Aproximativ 15.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus s-au înregistrat săptămâna trecută, dublu faţă de perioada similară anterioară, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
El a precizat că săptămâna trecută erau internaţi circa 1.000 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 86 la ATI. Dintre aceştia 68 nu erau vaccinaţi anti-COVID.
„În săptămâna precedentă au fost înregistrate aproape 15.000 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 2.717 dintre acestea, adică aproape 20%, sunt cazuri de reinfecţii. În unităţile sanitare de profil sunt în acest moment internate 1.410 persoane ceea ce reprezintă 5,84% din numărul de paturi alocate conform planului de rezilienţă”, a declarat Rafila, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, în săptămâna precedentă au fost înregistrate 33 de decese la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, dintre care 22 la bărbaţi şi 11 la femei.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că în ultimele trei săptămâni s-a înregistrat o dublare săptămânală a numărului de cazuri de COVID-19.
„Număr paturi ATI – 1.847, ocupate 86. Nu avem niciun copil internat în secţiile de terapie intensivă. Din paturile alocate copiilor la nivel naţional sunt ocupate 225. Practic, în ultimele trei săptămâni, am avut o dublare săptămânală a numărului de cazuri”, a explicat Alexandru Rafila.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sunt convins ca locatarii au sarit in sus de “bucurie”! Imb€&!lism cronic in primaria Sibiu!!!! Hipstareala mizerabila!!!!
75 % din cei inscrisi la aceasta scoala nu ar avea dreptul legal sa fie acolo! Vorbesc in cunostinta de…
Având cercetarea o disciplinară pe rol, nu are șanse!
Nu. Vrea doar sa facă senzație.
Aveți nevoie de certitudini. Verificați adresele de domiciliu, nu de reședință, al părinților scandalagii. Da, are vină pentru că a…













Lasă un răspuns