Primăria Sibiu anunță că a sesizat Poliția Locală după ce Terra Building, constructorul care reabilitează Calea Dumbrăvii și străzile adiacente, a scos din rădăcini trei copaci care erau plantați pe strada Anton Pann.
Sesizarea a plecat de la un sibian care locuiește în zonă, acesta anunțând mai multe instituții după ce copacii au fost scoși din sol cu ajutorul unui excavator.
”Doresc să vă aduc la cunoștință tăierea a patru arbori situați pe strada Anton Pann din Sibiu, în imediata apropiere a intersecției cu strada Calea Dumbrăvii. Primul arbore, mai mic, situat mai aproape de intersecție, a dispărut cu aproximativ 7 zile înainte, iar în data de 24 iunie, în intervalul orar 9.27 – 9.38, ceilalți trei arbori au fost smulși din rădăcină cu excavatorul, care, cel mai probabil, aparținea companiei Terra Building sau colaboratorilor acesteia”, explică sibianul.
”Fapta constituie contravenție”
Sesizarea acestuia a ajuns și la Primăria Sibiu, iar funcționarii au descoperit că lucrările s-au făcut fără aviz.
”Primăria Sibiu a solicitat explicații din partea constructorului și a dirigintelui de șantier. Constructorul a motivat că acești arbori erau plantați la limita bordurii, pe un trotuar de puțin peste 1m lățime, afectându-l deja cu rădăcinile, care s-au ridicat la suprafață. Pentru racordarea străzii Anton Pann la Calea Dumbrăvii, structura carosabilului și a trotuarelor a fost îndepărtată, iar în acest proces, rădăcinile arborilor au fost compromise. Cu toate acestea, recoltarea copacilor nu a fost avizată, constructorul nesolicitând un aviz din partea Serviciului Parcuri și Zone Verzi. Prin urmare, Direcția Tehnică din cadrul Primăriei a sesizat Poliția Locală, pentru că fapta constituie contravenție, conform noului Regulament de întreținere a zonelor verzi, iar constructorul urmează să fie amendat”, a transmis primăria.
Administrația locală amintește că majoritatea arborilor din această zonă au fost relocați, pentru a fi protejați, fiind apoi replantați pe str. Maramureșului, în Cimitirul Municipal și în alte locații din oraș.
”Un număr de 17 arbori nu au putut fi relocați, iar pentru aceștia a fost obținut aviz de tăiere din partea Agenției de Protecția Mediului Sibiu. Dintre cei 17 un număr de 10 arbori aveau o stare de sănătate precară și nu au mai putut fi salvați”, se mai precizează în răspunsul adresat Turnul Sfatului.
”Copacii erau deja înclinați”
Ștefan Băcilă, administratorul societății Terra Building, spune că muncitorii au fost puși în situația de a alege între două situații: fie îi lasă să cadă, provocând posibile daune, fie să-și asume o intervenție fără autorizație.
„Acei copaci erau deja înclinați, iar asta se vede pe imaginile făcute înainte de primele săpături. Iar atunci când s-a săpat, au început să se încline și mai mult, fiindu-le afectată rădăcina. I-am scos afară pentru a putea continua lucrările, dar mai ales pentru a nu risca să cadă peste un trecător sau mașină. Da, am greșit, trebuia să cerem aviz, așa este. Dar ar fi durat foarte mult și cream o situație de risc în această zonă, riscam să creăm alte probleme. Dar vă spun că nu e vorba de niște arbori, ci despre niște copăcei tineri, iar alții în locul lor vor fi plantați”, explică Ștefan Băcilă.
Copacii de pe Anton Pann înainte de începerea lucrărilor
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3124
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Dragan Cristina
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Hermannstädter
Acum 9 ore
Valentino Versace
Acum 9 ore
John