Compania Wienerberger SRL, cel mai mare producător de blocuri ceramice din lume – cărămidă, țiglă și pavaj, anunță sibienii asupra depunerii documentației în vederea obținerii acordului de mediu pentru extinderea carierei de argilă din Dealul Gușteriței cu 4,2 hectare.
Pentru extindere compania propune scoaterea definitivă din domeniul silvic a suprafeței de 4,2801 hectare în zona Dealului Galben 2.
Atât Primăria Sibiu, cât și Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu au postat în cursul zilei de miercuri, 31 august, un anunț prin care informează cetățenii că pot consulta documentația depusă și își pot exprima punctul de vedere în următoarele zece zilei.
”Wienerberger SRL, titular al proiectului, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Sibiu în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul ”Extindere carieră de argilă, perimetrul de exploatare Gușterița Dealul Galben 2, scoatere definitivă din circuitul silvic a suprafeței de 4,2801 hectare pentru extinderea carierei Gușterița Dealul Galben 2, propus a se amplasa în județul Sibiu, municipiul Sibiu, strada Podului, nr. 127...”, se arată în anunțul citat.
Publicul interesat poate înainta comentarii sau observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de zece zile de la data publicării anunțului.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu a explicat că din punct de vedere procedural aceasta este ultima etapă dintr-un lung șir de consultări și avize, cu numeroase instituții publice și specialiști.
”În măsura în care observațiile publicului sunt pertinente și au un substrat care poate fi analizat de natură să întoarcă acest proiect înapoi, atunci reluăm procedura și analizăm cu atenție cele semnalate de cetățeni. Aceasta este ideea, dacă sunt observații pertinente ne întoarcem într-o ședință și analizăm subiectul. Până în ultima zi în care oricine poate să ridice acest act, este supusă oricăror observații. Din acest motiv actul final este prezentat public, să vadă oricine este interesat, până în ultimul moment, dacă are ceva de spus. Oricum, procedura prevede că și până s-a ajuns aici s-au făcut publice în repetate rânduri intențiile”, a explicat Ciprian Simulescu, directorul APM Sibiu.
Argila care va fi exploatată în Sibiu va merge în procesul de producție a cărămizilor, țiglelor sau a pavajului. Wienerberger deține șapte unități de producție în România, în afară de Sibiu compania având fabrici în Gura Ocniței, Tritenii de Jos, Bolintin Vale, Teiuș, Buzău și Nadab.
”Fabrica Wienerberger din Sibiu produce o gamă largă de produse Porotherm distribuite ulterior în întreaga țară. Colegii noștri de la fabrica din Sibiu dau dovadă de pasiune care se manifestă în cele mai diverse forme, atunci când lucrăm cu argilă și cărămidă”, arată compania pe site-ul propriu.
Cu o istorie de peste 200 de ani, Wienerberger este cotată la bursa internațională și deține în prezent 216 de fabrici în 28 de țări.
Extinderea cariereri din Dealul Gușteriței vine în contextul în care Primăria Sibiu a anunțat încă din 2020 intenția de construi în zonă un parc de agrement. Intitulat ”Gușterland”, parcul de distracții este estimat să coste șase milioane de euro și să fie construit pe parcursul a 18 luni.
De asemenea, tot în Dealul Gușteriței, pe o suprafață de aproape 170 de mii de metri pătrați, urmează să se ridice cimitirul animalelor de companie. Conform unui anunț de licitații urcat pe SEAP de Primăria Sibiu se caută firme care să execute Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al cimitirului. Valoarea contractului: 110 mii lei.
Anunțul a fost publicat în 26 august, iar ofertele trebuie depuse până în 2 septembrie 2022.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4326
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sibianul vesel
Acum 4 ore
Unsibian
Acum 5 ore
PUTEREA
Acum 5 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 6 ore
Sibian