Părintele Constantin Necula l-a criticat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, după atacul asupra Ucrainei, într-un interviu acordat Antenei 3.
"Duhovniceşte vorbind, simt că ceva nu e în regulă, că e un bipolarism duhovnicesc extrem de grav. Adică o neatenţie să crezi că ce spui tu este în acord cu Evanghelia, înseamnă fie să nu citeşti corect Evanghelia, fie să o citeşti cu un om care te îndrumă să o citeşti prost. E motivul pentru care, de exemplu, Biserica Ortodoxă insistă ca lectura Bibliei să se facă cu ajutorul unui duhovnic, într-o comunitate de rugăciune şi nu cum te taie capul.
(...) Pe mine nu mă mai interesează demult Putin. Am spus că a murit fără să ştie. A murit cu mult înainte să moară. Pe mine m-a impresionat şi mă interesează dacă noi reuşim să dăm ţării acesteia o mentalitate, că în sine, crucea e mai puternică decât orice alt semn folosit în numele lui Dumnezeu, că în numele Ortodoxiei nu există cruciaţi, ci există doar Evanghelie şi Hristos. E elementul de la care trebuie să repornim reconstrucţia lucrurilor pe care le avem de repornit”, a spus Necula.
El îi îndeamnă pe români să se roage pentru Putin.
”Eu cred că e vremea să ne punem în genunchi şi să ne rugăm, mai ales pentru el (n.r. Putin)", a spus părintele Constantin Necula, la Antena 3.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
John
Acum 12 ore
Sibian
Acum 13 ore
Mno
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei