Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Programul „Masa caldă în școli” se transformă într-unul de un miliard de euro. Sunt și alte școli din Sibiu care și-l doresc

Programul „Masa caldă în școli” se transformă într-unul de un miliard de euro. Sunt și alte școli din Sibiu care și-l doresc

Programul pilot „Masa Caldă în Școli” inițiat în anul școlar 2016 – 2017  se va transforma din toamnă în programul „Masă Sănătoasă în Școli” și va fi extins la nivel național de la 50 la 150 de școli, cu o finanțare de 1 miliard de euro de la Guvern. Ministerul Educației urmează să colaboreze cu cel al Agriculturii pentru a le oferi copiilor produse agroalimentare românești, inclusiv batoane nutritive BIO. Cinci școli din județul Sibiu fac parte, în momentul de față, din acest program. Directorii acestor școli spun că programul a prins foarte bine la elevi chiar dacă a fost vorba despre un sandviș și un fruct și nu de o masă caldă propriu-zisă. Pe de altă parte, directori ai unor școli care nu fac parte din program spun că și-ar dori ca și elevii lor să beneficieze de astfel de gustări în locul laptelui și al cornului pe care le primesc astăzi.  

Citește și: „Masa Caldă la cele trei școli din județ a durat 30 de zile. Sau nici atât”

Programul „Masa caldă” a pornit în trei școli din județul Sibiu încă din anul școlar 2016 - 2017, cu pauză de un an școlar (2020- 2021) când nu s-a putut desfășura din cauza pandemiei de COVID-19. Este vorba despre Liceul Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște și Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig. Pe parcursul anilor au mai fost înscrise două școli, cea din Boița care este de doi ani în proiect și Școala „Radu Selejan” din Sibiu. Programul este unul pilot și a avut un start greoi din cauza întârzierii metodologiei. „O masă caldă” a fost inițiat de Raluca Turcan și a fost gândit ca elevii să primească la școală o masă caldă în loc de lapte și corn. Curând însă, toată lumea avea să realizeze faptul că în școlile din Sibiu principala problemă este lipsa spațiului. Nu există infrastructura necesară pentru oferirea unei mese clade, neexistând cantine, bucătării, ori spațiu de depozitare a gunoiului care ar fi rezultat din oferirea acelei mese calde. Astfel s-a ajuns la un compromis și copiii din cele cinci școli înscrise acum în programul pilot au beneficiat de un pachet alimentar care conține un sandviș și un fruct în loc de lapte și corn.

Este un program care a prins bine

Directorii școlilor implicate spun că nu mereu a mers totul ca pe roate, însă problemele s-au remediat și una peste alta proiectul este unul binevenit. Cei de la Colegiul Pedagogic au primit și anul acesta un pachet alimentar format din sandviș și un fruct, valoarea acestuia fiind de 5,76 de lei, sumă propusă de firma câștigătoare. Directoarea colegiului spune că au fost și câteva probleme în livrare, dar care au fost remediate.

„Au fost câteva probleme, dar au fost rezolvate cu firma care distribuie pachetele. De exemplu au fost înlocuite portocalele pentru că deja nu mai este sezonul lor, au mai fost probleme cu frunzele de salată, care la un moment dat a îmbătrânit sau nu a fost spălată bine, dar au fost înlocuite cu castraveți și ardei”, spune prof. Mihaela Filip, director al Colegiului Pedagogic.

La Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște copiii primesc cinci sanvișuri diferite și un fruct în fiecare zi. Pe caietul de sarcini cei de la liceu au cerut să fie cinci meniuri diferite, iar directorul unității de învățământ spune că nu au fost probleme cu pachetele alimentare. Consideră că programul a fost un câștig pentru școală. Prețul unui pachet pe zi este de 6,75 de lei la care se adaugă TVA în suma de 0,607 lei. Numărul maxim de pachete estimat până la sfârșitul anului 2021-2022 este de 70.376 pachete.

„Acest program s-a implementat timp de trei ani, doar anul trecut nu s-a implementat pentru că a venit pandemia peste noi. De fapt nu a fost masă caldă pentru că nu avem spațiu de servire, nici posibilitate de a produce hrană, așa cum spune legea și cum noi nu ne-am încadrat în literele a și b și am avut posibilitatea de a oferi elevilor un pachet alimentar. A mers foarte bine și considerăm că programul este un câștig pentru școală. Este un program foarte bine primit de elevi, comunitatea noastră fiind de aproximativ 800 de școlari”, spune prof. Marius Boromiz, directorul liceului.

Acesta consideră că ar fi fost minunat să fie sub forma unei mese calde, dar evidențiază faptul că școlile din România și, implicit, cele din Sibiu nu sunt pregătite.

„Dacă s-ar putea face sub forma unei mese calde efectiv ar fi minunat, dar școlile din România nu sunt dotate pentru așa ceva. Ar trebui făcute săli de mese, să existe posibilitatea de a găti în școală, când noi nici măcar nu avem linguri. Dincolo de cheltuieli trebuie și un proiect al managementului gunoiului. Vă dați seama la 800 de copii ce ar însemna și mâncare și deșeuri. De exemplu, în Școala de la Săcel care acum este reparată din fonduri europene chiar am dispus ca una dintre săli să fie sală de masă și atunci am putea ajunge ca în țările civilizate să avem săli de mese în școli. Ar putea fi ceva frumos, dar școlile nu sunt dotate și a trebuit să apelăm la această variantă legislativă, nu că am vrut noi. Chiar și așa este un pas înainte pentru laptele, de cele mai multe ori rămânea ori era aruncat de elevi”, mai spune directorul.

Elevii de la școala din Boița sunt mai noi în proiect. La această școală programul se implementează de doi ani, însă directorul școlii spune că a fost primit foarte bine de elevi.

„Este al doilea an la Boița de când implementăm acest program. Copiii primesc un sandviș, pentru că suntem deficitari atunci când vine vorba de spațiu. Când a fost construită școala erau șapte clase primare. Între timp sunt nouă clase, plus laboratoare și avem o problemă cu spațiile. Apoi nu avem cantină, nu avem un loc adecvat în care să se servească o masă caldă și atunci elevii primesc un sanviș și un fruct. Copiii sunt foarte încântați și a fost primit foarte bine programul. Și noi suntem încântați”, spune prof. Doru Augustin Popescu, directorul școlii.   

Îl vor și alte școli

Reporterul Turnul Sfatului a vorbit și cu câțiva directori ai unor școli care nu fac parte din program. Aceștia sunt de părere că ar fi un lucru foarte bun dacă s-ar implementa în toate școlile din județ, în locul celui care le aduce elevilor lapte și corn.

„Ar fi un pas important pentru școala noastră, cu atât mai mult cu cât noi avem tot felul de activități școlare după programul de la clasă și ar fi mult mai ușor dacă le-am oferi și masă copiilor. Mai mult, unii copii vin la școală nemâncați. Care este aportul de vitamine în cornul și laptele pe care ei îl primesc astăzi? Din punct de vedere nutritiv ce câștigă copiii din această masă? Ar fi extraordinar dacă ar avea o masă caldă care să fie servită într-o cantină a școlii, dar cum nu se poate asta, ar fi bine venit și acel sandviș și fruct”, spune prof Patricia Gal, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 23 din Sibiu.

De aceeași părere este și directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 10 din Sibiu.  

„Un astfel de program ar avea un impact extraordinar asupra copiilor noștri. Un sandviș sau orice altceva ar fi mult mai apreciat decât laptele și cornul pe care îl primesc astăzi. Ar avea mai multe valori nutritive și i-ar ajuta. Chiar au nevoie acești copii”, spune prof. Emanuela Lal.

Directorul  Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Mediaș spune că o astfel de masă ar însemna pentru elevii ei acest program ar însemna o alternativă la chipsurile și patiseriile nesănătoase pe care copiii le cumpără în pauze.

„Acest program ar fi important în măsura în care ar fi o masă sănătoasă pentru că problema, cel puțin în școala pe care o conduc, nu este că elevul nu are ce să mănânce, ci faptul că ei vin cu chipsuri și tot felul de patiserii nesănătoase, iar această masă ar fi o alternativă sănătoasă pentru ei. Pentru școlile din mediul rural, însă, sau din zone dezavantajate, acest program poate însemna mult mai mult. Acolo sunt destui copii care vin nemâncați la școală. Dacă ar avea o masă sănătoasă, echilibrată și caloric și din punct de vedere al conținutului ar fi o idee foarte bună”, spune prof. Cătălina Halmaghi, directoarea școlii din Mediaș.

Programul va ajunge de la 50 la 150 de școli

Deși reporterul Turnul Sfatului a făcut, de mai bine de 30 de zile, o solicitare scrisă deputatului de Sibiu Raluca Turcan, cea care a inițiat programul, pentru a vedea care sunt concluziile cu privire la acest proiect pilot și ce se va face pe mai departe, aceasta nu a răspuns solicitării. A făcut, în schimb, joi, 9 iunie, o postare pe pagina de facebook prin care anunța extinderea acestui program de la 50 la 150 de școli, la nivel național, pentru următorii cinci ani. Guvernul va aloca 1 miliard de euro pentru acest program și 1 milion de copii se vor beneficia de el. Se va desfășura sub denumirea de „Masă sănătoasă în școli”.  

„În 2016 am reușit să impunem un program-pilot pentru 50 de școli. A avut un succes și acesta și-a îndeplinit scopul: a demonstrat că o masă la școală conduce la reducerea semnificativă a absenteismului și abandonului școlar, crește performanța elevilor la învățătură și ajută copiii care provin din familii vulnerabile să aibă un viitor mai bun. Apoi, în mandatul de vice-premier, am propus extinderea programului-pilot de la 50 la 150 de școli. Acum, Guvernul aloca 1 miliard de euro pentru extinderea acestui program pentru 1 milion de copii. Este o investiție în sănătatea și educația copiilor, în viitorul lor și în viitorul țării noastre. Nu este ușor, dar atunci când un proiect pentru care ai muncit devine realitate și de el chiar beneficiază un milion de copii care au nevoie de sprijin – satisfacția este pe măsură”, a scris deputatul.

De fapt, despre acest program a vorbit ministrul educației Sorin Cîmpeanu încă de la finalul lunii mai, spunând atunci că ministerul a propus ca în următorii cinci ani programul, ce va fi desfășurat în colaborare cu Ministerul Agriculturii, să fie implementat în 150 de școli.

Includerea unităților de învățământ preuniversitar în program se va realiza pe baza unor criterii aprobate de Ministerul Educatiei prioritizând școlile cu vulnerabilitate mare și medie din perspectiva abandonului școlar. Se dorește ca masa să fie asigurată folosind produse agroalimentare românești în colaborare cu Ministerul Agriculturii (inclusiv batoane nutritive BIO).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

???

Acum 1 an

Dle director Popescu, câți elevi mai sunt in Boita? Aziaime se desființează școala că nu mai sunt elevi, rămân sandviciurile și rămâneți fara portofoliu...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus