Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Niciun supravieţuitor în prăbuşirea avionului în sudul Chinei. 132 de persoane erau la bord

T.S.
1
avion-china-fduf

Niciun supravieţuitor nu a fost găsit în prăbuşirea avionului companiei China Eastern Airlines cu 132 de persoane la bord în sudul Chinei, a informat marţi presa de stat chineză, scrie agenţia DPA, citată de Agerpres.

Publicitate
Publicitate

Epava avionului a fost găsită, dar nimeni nu a fost găsit în viaţă, a anunţat canalul CCTV la aproximativ 18 ore după prăbuşire.

Câteva sute de pompieri şi salvatori sunt implicaţi în eforturile de căutare.

Boeingul 737, vechi de şapte ani, a căzut brusc luni de la o înălţime de peste 8.000 de metri, a raportat controlul traficului aerian.

Publicitate

La bord se aflau 123 de pasageri şi 9 membri ai echipajului, toţi cetăţeni chinezi. Acesta este cel mai grav accident de aviaţie produs în China în aproape 12 ani.

Citește și Actualizare. Un avion cu 133 de persoane la bord s-a prăbuşit în sudul Chinei

Zborul numărul MU5735 s-a prăbuşit lângă Wuzhou, în provincia din sudul Chinei Guangxi. Aparatul era în drum de la Kunming, în provincia Yunnan, spre Guangzhou în provincia Guangdong.

Producătorul american de avioane Boeing a declarat că experţi tehnici sunt pregătiţi să asiste la investigaţia cauzei accidentului, condusă de autorităţile aviaţiei civile chineze. 

foto notisia365.com

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Sparrow
    Sparrow

    De COVID au murit toti!
    Cā nu se mai moare de altceva!
    De COVID dacā nu esti ucrainian , de gloante patriotice dacā esti rus.
    Am incheiat bâlciul!

    0
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate