Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță că Ghișeul de Relații cu Publicul din cadrul Serviciului Rutier Sibiu va avea program și în week-end.
”Vă informăm că, începând cu data de 1.04.2022, Ghișeul de Relații cu Publicul din cadrul Serviciului Rutier Sibiu va funcționa și în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, conform unui program care va fi adus la cunoștința celor interesați în timp util”, au transmis oficialii IPJ Sibiu.
Pentru zilele de sâmbătă, 2 aprilie, respectiv duminică, 3 aprilie, programul se va desfășura între orele 07,00 – 09,00, în fiecare dintre cele două zile.
Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, a explicat pentru Turnul Sfatului că decizia a fost luată pentru a veni în sprijinul șoferilor.
”Ghișeul deservește în principal șoferii care au nevoie de recuperarea permiselor de conducere sau a plăcuțelor de înmatriculare. Programul s-a extins întrucât, spre exemplu, persoanelor care le expiră vinerea suspendarea dreptului de a conduce și vor să părăsească țara în week-end, nu pot face asta fără permisul de conducere. În felul acesta venim în sprijinul lor și nu numai”, a precizat Elena Welter.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4498


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Alzara 1918
Acum 7 ore
Alzara 1818
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
MergeTreaba
Acum 7 ore
Ana Alexe