Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

25 de ani de la înființarea Asociației Comunelor din România, sărbătoriți la Sibiu: Am creat o familie

25 de ani de la înființarea Asociației Comunelor din România, sărbătoriți la Sibiu: Am creat o familie

Primarii de comune din România au avut ieri, 7 iunie, motiv de sărbătoare. S-au împlinit 25 de ani de la înființarea Asociației Comunelor din România, moment sărbătorit la Sibiu printr-o ceremonie organizată la Hotel Ramada.

Primari din Sibiu și din alte județe s-au adunat ieri pentru a sărbători 25 de ani de la înființarea Asociației Comunelor din România. Evenimentul a fost moderat de Valentin Ivan, primarul comunei Sadu și președintele Filialei Județene Sibiu as Acor.

„Celebrăm 25 de ani de la înființarea Asociației Comunelor din România, o construcție care nu ar fi fost posibilă  fără sprijinul dumneavoastră. Asăzi vă propunem să sărbătorim progresul înțelegând procesul. Părintele Uniunii Europene, Jean Monnet, spunea că nimic nu este posibil fără oameni și nimic nu durează fără instituții, afirmație care reprezintă fără îndoială esența spiritului asociației comunelor din România. M-a întrebat cineva zilele trecute ce înseamnă Acor pentru mine. Am răspuns zâmbind: Acor este parte din mine. Mă regăsesc în tot ceea ce fac. Mă bucură și mă motivează fiecare rezultat, fiecare succes care se reflectă în viața comunităților pe care le servim. Am multe valori comune cu cele ale Acor, dar aleg să vorbesc azi despre cele care cred că reprezintă cel mai bine drumul nostru comun: abnegația, unitatea și perseverența. Abnegația și altruismul ne caracterizează pe toți cei care am pus umărul la Acor. Unitatea reprezintă cu siguranță principalul nostru punct forte. Acor este vocea a peste 2.100 de primari care reprezintă peste 52% din populația României și  geografic 70% din teritoriul țării noastre. Puterea noastră stă în faptul că reușim să mergem toți în aceeași direcție și să contruim cărămidă cu cărămidă casa cetățeanului pe care îl servim”, a spus Valentin Ivan în deschiderea evenimentului.

ACOR este o familie

La evenimentul de ieri a fost prezentă și Maria Greavu, primarul comunei Loamneș și primvicepreședinte filialei Județene Sibiu a Acor, care a ținut să menționeze importanța structurii asociației și a faptului că aceasta, pe lângă toate obiectivele pe care le are, reușește să creeze o familie.

„Vreau să aduc mulțumiri și recunoștință colegilor noștri și mă bucur mult că sunteți astăzi lângă noi. Asta dă dovadă de unitate, de respect pentru dumneavoastră. Vreau să vă transmit un mesaj de suflet pentru că asociația eu o consider o familie, o familie din care facem toți primarii parte, secretarii și în același timp toți cetățenii comunelor pe care noi le reprezentăm. Nu este ușor să fi primar, dar în același timp ne-am asumat, am venit în fața oamenilor și le-am promis că vom face ceva”, a spus Maria Greavu.

Prefectul Sibiului, Mircea Crețu, a fost și el prezent la evenimentul organizat ieri și a vorbit despre reușitele asociației și despre nevoia unei cooperări permanente între comunele din România, cooperare necesară pentru rezolvarea tuturor dificultăților cu care acestea se confruntă.

„Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu aici, cu dumneavoastră, primarii, la acest moment aniversar. Invitația primită m-a făcut să rememorez evenimentele din urmă cu un sfert de secol când s-au pus bazele Asociației Comunelor din România. Le-am trăit din postura de ales local fiind la acea vreme primar al orașului Tălmaciu. Astăzi, în calitate de prefect, pot afirma cu certitudine că timpul care s-a scurs de atunci a dovedit viabilitatea acestei structuri asociative prin proiectele pe care dumneavoastră, aleșii locali, le-ați realizat și care au adus beneficii întregii comunități”, a spus acesta.

Din partea Consiliului Județean Sibiu, la eveniment a participat vicepreședintele Marcel Luca. Acesta a felicitat asociația pentru activitatea ei și pentru schimbarea în bine a comunelor din România.

„Sunt 25 de ani de când ați hotărât că este mai bine să înființați o asociație în care să vă întâlniți să rezolvați problemele și cred că în acești 25 de ani, în această formulă ați reușit de cele mai multe ori să influențați hotărâri la nivel guvernamental, să aduceți fonduri din localități, atât din bugetele naționale, cât și din bugetele europene. Acest lucru a contribuit în mare măsură la schimbarea la față a comunelor din județul Sibiu și din toată țara. Mă refer mai mult la județ pentru că îl cunosc mai bine și nu cred că este vreo comună din județ în care să te duci și să nu vezi lucruri schimbate în bine”, a explicat Marcel Luca.

Distincții speciale

La finalul întregii ceremonii au fost acordate mai multe distincții speciale pentru cei care au contribuit la dezvoltarea și sprijinul Asociației Comunelor din România: rectorul Universității Lucian Blaga, Sorin Radu, partener al mediului universitar sibian cu asociația comunelor, Ion Ghișou, fost primar din Cristian, Mircea Dorel Marcu, fost primar din Șura Mică, Mircea Crețu, prefectul Sibiului, Marcel Luca, vicepreșdintele Consiliului Județean, preotul Cristian Vaida, Horațiu Răcuciu, primarul orașului Săliște și reprezentant al Asociației Orașelor din România, Adrian Rada, reprezentant al patronatelor, Ovidiu Furdui, președintele Filialei Județene Hunedoara a Acor. 

Primarul comunei Păuca, Niculae Dancu, a primit titlul de excelență de primar de opt stele pentru că a condus timp de opt mandate primăria din Păuca.

„Mulțumesc pentru această distincție care mă onorează, dar mă și obligă. Nu știu dacă e meritul meu sau meritul celor care mi-au dat votul și mi-au acordat încredere timp de 30 de ani. Iată, sunt la optulea mandat. Mă întreabă anumite persoane cum de am ajuns la al optulea mandat, și le spun simplu, am ajuns cu voia electoratului și îngăduința lui Dumnezeu. Altfel nu se poate, iar restul e doar muncă”, a spus Niculae Dancu, primarul comunei Păuca.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 1 an

Romanii înființează orice, numai ce trebuie, nu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus