Un sibian a stat trei ore la telefon cu o femeie de 84 de ani din Mârșa pentru a o convinge să îi lase un plic cu 5.000 de lei într-un coș de gunoi. Bărbatul a mințit-o pe victimă că nepotul ei a fost implicat într-un accident și că este nevoie de bani pentru intervenția chirurgicală. Ulterior, polițiștii l-au găsit pe un alt bărbat, respectiv pe cel care a avut rolul de a ridica banii, și l-au reținut.
Inițial, bărbatul necunoscut de la telefon i-a cerut femeii 70.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor medicale necesare nepotului său, care se află la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, întrucât a suferit o intervenție chirurgicală de urgență ca urmare a unui accident.
În urma unor discuții telefonice care s-au întins pe aproximativ 3 ore și în care bărbatul s-a oferit să îi trimită femeii o ambulanță pentru a o aduce la Spital, femeia a acceptat să pună 5.000 de lei într-un plic pe care să îl lase într-un coș de gunoi din apropierea Bisericii din Mârșa.
În zona comercială Șelimbăr, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig l-au interceptat în trafic pe un alt bărbat, respectiv cel care a ridicat plicul cu bani, acesta declarând că a fost direcționat spre coșul de gunoi la indicațiile telefonice ale unei persoane cunoscute.
În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, bărbatul în vârstă de 34 de ani din Agârbiciu, care a preluat banii, a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În cursul acestei zile, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.
Cercetările cu privire la persoana care a apelat victima și care l-a direcționat pe sibian pentru a ridica banii continuă.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
Metoda accidentul: Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia
Polițiștii sibieni le recomandă cetățenilor să nu dea curs solicitărilor primite telefonic sau personal de a oferi sume de bani unor persoane necunoscute sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident, de cele mai multe ori rutier, și ar avea nevoie de bani fie pentru rezolvarea situației juridice, fie pentru intervenții medicale de urgență:
Dacă primiți o astfel de solicitare, păstrați-vă calmul, sunați-vă ruda respectivă indiferent de oră, solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare.
Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.
Nu le furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.
Atenţie! Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, despre care se presupune că dețin acasă sume mari de bani şi rude care nu se află în proximitatea lor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 854
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sanda Marin
Acum 2 ore
Mendeleev
Acum 3 ore
Inspiratie
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
Mădălina