O tânără din Sibiu a revenit recent de pe Kilimanjaro, cel mai înalt vârf montan din Africa, acceptând să ne povestească despre experiența sa. De fapt, călătoria în Tanzania nu a fost prima pentru Alice Vasiu, tânăra vizitând până acum, în total, 55 de țări, printre care Vietnam, Egipt, Iordania, Chile, Guatemala, Argentina sau Brazilia. Spune că visul ei este să urce cel puțin pe cinci din „Cele șapte vârfuri montane” („Seven Summits”), inclusiv pe cel mai înalt vârf din Antarctica.

Alice Vasiu a studiat Dreptul și Psihologia la ULBS, în ultimii ani activând în departamentul de resurse umane într-o cunoscută companie internațională de telecomunicații. Spune că este pasionată încă din școală de drumeții și călătorii. „Am fost în 55 de țări. Îmi place mult să merg pe munte. De câțiva ani merg pe munte atât în țară, cât și în afară. În 2020 am fost cel mai mult prin țară, cred că am luat toți munții la rând. Pe Kilimanjaro voiam să ajung mai demult. Trebuia să merg anul trecut, dar chiar cu un weekend înainte de plecare m-am accidentat la ski, mi-am rupt ligamentul. A trebuit să mai aștept. Cumva, astfel am sărbătorit un an de la operație”, spune Alice.

De ce Kilimanjaro. Cu ce ar schimba Everestul

Tânăra spune că în perioada liceului s-a implicat în toate proiectele posibile, care să-i dea posibilitatea să cunoască ori alți oameni, ori altă țară - schimburi de experiență, voluntariat etc. Iar de când a împlinit 18 ani a început să plece, inclusiv singură, să exploreze munții. Am întrebat-o de ce și cum a ales de data aceasta Kilimanjaro. „Pentru că sunt foarte pasionată de munte, obiectivul meu care a apărut acum câțiva ani a fost să urc cel puțin cinci din cei „Seven Summits”, adică cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent. Mi-am spus că vreau cel puțin cinci din cele șapte. De obicei, lumea începe cu Kilimanjaro pentru că e cel mai accesibil. E un tracking-mountain, adică nu e nevoie să ai o experiență bogată în acest sens sau să fii nevoit să te cațări pe gheață, deși învăț un pic și din partea aceasta”, ne-a răspuns ea.

Din cele șapte vârfuri exclude însă Everest-ul, cel mai înalt vârf montan din lume, pentru că, spune tânăra, a devenit prea comercial. În schimb ar investi mai degrabă într-o călătorie în Antarctica. „Vreau să fac doar câteva trasee prin Nepal. Este un vârf foarte mainstream și e incredibil de scump. Dacă ar fi să investesc în ceva, prefer - care e, de fapt, visul meu – s-o fac pentru unul dintre vârfurile pe care chiar vreau să ajung; este vorba despre Muntele Vinson (Cu altitudinea de 4.892 m sau 5.140 m, conform altor măsurători, este cel mai înalt munte din Antarctica; a fost denumit după senatorul american Carl Vinson (1883 - 1981) care a sprijinit cercetările de pe cel mai inaccesibil continent – n.a.). Prefer să investesc în asta decât să ajung pe Everest. Costul e cam același, chiar mai ieftin un pic, deși oricum trebuie să strângi bani o perioadă de timp. Cel mai ieftin am găsit la 18.000 euro. Pe Everest e undeva la 27.000-30.000 euro”.

Pe Kilimanjaro mergi cu minim șase oameni

Unul dintre lucrurile pe care le-a învățat din toată experiența ei de călătorii este că acolo unde drumeția nu poate fi făcută de sine stătător, să apeleze la ghizi locali – acesta fiind și un sfat pe care îl oferă celor ce au în plan o astfel de călătorie. „Am vrut să fac singură acest tur, dar nu ai voie prin lege în Tanzania. Trebuie să ai ghid și o echipă întreagă. Pe internet sunt o mulțime de site-uri unde poți să găsești companii sau ghizi ce organizează drumeții spre Kilimanjaro. Dar eu apelez tot timpul la companii locale pentru că e mult mai ieftin. Le găsesc pe site-uri precum Tripadvisor sau getyourguide, îmi notez numele și după aceea fac research. De multe ori găsesc un număr de Whatsup sau un număr local și îi contactez direct. Diferența poate să ajungă și la 500 de euro. Eu am plătit 1.400 de dolari, un preț decent”, ne povestește Alice.

