Miercuri,
29.11.2023
Innorat
Acum
0°C

FOTO Anda Cornăcel, antreprenoarea care vrea să reînvie Orașul de Jos: Sibiul nu e doar Piața Mică și Piața Mare

FOTO Anda Cornăcel, antreprenoarea care vrea să reînvie Orașul de Jos: Sibiul nu e doar Piața Mică și Piața Mare

„Sibiul nu înseamnă doar Piața Mică și Piața Mare”. De la această afirmație pornește antreprenoarea Anda Cornăcel atunci când povestește despre Piața Aurarilor. De un an, de când a deschis Prăjitoria de Cafea Nod, împreună cu soțul său Cătălin, Anda și-a dat seama că potențialul turistic al zonei este foarte puțin pus în valoare și că de cele mai multe ori oamenii și turiștii aleg să se relaxeze și să servească o băutură în zona centrală pentru că se simt mai în siguranță. Tocmai de aceea, a gândit un eveniment special, Flori pe scări, cu finanțare proprie, prin care-și dorește să readucă la viață zona Orașului de Jos.

Pentru a afla care sunt scopurile Andei cu organizarea acestui eveniment, i-am făcut o vizită în Piața Aurarilor vineri după amiază. În timp ce la terasele din Piața Mare și Piața Mică era forfotă mare și aglomerație, coborând în Orașul de Jos parcă ne-am dus în altă lume. Pustiu și câțiva turiști rătăciți.

„Ne-am dat seama ce potențial fain are zona”

Dorindu-și să găsească un loc în care să deschidă un business cu cafea, Anda împreună cu soțul ei au găsit un spațiu în Piața Aurarilor. Locul în care este deschisă prăjitoria a fost în trecut o brutărie. După ce a obținut toate avizele necesare, Anda a preluat spațiul.

„Acolo a fost o brutărie acum foarte mult timp, spațiul era neutilizat de mulți ani și ne-am dat seama că se potrivește, am avut o echipă de arhitecți, am obținut autorizație. A durat un an jumătate până au ieșit toate avizele, apoi doi ani de zile renovarea, planul era să deschidem în anul pandemic, dar nu s-a mai putut și atunci s-a decalat totul”.

Primul lucru pe care și l-a dorit a fost eliberarea mașinilor din Piață. „Zona respectivă era parcare în momentul în care noi am cumpărat spațiul și ne-am dat seama ce potențial fain are. Mergând în coffetrip-uri pe la Cluj am văzut câteva piațete la două, trei minute de zona centrală care arătau minunat și parcă semănau cu această piață. Am început să mă gândesc să solicităm ca piața să fie liberă. Am făcut solicitare către primărie la momentul respectiv. În timpul pandemiei au eliberat jumătate din Piața Mică, iar apoi s-a eliberat și Piața Aurarilor”.

Piața Aurarilor, înainte de transformarea în spațiu pietonal

Citește și: VIDEO Ce a determinat extinderea zonei pietonale din centrul Sibiului? Criza adusă de SARS-CoV-2

Se fură flori și se zgârie mesele

Anda povestește că zona este una destul de capricioasă. Acum ceva timp, înainte să se mai „cizeleze”, existau altercații între oameni și mai mereu se auzeau voci ridicate. Chiar și acum se întâmplă să aibă parte de incidente cu locatarii din zonă.

„Zona s-a cizelat încet. O vecină chiar ne mulțumește că am venit  și cumva i-am mai temperat pe oameni. Suntem noi, lângă este pensiunea Artizan, s-a deschis restaurantul Plai, în față este o altă cazare, pe cealaltă stradă s-a deschis un barbershop. Ne dezvoltăm încet și cred că nu putem continua să fim o junglă urbană. Evident că am avut parte de vandalism acum câteva zile, s-au zgâriat mesele, s-au furat flori”, a explicat aceasta pentru Turnul Sfatului.

Flori pe scări – o revitalizare a Orașului de Jos

Dacă suntem atenți la scările care duc din centru spre Piața Aurarilor, vom vedea că nu sunt curățate și că, de multe ori, sunt pline de gunoaie, spune Anda. De aici a venit și ideea organizării evenimentului „Flori pe scări”, care va avea loc între 12-14 august.

