Cei din organizația non guvernamentală AMAIS au derulat la finalul lunii august, pe mai multe zile, proiectul Empathy Retreat care a pornit de la întrebarea „Tu când te-ai simțit exclus?”. La proiect au luat parte 32 de participanți. Printre ei s-au aflat arhitecți, urbaniști, consilieri locali din primării, activiști, din spectrul queer, persoane cu dizabilități vizuale, locomotorii, de auz sau neurodivergente sau persoane fără dizabilități (temporare). În cea de-a doua zi a proiectului participanții au luat la pas Sibiul pentru a descoperi accesibilitatea orașului pentru persoanele cu dizabilități.
În proiectul Empathy Retreat cei de la AMIAS spun că au pornit de la credința fundamentală că oamenii pot și contribuie la schimbări sistemice atunci când trec împreună printr-un proces ce face loc empatiei, ascultă și ies din zona de confort. Scopul proiectului este acela de a provoca raportarea individuală la diversitatea umană și modul în care aceasta definește relația cu mediul, în special cu spațiul public și arhitectura.
În acest context, în a doua zi de proiect au luat Sibiul la pas, împărțiți în șase echipe și au mers până la o destinație, fie parcuri, muzee sau Piața Mare. Misiunea a fost să fie atenți la cum interacționau cu spațiul public urban, ce obstacole au întâlnit și ce emoții au generat obstacolele întâlnite. Scopul a fost testarea accesibilității persoanelor cu dizabilități în municipiul Sibiu.
Și ca aventura să fie trăită, în aceeași măsură de toți participanții, persoanelor fără dizabilități le-au fost oferite scaune rulante pentru a înțelege persoanele cu dizabilități locomotorii, bastoane albe și ochelari opaci pentru a fi în papucii nevăzătorilor și căști antifonice pentru a înțelege orașul precum cei cu deficiențe de auz.
Concluziile la care au ajuns cei 32 de participați
„Dacă înainte de plecare, în curtea hotelului, cei 32 de participanți erau încântați de provocare, după 7 ore de străbătut orașul, s-au întors furioși și indignați. Limitările orașului i-au făcut să se simtă excluși.
Au realizat că orașul ține la distanță persoanele cu dizabilități, fie că sunt permanente sau temporare. În plus, generează și dizabilități bazate pe contextul experimentat. Că orașul este pentru mașini și mai puțin pentru pietoni. Că accesibilitatea mediului construit este aproape inexistentă.
Aceste obstacole au intrat în viața mea de zi cu zi, ne-a zis Gabriel Stelu la finalul zilei, care și-a pierdut vederea în urmă cu peste 30 de ani.
Dincolo de propriile observații, s-a întâmplat o magie. Oamenii au mers pe principiul „no one left behind”, s-au apropiat, au comunicat pe măsură ce toți s-au confruntat cu aceleași situații. Au căutat soluții pentru a bifa împreună obiectivul stabilit, indiferent de cât de greu le-a fost.
Alin și Teodor, ambii în scaun rulant, împreună cu Marian, au înconjurat parcul Sub Arini ca să găsească o toaletă accesibilă sau o alee asfaltată. Cea pietruită i-a ținut la margine o bună vreme.
Adela s-a panicat când s-a făcut roșu la semafor și încă mai traversa strada cu baston alb și ochelari opaci. Semaforul s-a schimbat prea repede și nici nu era sonorizat.
Cristina a depus mai mult efort să înțeleagă indicațiile echipei când vorbeau despre încotro să o ia. Căștile antifonice i-au blocat simțul auditiv.
Andreea a dat peste un lift montat greșit la Muzeul de Istorie, o diferență de nivel de câțiva centimetri la intersecția dintre culoar și lift a împiedicat-o să aibă acces cu scaunul rulant electric. Nu a reușit să viziteze muzeul.
Deși Paul a locuit în Sibiu ani la rând, a fost surprins să vadă că în continuare îi este interzis accesul cu câinele ghid în magazin.
Diana s-a întors cu gândul că Sibiul este un oraș al mașinilor și bicicletelor. A întâlnit porțiuni doar cu piste de biciclete.
Iar Eugen a ajuns la concluzia că oamenii sunt puși în postura de a nu avea opțiunea de a ieși din casă. Orașul este aproape complet inaccesibil persoanelor în scaun rulant.
Petra, pe de altă parte, a zis că dincolo de bare, marcaje tactile, semafor sonor pentru nevăzători, asfaltarea trotuarelor este de departe o intervenție primară. Am obosit să-mi julesc mâinile și picioarele în gropile din asfalt.
Orașele noastre nu sunt accesibile, iar persoanele cu dizabilitățile permanente resimt cel mai mult excluderea creată de mediul construit, dar nu sunt singurele. După ziua de sâmbătă apar multe întrebări.
Cum sunt spațiile din oraș pentru cei fără adăpost? Cât de în siguranță se simte o femeie noaptea prin spațiul public? De câte ori am fost nevoiți să ne adaptăm fiecare la neajunsurile spațiului public?
Accesibilitatea spațiului public nu este un moft, ci o caracteristică esențială pentru o comunitate funcțională.”
Sursa foto: Facebook AMAIS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1718
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
Matei
Acum 53 minute
Emil
Acum 1 oră
John
Acum 1 oră
John
Acum 1 oră
Adina