Sâmbătă,
13.04.2024
Partial Noros
Acum
19°C

Proiectele maratonului: O masă caldă și cazare pentru pacienții oncologici

Proiectele maratonului: O masă caldă și cazare pentru pacienții oncologici

Asociația Sus Inima continuă să strângă fonduri pentru pacienții oncologici și pentru cei care îi iubesc și au grijă de ei, în timp ce luptă împotriva cancerului. O masă caldă pe zi și cazare sunt obiectivele pe care și le propune asociația sibiană, anul acesta, la Maratonul Internațional Sibiu. În acest scop, prin proiectul înscris, se vor strânge 71.502 lei.

Lipsa condițiilor materiale decente continuă să fie un factor determinant în lupta cu cancerul. Un număr semnificativ de pacienți oncologici aleg să nu continue tratamentul recomandat, din cauza faptului că condiția lor materială nu le permite să facă naveta sau să stea în chirie/hotel în Sibiu pentru 6-8 săptămâni, atât cât durează tratamentul, spune Carmen Chindriș, fondatoarea asociației Sus Inima.

Toate serviciile asociației sibiene sunt puse la dispoziția beneficiarilor în mod gratuit. Este vorba serviciile de care au nevoie pentru a putea să stea la Sibiu și să își primească tratamentul.

Casa SUS INIMA oferă o masă caldă pe zi și cazare care include accesul la dormitoare, băi, o bucătărie și o grădină exterioară complet mobilate și dotate cu toate cele necesare, de la lenjerii curate la farfurii sau produse de igienă. Ne propunem să strângem împreuna suma care va acoperi nevoile însumate pentru o perioadă de luni luni”, explică reprezentanții asociației.

888 de pacienți au nevoie de tratamente oncologice anual, iar 40% dintre aceștia necesită  sprijin financiar. De serviciile celor două case beneficiază anual aproximativ 27% dintre aceștia.

„Am avut norocul să fac parte din nou dintr-o familie” – beneficiar Sus Inima

Beneficiarii pleacă acasă vindecați sufletește, după toată dragostea pe care o primesc în acest mediu. Le mulțumesc, recunoscători, celor care le-au fost alături, necondiționat, oferindu-le o masă caldă, cazare gratuită și înțelegere.

„Casa SUS INIMA a reușit până acum să aducă un echilibru în viață beneficiarilor deja cazați. Ea oferă un sentiment de apartenență, înțelegere, pozitivism și încredere. Acestea sunt menționate în scrisori tip mărturiepe care le-am primit de la beneficiari. Suma acestor mărturii confirmă necesitatea serviciilor pe care noi le oferim, și totodată evidențiază beneficiile lor asupra pacienților în perioada cea mai dificilă prin care trec - perioada activă a tratamentului de monoterapie sau terapie combinată. Există pacienți oncologici care sunt dependenți 24/7 de prezența unei persoane care să-i ajute cu activități zilnice: îmbrăcat, spălat, schimbat pansamente etc.”, se arată în proiectul înscris la maraton. Iată doar câteva dintre aceste testimoniale:

„Familia noastră mulțumește din suflet persoanelor care au avut această minunată inițiativă de a înființa asociația care vine în sprijinul bolnavilor oncologici, în cea mai grea perioadă din viața lor. (...) Mulțumim doamnei Tinuța Cojocaru care a fost alături de noi tot timpul cu încurajări și pentru susținerea morală. Mulțumim doamnei Anca Gavrilă pentru sprijinul acordat la solicitarea noastră.”

„Am învățat de la voi că poți lumina ziua unui om cu un simplu zâmbet și un gest mărunt... Mulțumesc celor ce știu să zâmbească și să dăruiască! Toți depindem unul de altul, fie că ne cunoaștem, fie că nu.”

„Stimă și mult respect aduc personalului din această locație pentru ajutorul pe care-l dau oamenilor cu suferință. Mulțumesc doamnei Tina și doamnei Anca pentru că s-au implicat asupra noastră cu atâta căldură și suflet mare, le mulțumesc pentru toate sfaturile pe care mi le-au dat pe perioada celor trei luni pe care le-am locuit aici.”

Pentru a continua să ajute pro bono acești pacienți, asociația își propune să strângă anul acesta 71.502 lei la Maratonul Internațional Sibiu, bani cu care se au în vedere asigurarea serviciilor de cazare și masă pentru pacienți oncologici, respectiv aparținătorii lor în Casa SUS INIMA 1 + Casa SUS INIMA 2 din Sibiu, pentru o perioadă de șase luni.

Dacă doriți să vă înscrieți la Maratonul Internațional Sibiu ca alergători sau doar să faceți o donație pentru această cauză sau oricare dintre cele 34 cauze selectate anul acesta, puteți să intrați pe site-ul oficial al evenimentului AICI.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus