Cred că ultima dată când am mâncat la Adi & Nicol a fost în anul 2007 și îmi aduc aminte pentru că am participat la o chermeză după un eveniment important. De atunci nu m-au mai purtat pașii pe la mesele restaurantului din apropierea Sălii Transilvania, până de curând.
Nu mai seamănă nimic cu ce îmi aduceam eu aminte. Restaurantul este separat de bucătărie în două părți distincte, care nu comunică între ele. Dacă vrei în restaurant trebuie să intri dinspre strada Dimitrie Anghel. Dacă vrei, în schimb, pe terasă, accesul la restaurant se face prin parcarea Sălii Transilvania. Terasa e foarte bine ferită de ochi indiscreți și dacă nu e zi de piață, e una dintre cele mai liniștite terase din oraș, nu-i mai nimeni prin parcarea de la Transilvania la ceas de seară.
Am fost într-un grup mai mare și am comandat diverse feluri de mâncare din meniu, așa că am putut să îmi fac o părere mai amplă despre ce se întâmplă în bucătăria restaurantului iar concluziile nu-s deloc rele. Ce m-a uimit, în primul rând, sunt prețurile. Am frunzărit de două ori meniul, să fiu sigur că am citit bine, că nu-s ceva capcane la suta de grame cum am mai tot întâlnit prin alte restaurante, dar nu.
La Adi & Nicol sunt prețuri absolut decente, mai ales pentru un oraș scump cum e Sibiul. Ce cumperi în centru cu 35-40 de lei aici costă 20-22. Peștele și vita ce ies un pic din tipar, dar chiar și-așa, nu știu unde mai comanzi în Sibiu un mușchi de vită cu sos la 50 de lei porția. Pastele sunt între 21 și 27 de lei, salatele între 11 și 25, ciorbele între 12 și 15 iar minuturile nu depășesc niciunul 20 de lei.
Am comandat o ciorbă de fasole boabe cu costiță și salată de ceapă roșie și un șnițel de porc Adi&Nicol, specialitate a casei, cu salată de murături asortate și cartofi zdrobiți. Și s-au mai comandat tot felul prin preajmă, am gustat și biftecul de vită și pastele milaneze. Deși eram cam mulți, mâncarea a venit destul de repede, cred că a durat maxim 20 de minute până au început să curgă farfurii pe masă.
Chiar dacă eram pe terasă, salata mea de ceapă roșie a schimbat ambientul locului, imediat ce a ajuns pe masă. O ceapă trainică și sănătoasă, cred că mirosul a ajuns până în Sala Transilvania. La un moment dat chiar am simțit nevoia să îmi cer scuze, scuze de care am uitat complet când a venit ciorbica. N-am lăsat nici strop din bolul de ciorbă. Bucăți gustoase de costiță afumată, fasole cu boabe mici și foarte bine fierte și nu foarte grasă, ceea ce am apreciat întotdeauna. Împreună cu ceapa roșie, poezie pe cerul gurii.
Șnițelul specialitatea casei a fost și el foarte bun, mi-a plăcut mult de tot sosul cu usturoi pregătit în casă, în cantitate generoasă, stropit cu cașcaval ras. Șnițelul era făcut din cotlet de porc și însoțit de niște cartofi la cuptor, foarte buni, dar nu prea zdrobiți, mă gândeam că vor fi preparați altfel.
Una peste alta, cina de la Adi & Nicol a fost una dintre cele mai cinstite din ultima vreme prin restaurantele din Sibiu. 51 de lei a fost mâncarea, plus încă vreo două pepsi-uri, să curgă bine pe gâtlej. M-a costat mai mult paharul de Jidvei decât șnițelul de porc :D.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 4084
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Jiji Berbecali
Acum 4 ore
Viorel
Acum 4 ore
G
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel
Acum 5 ore
Lemurian Leurdă