Marți,
06.01.2026
Ninsoare
Acum
0°C

Mesajul polițiștilor sibieni pentru părinții care își duc copiii cu mașina până în curtea școlii

Mesajul polițiștilor sibieni pentru părinții care își duc copiii cu mașina până în curtea școlii

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a transmis luni mesaj pentru părinții din municipiul Sibiu care țin să-și ducă elevii cu mașina până la poarta școlii.

În primul rând, polițiștii reamintesc faptul că încă din anul 2021, la propunerea polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, în calitate de administrator  al drumului public, a dat  curs solicitării de înființare a unor culoare de îmbarcare / debarcare a elevilor, în zona a trei unități de învățământ din municipiul Sibiu: (Colegiul Național „Octavian Goga”  - situat pe strada Bastionului,  Școala Gimnazială „Regina Maria”, situată pe strada Zaharia Boiu,  Școala Gimnazială nr. 4 – situată pe strada Spartacus), proiectul urmărind fluidizarea traficului rutier în zona centrală.

”Aceste culoare sunt evidențiate prin aplicarea unui strat de vopsea de culoare roșie pe suprafața părții carosabile, pe întreaga lungime a acestora acționând indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”. Facem precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (2) lit. a) din O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, imobilizarea autovehiculelor STRICT PENTRU ÎMBARCAREA / DEBARCAREA PASAGERILOR nu constituie oprire neregulamentară, în sensul prevederilor legale”, spun polițiștii sibieni, într-un comunicat de presă.

oprire interzisa scoala

Totodată, poliția precizează faptul că pe aceste culoare, oprirea este interzisă doar pe parcursul anului de învățământ, de luni până vineri, între orele 07:00 – 20:00.

În toate zilele de sâmbătă și duminică, precum și pe parcursul vacanțelor, dar și în intervalul 20:00 – 07:00 în perioada de susținere a cursurilor, aceste sectoare pot fi utilizate pentru oprirea autovehiculelor.

”Facem apel la înțelegere din partea părinților, pentru a folosi aceste culoare strict în sensul în care au fost concepute, doar pentru debarcarea / îmbarcarea pasagerilor, astfel acest spațiu putând fi utilizat de un număr cât mai mare de părinți, contribuind totodată și la fluidizarea traficului rutier. Părinții care aleg să își conducă copiii până la intrarea în unitatea de învățământ sunt rugați să oprească / staționeze în alte locuri în care aceste manevre sunt permise”, mai spun polițiștii.

Pentru a se asigura că aceste reguli sunt respectate, în zilele următoarea polițiștii rutieri vor desfășura acțiuni, iar mașinile care staționează pe aceste culoare vor fi ridicate.

scoala sibiu oprire

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

Parinte

Acum 3 ani

Eu inteleg ca pot opri masina pe acasta zona copilul iese si pot sa plec. Poate transmiteti si soferilor de tursib sa nu mai clacsoneze cand casesc masini oprite exact in acest scop pe zonele rosii
Raspunde

Adrian

Acum 3 ani

Astia au desfintat atatea parcari ca sa traga niste linii rosii destinate parintilor ... intr-un oras tot mai sufocat de masini venite stim noi de unde astia isi permit sa desfinteze parcarile din oras prima data interzicetile astora mai vina la Sibiu apoi desfintati parcarile...
Raspunde

Troll E. Buzu

Acum 3 ani

In Sibiu vopseaua rosie face minuni! Cativa litri de vopsea rosie si pac, avem kilometri de "pista de bicicleta". Alti litri si bum, avem zone speciale pentru autobuze sau te miri ce. Aia din occident s-au chinuit ca prostii sa faca piste de biciclete pe trotuare late, cu semaforizare dedicata pentru biciclisti, cu bordura de protectie. Bani aruncati. La noi e eficienta maxima si solutiile sunt "geniale"! Doar noi stim cum e "lucrul bine facut"!
Raspunde

Cornel Opinceanu

Acum 3 ani

Eu as propune sa aiba si cel putin un majordom fii de lorzi care sunt lasati cu masina in fata portii scolii. Nu se poate chiar sa iti lasi copilul, urmas al unor gene si idei absolut pure si nobile, 2 metri nesupravegheat. ALOO, PRIMARIAAA! VREM SERVITORI PENTRU ELEVI, SE AUDE?
Raspunde

Un sibian

Acum 3 ani

de ce nu sta politia la scoli si sa-i amendeze pe cretinii care trebuie sa duca copilul pana in sala de clasa cu masina???
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus