Cele mai importante subiecte din ultimele 24 de ore în Sibiu:
Ba e caniculă, ba sunt ploi și vijelii. Pleci după-masa de acasă îmbrăcat cât mai subțire, seara te apucă ciuda că nu ți-ai luat geaca și s-a făcut prea răcoare. Iar dacă ai plecat și fără umbrelă, șanse mari să te prindă din urmă legile lui Murphy. Cert este că zilnic primim câte o avertizare de la Meteo. Ultima dintre ele este una care anunță 3 zile de caniculă, de astăzi și până marți. Iar deseară ne așteptăm la noi vijelii și averse torențiale de ploaie.
Graffiti pe stânci, plante protejate de lege rupte pentru a fi luate acasă sau poteci de munte străbătute în trombă cu ATV-ului ori cu motocicleta. Acestea sunt doar câteva exemple negative legate de turismul sibian în miez de vară. E greu de crezut că e nevoie de un astfel de articol, dar „Ce să NU faci pe munte”.
„Am avut scandaluri în fiecare cartier în care s-au desfășurat ample lucrări de reabilitare. În general, oamenii au fost nemulțumit de zecile de arbori care au fost puși la pământ, de miile de metri pătrați de asfalt care au luat locul spațiilor verzi”. Un editorial de Alin Bratu.
O tânără sibiancă a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor din Alba pentru a coborî din Piatra Secuiului, în zona Rimetea. Ea a suferit un atac sever de panică, și din cauza caniculei dar și pentru că a rămas fără apă de băut. În urmă cu două săptămâni, tot la Rimetea, dar pe traseul marcat cu cruce roşie, salvamontiştii au intervenit pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea unei alte turiste care suferise o fractură de membru inferior.
Rutierul olandez Tim van Dijke (Jumbo - Visma) a câştigat prologul Turului Ciclist al Sibiului, desfăşurat sâmbătă, la Muzeul Astra, un contratimp individual pe distanţa de 2,3 km. După ce în toate edițiile precedente prologul competiției a avut loc în centrul istoric al orașului, în acest an rutierii au deschis Turul pe aleile Muzeului în Aer Liber Astra. Iar fotografiile spun că a fost o decizie foarte înțeleaptă. Sunt superbe.
Două mașini s-au lovit serios astăzi, pe Calea Șurii Mici, din cauza unei depășiri neinspirate. Din fericire s-a lăsat doar cu tablă îndoită iar șoferii nu au pățit nimic foarte grav, doar unul dintre ei a ajuns la spital cu un atac de panică serios.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: subiectele zilei , evenimente , stiri sibiu
Vizualizari: 551
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Q
Acum 7 ore
Newman
Acum 8 ore
Ron
Acum 9 ore
Eu
Acum 9 ore
Emil