Luni,
15.08.2022
Cer Senin
Acum
21°C

FOTO VIDEO Absolvenții sibieni, celebrați în Piața Mare. „Sunteți cu adevărat o generație deosebită”

FOTO VIDEO Absolvenții sibieni, celebrați în Piața Mare. „Sunteți cu adevărat o generație deosebită”

Peste 2.000 de studenți ai Universității Lucian Blaga din Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre au sărbătorit astăzi, 9 iunie, ceremonia Gaudeamus, care a avut loc în Piața Mare a orașului. Ca în fiecare an, gazda evenimentului a fost Florin Coșuleț, iar printre cei prezenți au fost reprezentanți ai celor două universități, dar și ai autorităților locale. Evenimentul s-a încheiat cu predarea cheii către viitoarea generație.

Piața Mare a fost aproape neîncăpătoare astăzi pentru sutele de studenți, care însoțiți de prieteni și familie, au sărbătorit o etapă importantă din viața lor, aceea a încheierii cursurilor universitare. La fel ca generația de anul trecut, și această generație a fost una specială. Din cauza pandemiei, unele cursuri s-au ținut în continuare în sistem on-line, bucuria de a-și vedea colegii fiind de această dată și mai mare pentru studenți. Ceremonia a început cu intonarea Imnului României și cu intonarea Imnului Gaudeamus, iar primul care a luat cuvântul în fața studenților a fost preotul Constantin Necula.

„Dragi studente și studenți, vreau să vă transmit cuvântul de binecuvântare și îmbărbătare a arhiepiscopului Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, profesor emerit al universității sibiene, profesor a zeci și zeci de generații, care nu doar că vă îmbrățișează, dar vă și îmbărbătează. Știm toți cum e să-ți iei licența și sperăm din toată inima că licența este doar începutul, vă veți întoarce cu ea la părinții voștri și vă rog să le mulțumiți și-n numele bisericii că v-au crescut frumos și că ne-au dăruit niște colegi în academia sibiană de toată bărbăția și frumusețea”, a spus Constantin Necula.

Următorul care a vorbit pe scena din Piața Mare a fost prefectul Sibiului, Mircea Crețu, care a ținut să-i felicite pe studenți, reamintind momentele dificile prin care aceștia au trecut de-a lungul studenției: pandemia și războiul.

„Trăiesc sentimente pline de emoție, dar și de speranță, acum, când mă aflu în mijlocul dumneavoastră, al tinerilor absolvenți a două prestigioase universități în cel mai important moment academic, acela al festivităților de absolvire. Ați ajuns la capătul unei motivante, grele, dar și frumoase călătorii academice și sunteți în fața unui nou început, a noi așteptări, a noi oportunități. Calea pe care veți porni astăzi este din nefericire umbrită de evenimentele îngrijorătoare de la granița țării și de la nivel mondial, dar trebuie să priviți spre viitor cu speranță, dincolo de dificultățile prezentului.  Știu că veți reuși să depășiți orice obstacole, viața vă va deschide noi orizonturi care vă vor da posibilitatea de a evolua, de a vă realiza dezideratele, de a reuși ceea ce v-ați propus”, le-a urat acesta studenților.

„Sunteți cu adevărat o generație deosebită”

Rectorul universității Lucian Blaga din Sibiu, Sorin Radu, a ținut să le amintească studenților că sunt o generație specială, care a reușit să gestioneze până la final fiecare moment frumos sau mai puțin frumos prin care au trecut.

„Iată-ne la sfârșitul unui ciclu universitar cu totul aparte. Doi ani din pregătirea studenților noștri, doi ani din viața noastră i-am petrecut în circumstanțe cu totul deosebite, ciudate, alternanța dintre cursurile față în față marcându-ne definitiv viețile și pregătirea didactică. Sunteți cu adevărat o generație deosebită. Cea mai mare parte din viața universitară ați petrecut-o în pandemia Covid, și cum un necaz nu vine niciodată singur, a mai trebuit să mai vină ceva care să ne influențeze, un război nedrept, la granițele țării care ne-a afectat în mod direct modul nostru de a fi și de gândi și care ne readuce aminte cât de fragilă este viața noastră. Dragi absolvenți, ați trăit lucruri interesante în care ați învățat sensul unor cuvinte precum pandemie, restricții, responsabilitate, prevenție, siguranță, refugiat, dar am răzbit și iată-ne astăzi în această zi însorită în cea mai frumoasă piață, fericiți și împliniți alături de părinți, frați și surori”, a spus acesta.

La eveniment a vorbit și Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu care, de asemenea, a ținut să-i felicite pe studenți pentru acest eveniment din viața lor.

„Iată că suntem împreună în inima orașului pentru a celebra spiritul academic sibian, spirit reprezentat de această dată de absolvenții din 2022 ai Academiei Forțelor Terestre din Sibiu și ai Universității Lucian Blaga din Sibiu, două instituții prestigioase de învățământ superior care au pus la dispoziția studenților cele mai bune condiții pentru formare și dezvoltare personală. Suntem beneficiarii unei bune colaborări de excepție aș spune eu, un model de practică care ne-a adus beneficii reale. Am parcurs zece ani de parteneriat stimulându-ne și respectându-ne reciproc pentru obținerea excelenței”.

Studenții au predat cheia generațiilor viitoare

Cei prezenți la eveniment s-au putut bucura de câteva cântece susținute de band-ul Academiei Forțelor Terestre și de cântăreața Ionela Răspop. Studenții reprezentați ai Academiei Forțelor Terestre și ai Universității Lucian Blaga, Tudor Damian și Denisa Barb, și-au spus gândurile și au predat cheia viitoarei generații.

„Mă simt deosebit de onorat să transmit în numele studenților Academiei Forțelor Terestre câteva gânduri și impresii legate de parcursul nostru în academie, un parcurs dificil, dar plin de satisfacții cu foarte multe experiențe valoroase. Academia a fost un mijloc prin care să ne atingem obiectivele personale, fie profesionale. Academia, privită prin ochii noștri, studenții din anii terminali, este un loc al cunoașterii de sine, este un loc în care am reușit să conștientizăm temerile ca mai apoi să le depășim, un loc în care plecăm acasă cu gândul de a le relata apropiaților întâmplările prin care am trecut, un loc în care ne întoarcem cu gândul la prietenii, camarazii noștri cu gândul la colegii, prieteni, care ne-au devenit a doua familie”, a spus Tudor Damian din partea AFT.

Și Denisa, șefa de promoție la Departamentul de Arte Teatrale, specializarea Teatrologie – Management Cultural, și reprezentantă a studenților în senatul ULBS, și-a transmis gândurile către colegii săi.

„Ne aflăm în fața unui moment cu mare încărcătură emoțională. Absolvenții promoției 2022 ai Universității Lucian Blaga din Sibiu încheiem o etapă importantă din viața noastră, pregătirea profesională, care înseamnă în mod conștient și un nou început, care ne va urmări o viață întreagă, începutul carierei, care ne va aduce satisfacții, mulțumiri, echilibru și în același timp verticalitatea personalității noastre. În aceste clipe nu pot să vă urez decât să visați, să credeți și să munciți pentru îndeplinirea visurilor voastre și nu pot decât să vă admir că sunteți aici, voi cei care ați îmbinat învățatul în mediul online cu cel fizic, generația de sacrificiu”, a încheiat aceasta.

Peste 2.000 de studenți au absolvit în Piața Mare. Este a doua festivitate organizată în Piața Mare de la începutul pandemiei de coronavirus.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus