Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Sibian cercetat pentru omor, după ce și-a înjunghiat prietenul de mai multe ori

Sibian cercetat pentru omor, după ce și-a înjunghiat prietenul de mai multe ori

Un bărbat de 61 de ani a fost reținut după ce și-ar fi omorât prietenul, la o băută. Se pare că cei doi s-au întâlnit la agresor acasă, pe strada Oslo din municipiul Sibiu, s-au îmbătat, apoi s-au luat la bătaie. Ulterior, inculpatul a început să-l lovească pe celălalt sibian, de 53 de ani, cu un cuțit, rănile provocându-i moartea.

În fapt, potrivit cercetărilor, în intervalul 20-22 aprilie 2022, însă cel mai probabil în data de 22, victima – un sibian de 53 de ani din Sibiu – s-a deplasat la domiciliul inculpatului din municipiul Sibiu – un sibian de 61 de ani – unde cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice. Între aceștia a apărut un conflict spontan, inculpatul declarând că a fost împins de către victimă, apoi a luat un cuțit de pe masă și a tăiat victima de mai multe ori în zona gâtului și a feței, decesul victimei intervenind la scurt timp, transmite Ioan Veștemean, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Suspectul a fost reținut ieri pentru 24 de ore, iar astăzi, prin ordonanţa procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, urmând a se solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 zile.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu ieri, ca urmare unui apel la SNUAU 112.

Sursa foto: ro.depositphotos.com 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus