt regim, pot urma o șosea sau pot fi construite independent de acestea, și vor avea norme precise pentru construcție.
Astfel, acestea nu pot avea o lățime mai mică de 1,2 metri, iar pentru construcția lor, autoritățile locale pot parcurge pași mai puțini pentru expropriere, explică deputatul UDMR.
Rutele propuse de Consiliul Județean
Pe noua lege ar urma să se construiască în Sibiu 4 drumuri pentru bicicliști, toate de interes județean, pentru că traversează mai mult de două localități. Dacă ar fi trecut de granița județului, acestea ar fi intrat în categoria drumurilor pentru bicicliști naționale.
Drumurile pentru bicicliști pregătite pentru proiectare și construcție de Consiliul Județean:
Sibiu – Rășinari
Sibiu – Cisnădioara
Sibiu – Poplaca – Orlat
Sibiu – Ocna Sibiului
Citește și:
Proiect legislativ pentru pista de biciclete de pe Valea Oltului. Vâlcenii au ajuns în Parlament
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: drumuri pentru bicicliști , benedek , Sibiu , lege , Consiliul Județean , Daniela Cîmpean , proiect
Vizualizari: 2021
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Dobrota
Acum 6 ore
Gica
Acum 6 ore
Gigi
Acum 7 ore
Iulian dorian pirtz
Acum 7 ore
Mihai