Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
24°C

Primii pepeni de Dăbuleni au ajuns în Piața Cibin. Cât costă kilogramul

Primii pepeni de Dăbuleni au ajuns în Piața Cibin. Cât costă kilogramul

Dacă ne era poftă de pepeni, dar nu am cumpărat până acum deoarece îi așteptam pe cei românești, trebuie să știm că de astăzi îi găsim în Piața Cibin. Primii pepeni de Dăbuleni au ajuns în această dimineață în piață și momentan se găsesc la un singur producător.

pepeni dăbuleni piața cibin

Doina, prima care a adus pepenii românești vine tocmai de la de Dăbuleni, iar în Piața Cibin vinde de aproape 15 ani. Femeia spune că spune că în acest an recolta a fost gata mai repede.  

De la orele dimineții, producătoarea a avut deja primii clienți care așteptau să cumpere și să guste din producția de penene românesc din acest an. „Am venit de aseară, iar în această dimineață am adus marfa în piață. Ne-a ajutat vremea, noi cam așa venim în fiecare an, primii”, spune Doina.

pepeni dăbuleni piața cibin

Pepenele roșu costă patru lei kilogramul, iar pepenele galben costă 10 lei kilogramul. „Este prima producție pe acest an, nu am adus extraordinar de mulți, dar pe măsură ce îi vindem vom mai aduce. Noi ne întreținem exclusiv din asta. Prețurile sunt la fel ca și în anii trecuți, încercăm să scoatem și noi ceea ce investim și, dacă rămânem cu ceva în plus, cu atât mai bine”, spune aceasta. 

În perioada următoare, în Piața Cibin urmează să mai vină și alți producători cu pepeni românești, iar prețurile vor mai scădea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Sibianul

Acum 3 ani

Eu aș cere o analiză de laborator.Toti pepenii românești pe timpul ăsta sânt copti forțat cu produse chimice.plus că sânt pe altoi de dovleac ca să fie mai mari și mai grei.
Raspunde

Justin

Acum 3 ani

Mai fira-ar ei de pepeni dacă se coapseră în iunie când abia se coc cireșele. Asta chiar e de mandra minune .eu nu as cumpără asa ceva ,e foarte suspect .în piață aia trei sferturi din marfa e luata de la metro .am lucrat la metro și nu știam de ce cumpărau unii cu sacii tot ce venea la legume .mi-a explicat un coleg ca sunt unii de cauta pe la tara haine vechi și se dau țărani în piață cu marfa din hypermarket.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus