Obuze de artilerie au lovit din nou duminică oraşul ucrainean Energodar, în apropiere de centrala nucleară Zaporojie ocupată de Rusia, în contextul în care Rusia a cerut ONU să asigure securitatea sitului, relatează DPA, citat de Agerpres.
Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă pentru bombardamentele de duminică şi ambele au raportat că un civil a fost ucis. Autorităţile ruse au declarat că „naţionaliştii din Ucraina” au lovit zona, în timp ce primarul ucrainean al oraşului, Dmitro Orlov, a vorbit despre o „provocare criminală” din partea Rusiei. Nu a existat nicio confirmare independentă a incidentului.
Cea mai mare centrală nucleară din Europa, care este ocupată de trupele ruseşti din martie, este supusă bombardamentelor de mai multe săptămâni. Experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să inspecteze situl. Cu toate acestea, Naţiunile Unite, Rusia şi Ucraina nu pot ajunge la un acord cu privire la planificarea vizitei.
Diplomatul rus Mihail Ulianov a cerut Naţiunilor Unite să intervină pentru a asigura siguranţa centralei. Secretariatul ONU are sarcina de a ”da undă verde pentru o vizită la centrala nucleară a experţilor de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică”, a declarat Ulianov pentru agenţia rusă de presă de stat TASS într-un interviu publicat duminică. Potrivit unor rapoarte, ONU nu i-a permis până acum şefului AIEA, Rafael Grossi, să meargă în Ucraina, nu doar din motive de securitate, ci şi din cauza unei dispute privind itinerariul. Grossi ar putea să călătorească sub protecţia Rusiei prin peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată de Moscova în 2014, dar acest lucru ar fi perceput ca un afront de către Kiev.
Ucraina acuză trupele ruseşti că folosesc centrala nucleară ca pe o fortăreaţă din care trag asupra micilor oraşe Nikopol şi Marganeţ, care se află pe celălalt mal al lacului de acumulare Nipru. Rusia, pe de altă parte, susţine că Ucraina bombardează uzina cu drone, artilerie grea şi lansatoare de rachete. Între timp, Kremlinul a anunţat că a lovit ţinte în zeci de locuri din estul Ucrainei cu rachete şi artilerie. Atacurile s-au concentrat în regiunea Doneţk, a precizat Ministerul rus al Apărării. În regiunea învecinată Harkov, satul Udî a fost capturat, a precizat Moscova, iar un depozit de combustibil de lângă Sloviansk a fost distrus.
Statul major ucrainean de la Kiev a raportat atacuri intense în estul şi sudul ţării. În regiunea Doneţk, o tentativă a forţelor ruseşti de a pătrunde în Sloviansk a fost respinsă, a precizat acesta. În general, Kievul a menţionat că situaţia a rămas în mare parte neschimbată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Excepțional. Coborând în portul Paphos Sfântul Paul a spus: Galateni,3:28-29 „28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este…
Asteptam si strada Cerbului, la fel masinile pot fi parcate in curti
N-avem puteri şi chip de-acum Să mai trăim cerşind mereu, Că prea ne schingiuiesc cum vreu Stăpâni luaţi din drum!…
Ce au facut copii greșit? ca s-au distrat? tebuia sa ascule Parazițiii? sau alte formatii vulgare? trebuia sa se injecteze?…
„Nu în ultimul rând trebuie precizat că în capătul străzii respective Primăria Sibiu a amenajat o parcare publică, gratuită, cu…













Lasă un răspuns