Trupele ucrainene au recucerit peste 20 de localităţi în ultimele 24 de ore, în contextul în care avansul lor rapid în estul ţării continuă, a anunţat Kievul luni dimineaţă, potrivit DPA, citat de Agerpres.
„Eliberarea localităţilor de sub ocupaţia rusă în regiunile Harkov şi Doneţk continuă”, a precizat Statul Major al forţelor armate ucrainene într-un raport.
Veliki Burluk şi Dvoricina, două comunităţi din nordul regiunii Karkov, au fost abandonate de forţele ruse, se menţionează în raport.
Sub presiunea contraofensivelor ucrainene, Ministerul rus al Apărării a anunţat retragerea trupelor din Harkov în weekend, la peste jumătate de an de la începerea războiului.
Motivul oficial oferit a fost „regruparea” strategică a unităţilor.
Duminică seară, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că oraşul Izium, care are o importanţă strategică şi pentru care s-au dat lupte grele la începutul războiului, a fost recucerit.
În înregistrări video din oraş se vede cum militarii ucraineni ridică drapelul naţional.
Conform Statului Major al armatei ucrainene, trupele ruse au părăsit de asemenea micul oraş Svatov din regiunea Lugansk, deşi miliţiile separatiste sunt încă în acţiune acolo.
„Dat fiind avansul ucrainenilor, Rusia a dispus cel mai probabil retragerea trupelor sale din întreaga regiune Harkov ocupată, la vest de râul Oskil”, au transmis luni serviciile de informaţii britanice.
„Succesele rapide ale ucrainenilor au implicaţii semnificative pentru întreaga strategie operaţională a Rusiei. Majoritatea forţelor din Ucraina sunt cel mai probabil obligate acum să prioritizeze acţiunile de apărare de urgenţă”, au adăugat serviciile secrete britanice.
foto twitter DefenceU
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
26 mil litrii de mototina = 67,6 mil kg CO2 rezultat din arderea motorinei… doar ca info! 🙂
Recoltarea ursilor prin vanatoare controlata si neaparat la goana, pt ca ursul trebuie sa capete din nou frica de om.…
Corect, de unde sa stii exact granita?
Câți oameni trebuie sa mai moară pentru a putea fi luate măsuri împotriva urșilor? O să ajungă să ne onlmoare…
Sistemul medical de stat, falimentar si corupt, d-le doctor… este cauza. Dai cei 10% asigurari de sanatate de pomana. Cand…













Lasă un răspuns