Pentru o drumeție pe Kilimanjaro se organizează mai multe rute diferite și fiecare diferă în funcție de dificultate și de număr de zile. „Eu mi-am ales Machame Route, îi mai zice și Whiskey Route, care se face în 6 sau 7 zile. Am încercat să negociez să-l fac în 4, dar e greu să găsești pe cineva care să te lasă să-l faci în mai puține zile. Așa că am rămas la 6. E aparent una dintre cele mai frumoase rute, cu multe peisaje incredibile. Plus că ai posibilitatea să te aclimatizezi destul de bine pe parcursul traseului”.

Bacșiș pentru porteri

Un lucru important pe care îl subliniază Alice ține de banii pe care trebuie să-i ai la tine într-o astfel de drumeție. Și nu e vorba despre tariful pentru drumeția propriu-zisă sau pentru organizarea călătoriei: „Un lucru foarte important, pe care ți-l spun doar anumite companii – tu trebuie să lași bacșiș destul de mare pentru porteri și întreaga echipă care te însoțește. E o echipă mare pentru o singură persoană. Grupul e compus din ghid, asistentul ghidului, bucătar și trei porteri (persoanele care cară cu spatele greutăți - hrană pentru cabane la munte, materiale de construcții etc. – n.n.)., deci mergi cu minim șase oameni (...) Porterii trebuie să primească undeva 9-10 dolari pe zi; ghidul – 20-25 dolari pe zi; asistentul ghidului – aproximativ 20 dolari pe zi, iar bucătarul – 15 dolari/zi. Și asta e minim”.

„Dar când vezi cât de mult te ajută acei oameni ca tu să-ți îndeplinești visul, pentru un bacșiș vai de capul lui, crede-mă că vrei să-i mai lași”.

Echipamentul

Într-o astfel de călătorie nu mai puțin important este echipamentul. Alice precizează că toate lucrurile necesare pot fi închiriate și la fața locului, de acolo de unde pornesc echipele în drumeție, însă prețurile sunt mari. Așa că e mult mai convenabil să ai propriul echipament, cu excepția cortului, care este pus la dispoziție de compania locală.

„Eu am avut tot cu mine, exceptând sacul de dormit. Am preferat să-l închiriez de la ei. În rest, am echipament de munte, am tot ce îmi trebuie. Având în vedere că îmi place să merg la munte am și investit în tot felul de haine și papuci. Ai nevoie de încălțăminte bună, dar și de haine termice. Mai ales cum e Kilimanjaro, unde treci de la un climat la altul în decursul celor 5-6 zile. Poți să ai patru anotimpuri, nemaivorbind de altitudine. Vremea e foarte schimbătoare și imprevizibilă pe munte, nu știi la ce să te aștepți. Noi am avut noroc cu vremea”.

Traseul

„Înainte de pornire faci un briefing cu echipa, pentru că ei în primul rând trebuie să-ți verifice echipamentul, să vadă dacă ai hainele potrivite, dacă ai tot ce-ți trebuie. Plus, îți pun tot felul de întrebări referitoare la starea ta de sănătate din ultimele zile, dacă te-ai odihnit etc. În momentul în care am făcut briefingul inițial, mi s-a zis că o să fiu singură, că nu mai e nimeni. Am întrebat când mai au programat un tur, pentru că de data aceasta nu voiam să merg singură. Mi-au zis că în 2 zile. Am schimbat pe ultima sută de metri data; am zis că vreau să am și eu companie o dată. Am avut noroc că am întâlnit doi tipi din Italia, ultramaratoniști, foarte de treabă. Ei veneau din Etiopia și am mers împreună spre Kilimanjaro”, își amintește Alice ultimele momente înainte de a începe drumeția spre cel mai înalt vârf din Africa.

Despre traseu spune că nu a fost foarte dificil, nefiind foarte provocator din punct de vedere fizic. În total, traseul are 62 km și este împărțit pe zile, câte 10-11 km. În ultimele 2 zile se face coborârea.

„Noi am ales să-l facem în 5 zile. În prima parte a traseului ești în junglă, ai verdeață multă. Te oprești la 2.850 de metri, la prima bază. După aceea, la 3.600 m. Priveliștile sunt absolut incredibile. Ruta chiar are cele mai frumoase peisaje. Din junglă treci apoi în deșert alpin. Mi s-a părut fain faptul că aveai vârful Kilimanjaro tot timpul în vizor peste tot. Plus, fiecare răsărit și apus de soare de admirat. Plus că în ultimele zile, după 4000 m, ești deasupra norilor”.

Oricât de frumos ar fi însă la înălțime, nu este exclusă apariția răului de înălțime. Dar acest lucru poate fi evitat: „Secretul e că, în primul rând, trebuie să bei multă apă, pentru că corpul se deshidratează mult mai repede la altitudini mari față de nivelul mării. În al doilea rând, trebuie să mergi încet, astfel încât corpul să aibă timpul necesar să se adapteze și să nu consume multă energie și lichide - lucruri pe care le știam, dar e mai greu să ții cont de ele. În momentul în care te obosești, riscul să faci altitude-seakness (rău de înălțime – n.n.) crește”.

Un alt lucru curios pentru drumeții la înălțime este că dacă ajungi la altitudinea de 4.000 m, pentru înnoptare sau odihnă se coboară cu aproape 1 km înapoi. „În a 3-a zi am urcat până la 4.600 m, ca să se obișnuiască corpul și după aceea am coborât la 3.800 m ca să dormim. Se face asta ca să-ți dai un restart. Tot timpul se procedează așa. Totodată, pe parcursul traseului se fac health-checkuri (control de sănătate – n.n.): în fiecare zi îți ia pulsul, te întreabă cum te simți, dacă ai poftă de mâncare, dacă ai avut grețuri, amețeli, dureri de cap etc.”.

„Hai, dada, că poți”

Alice își amintește că în ciuda experienței sale de până acum a avut și o scurtă peripeție, legată de altitude-seakness, pentru că „niciodată nu știi cum va reacționa corpul. La altitudini mari am mai fost, dar de fiecare dată corpul poate reacționa diferit”. „În ultima seară am început să mă simt rău. Să mă doară capul. Știam că am fost rapizi pe traseu. Am luat toți Ibuprofen, cea mai bună soluție, doar că nu mai avea poftă de mâncare. Mă simțeam amețită. Când ne-am trezit să mâncăm înainte să urcăm, mi-era foarte rău; am mâncat un terci și am zis asta e, ne pornim. Era frig și mie - rău. Dar încercam să mă concentrez și îmi ziceam că n-are cum, eu fizic trebuie să ajung acolo”.

Spune că a avut noroc și de ghizi. De fapt, ei sunt niște oameni foarte prietenoși. „Îmi tot zicea: «Hai, dada, că poți, o să fie bine». Dada înseamnă „soră” în swahili (Swahili este limbă oficială în Tanzania și Kenya – n.n.). Pe la 5.800 m am început să-mi revin. Până la urmă am ajuns”.

70% mental, 20% fizic, 10% noroc

În astfel de situații, secretul e ca în orice sport: orice ar fi, trebuie să fii puternic mental. „N-are nicio legătură cu condiția fizică. E cât de puternic ești tu din punct de vedere mental. Și acolo pot să zic că stau foarte bine. Raportul e cam așa, zic eu: 70% mental, 20% fizic, 10% noroc. În funcție de vreme”.

Sfaturi

Sfaturile lui Alice pentru cei care planifică să trăiască o astfel de experiență sau și-ar dori să ajungă pe Kilimanjaro sunt următoarele:

• Să fii deschis pentru orice tip de experiență;
• Pole-pole (din Swahili: „încet” – n.n.) când ajungi sus;
• Să socializezi cu oamenii de acolo, cu ghizii. E o echipă care efectiv ți-e ca o familie pe munte; „Sunt și femei porteri, care cară câte 20-25kg pe munte. E un job dificil, solicitant, dar motivul pentru care o fac e că e unul dintre cele mai plătite joburi la ei”;
• Trebuie să ai o condiție fizică cât de cât. Altfel e foarte greu; 
• Să bei multă apă și să ai multă răbdare.

Următoarea destinație

Alice Vasiu se gândește deja la una din următoarele destinații: Aconcagua (Argentina), cel mai mare vârf montan din America de Sud; Elbrus, cel mai înalt munte din Caucaz sau drumeții în Pakistan, Himalaya sau Alaska.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Ion Surdu

Redactor