„Când coborâm din Piața Mică în Piața Aurarilor observăm faptul că scările nu au cel mai plăcut aspect. Planul a fost să gândim un eveniment în care să spălăm aceste scări, să le igienizăm și să facem ceva plecând de aici. Am zis că vrem să încercăm încet, încet, pe cont propriu, cu banii noștri să facem acest eveniment. Tema lui va fi Sibiul nu este doar Piața mică și Piața mare”.

O oază de verdeață și de relaxare

Împreună cu o echipă de arhitecți, floriști, grădinari, meșteșugari, artiști și antreprenori locali Anda va transforma zona într-o grădină urbană, o oază de verdeață și relaxare pentru trei zile.

„Vrem să decorăm cu aranjamente florale, Ioana Nechifor va fi coordonatoarea pe partea de flori. Vom igieniza scările și le vom decora aranjamente florale. Tema principală a festivalului va fi soarele. O să fie și câteva standuri cu vânzare de produse pe bază de flori. Vor fi ateliere de creație pentru adulți și copii, Andrei de la Pasaj o să aibă mâncare de picnic și brunch tot cu tematică florală și noi vom avea preparate dulci și băuturi ca să respecte tema aceasta a florilor”.

Evenimentul își propune să transforme această zonă care a fost a artizanilor aurari într-una a antreprenorilor care vor să se apropie de inima localnicilor și a vizitatorilor. „O să avem întâlniri cu arhitecții, vom avea un tur ghidat al Orașului de Jos, o să avem și picturi, va fi un cub imens care o să aducă la un loc toate imaginile pe care le găsim cu Piața Aurarilor și, bineînțeles, povestea ei. De aici începem micul nostru proiect. Vrem să arătăm cât de minunat poate fi și de anul viitor ne dorim să-l punem pe agenda culturală ca să primim finanțare și să-l putem face și mai mare”, concluzionează Anda.

 

Ce spun organizatorii de evenimente

Și pentru organizatorii de evenimente, Piața Aurarilor prezintă potențial. Feeric Fashion Week a organizat prezentări de modă în anii trecuți aici pentru că este un loc retras, expresiv și intim.

„Piața Aurarilor este tot timpul pe radarul nostru când ne gândim la locurile în care ne-am dori să organizăm prezentări de modă la Feeric Fashion Week. Prima prezentare am făcut-o înainte ca piața să fie cosmetizată, a fost una dintre cele mai spectaculoase prezentări din festival, pe o ploaie torențială, care inițial ne-a descurajat, ca apoi să ne ofere un decor absolut inedit. Intimitatea locului, faptul că sunt patru intrări în piață, pasajul spectaculos care o leagă de Piața Mică fac din Aurarilor un spațiu foarte expresiv. Sunt convins că vom reveni cu Feeric Fashion Week aici în următorii ani”, a spus Mitichi Preda, președintele Feeric Fashion Week.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Adina Torop

de Adina Torop

Redactor

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

BON

Acum 1 an

După ce au plecat etnicii saşi din acele case, s-au aciuit pe acolo etnicii***care şi-au bătur joc de tot ce era în zonă...PĂCAT

Raspunde

Flo

Acum 1 an

Felicitari pt initiativa! Dar contributia primariei unde e?
Raspunde

Sparrow, Jack Sparrow

Acum 1 an

Pāi nu suntem " de dreapta" ?
Raspunde

Octavian

Acum 1 an

Frumos, dar neapărat trebuie pusă în funcțiune arteziana,fântânița aceea mică din centrul pieții și implicarea autorităților ptr.amendarea celor cu animale de companie care nu strâng mizeria după ele.
Raspunde

Marius

Acum 1 an

Anda, este minunat ce ai facut pana acum! Succes pe mai departe tie si altor antrepenori care incearca sa revitalizeze orasul. Pacat ca Primaria se implica putin si foarte incet si asteapta parca mereu ca antrepenorii sa faca primul pas.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus