Duminică,
02.10.2022
Partial Noros
Acum
12°C

Câteva muzee din centrul orașului sunt închise de Noaptea Muzeelor

Câteva muzee din centrul orașului sunt închise de Noaptea Muzeelor

Muzeul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală și Casa Altemberger sunt închise în această seară, în ciuda faptului că sute de persoane au ajuns prin centru în speranța că le vor putea vizita de Noaptea Muzeelor.

Conducerea Muzeului Brukenthal a anunțat în schimb că pe 18 mai Muzeul de Istorie - Casa Altemberger va fi deschis în mod gratuit pentru vizitatori în intervalul orar 9-17. În rest, diseară cei care ajung în zona centrală pot să evite muzeele menționate mai sus, pentru că ele nu vor fi deschise publicului, fapt confirmat de reprezentanții Brukenthal. (Reporterul Turnul Sfatului a încercat să obțină un punct de vedere din partea directorului instituției de cultură, însă fără succes până la momentul publicării articolului.)

noaptea muzeelor muzeul de științele naturii

Câteva zeci de persoane au trecut deja prin aceste zone, doar pentru a fi întorși din drum de paznicii care le explicau că muzeele au funcționat după program normal și că nu vor fi deschise diseară. Vizitatorii pot să treacă însă pe la alte instituții de cultură din centru - Turnul Sfatului și turnurile Dulgherilor și Olarilor de pe strada Cetății sunt deschise până la miezul nopții.

Muzeul Astra, Biserica Evanghelică Sibiu, Filarmonica de Stat și Biblioteca Județeană Astra îi invită pe sibieni să participe la ateliere, concerte și expoziții la care vor avea acces gratuit.

Citește Ce putem face de Noaptea Muzeelor la Sibiu: ateliere meșteșugărești, degustări de bucate tradiționale și intrare gratuită în mai multe muzee

sala thalia noaptea muzeelor

Totodată, Primăria Municipiului Mediaș se alătură și în acest an evenimentului Noaptea Muzeelor. Cele șase instituții culturale participante în cadrul acestui eveniment sunt: Muzeul Municipal Mediaș, Casa Memorială „St. L. Roth“, Turnul Pietrarilor, Biserica Evanghelică „Sf. Margareta”, Casa Memorială „Hermann Oberth” și Sinagoga Mediaș.

Citește Noaptea Muzeelor la Mediaș: intrare gratuită la șase instituții din oraș

noaptea muzeelor oameni cetății

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus