Luni,
03.10.2022
Innorat
Acum
10°C

Româncă decedată în urma atacului unui rechin în Hurghada, Egipt. MAE acţionează pentru identificarea de urgenţă a familiei

Româncă decedată în urma atacului unui rechin în Hurghada, Egipt. MAE acţionează pentru identificarea de urgenţă a familiei

O româncă a murit, duminică, în staţiunea Hurghada din Egipt, în urma unui atac al unui rechin, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

MAE a precizat, într-un comunicat de presă remis Agerpres, că, după ce Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, de către agentul unei companii de turism, cu privire la decesul unui cetăţean român de sex feminin aflat în vacanţă în staţiunea Hurghada, reprezentanţii acesteia au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile competente egiptene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii morţii acestuia.
 
"Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene, în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin", a confirmat MAE.
 
Conform sursei citate, reprezentanţii Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile române competente pentru identificarea, de urgenţă, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanţe pentru pierderea suferită şi oferite informaţiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsufleţit pentru a fi înmormântat în România.
 
"MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistenţă consulară din partea niciunui cetăţean român cu privire la acest incident. Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autorităţile egiptene, cu companiile de turism implicate şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale", a menţionat sursa citată.

Având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele zile, care implică atacuri de rechin, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această ţară în scop turistic să urmeze sfaturile şi recomandările autorităţilor locale în ceea ce priveşte zonele sigure de recreere şi înot în mare.

Două surse au declarat pentru agenţia de presă Reuters că trupul unei turiste românce de circa 40-50 de ani a fost descoperit la câteva ore după ce un atac asemănător a ucis o austriacă de 68 de ani.

Ambele atacuri au avut loc la circa 600 de metri distanţă unul de celălalt, în Golful Sahl Hashleesh, potrivit surselor citate. 

foto ilustrativa depositphotos.com

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus