Familia victimelor unui accident petrecut în Suceava a mulțumit direct pe Facebook pompierilor sibieni care au intervenit pentru salvarea victimelor. Militarii sibieni se aflau întâmplător pe șoseaua pe care s-a petrecut accidentul, iar intervenția lor a ajutat salvatorii care au ajuns câteva minute mai târziu.
”Vă mulțumesc pentru ajutorul pe care l-ați acordat surorii și cumnatului meu! Nici o mulțumire nu este de ajuns pentru gestul de omenie de care ați dat dovadă. Toată stima și tot respectul pentru dumneavoastră domnilor!”, a fost mesajul transmis de sora unei victime.
Militarii sibieni au povestit pe larg cum s-au desfășurat lucrurile.

“Ne întorceam din misiune de la Vama Siret spre casă. Eram în coloană pe serpentinele de la Pasul Mestecăniș, aproape de Vatra Dornei. La un moment dat un echipaj de poliție cu sirenele pornite, trece pe lângă noi. Acela a fost momentul când am înțeles că este vorba de un accident rutier. Imediat am ieșit din coloană, urmând echipajul de poliție, și după câteva sute de metri, am ajuns la locul accidentului. Am oprit și am făcut tot ce știam noi mai bine!
Gelu și Ioan au decuplat bornele de la acumulatori, de pe cele două autoturisme, iar Dragoș și Vasile au început să acorde primul ajutor persoanelor implicate în accident, fiind vorba de 4 femei și 5 bărbați.
În timp ce evaluam victimele, o ambulanță SAJ ce transporta un pacient, trecea pe acolo. Au fost de mare ajutor, ne-au dat pansamente sterile și ce mai aveam nevoie pentru îngrijirea victimelor”, au scris pompierii pe pagina de Facebook a ISU Sibiu.

”După câteva minute au sosit pompierii ISU „Bucovina" Suceava care au preluat 8 persoane din cele 9 implicate pentru a le transporta la spital. Din fericire, erau stabile și conștiente, însă aveau diferite traumatisme ce necesitau investigații suplimentare. Pentru unii dintre ei vacanța era pe final, iar pentru ceilalți abia începea”, au mai scris militarii.
Au intervenit la accident plt. adj. șef Ciubar Gelu, plt. adj. Moga Ioan, plt. adj. Datcu Vasile și Plt. Mardari Dragoș.
Citește și: Militari de la ISU Sibiu, primii la un accident rutier în Suceava, soldat cu opt victime
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1460


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
@Marti
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
George
Acum 3 ore
Vivi Dragan
Acum 3 ore
HBomb