Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
11°C

CSU face primul pas spre Cupa României. Victorie cu CSM Târgu Jiu

CSU face primul pas spre Cupa României. Victorie cu CSM Târgu Jiu

CSU Sibiu a debutat ieri în Cupa României împotriva echipei CSM Târgu Jiu. Competiția este organizată de clubul sibian dar se desfășoară în sala de la Mediaș.

Un nou sezon al Cupei României a început ieri pentru echipa CSU Sibiu care a întâlnit în sala Octavian Șerban de la Mediaș echipa CSM Târgu Jiu. Cupa României se desfășoară în acest an sub un format diferit față de sezoanele precedente.

Echipele din campionat sunt repartizate în grupe de câte trei, cele mai bune urmând să se califice la turneul Final 8. De asemenea, regula jucătorilor români diferă între campionat și meciurile din cupă. Fiecare echipă trebuie să joace în permanență cu 2 jucători români pe teren, dintre care unul trebuie să fie mai tânăr de 23 de ani.

Cu 3 români în teren

CSU a început meciul de la Mediaș cu 3 jucători români în teren. Mirel Dragoste, Aurelian Gavriloaia și Sebastian Ionescu au făcut parte dintre titulari, alături de Robert Blumbergs și Mouhamed Barro. Partida a început greu pentru ambele echipe.

Oltenii au marcat primii, o aruncare liberă după mai bine de un minut de joc iar primele puncte ale Sibiului au venit după aproape 3 minute, când Dragoste a marcat o aruncare de trei puncte. În primele 10 minute de joc, sibienii au marcat doar 12 puncte în timp ce adversarii au reușit 20.

CSU a început mai bine sfertul secund și în primele 3 minute a reușit să recupereze deficitul și chiar să egaleze la 25 printr-o aruncare a lui Daniel Manchon. Până la finalul sfertului ambele echipe s-au succedat la conducere iar la pauza mare scorul era egal, 34-34.

Desprindere în repriza a doua

A doua repriză a mers foarte bine pentru elevii lui Miguel Angel Hoyo. CSM Târgu Jiu a reușit să se țină în plasa studenților până la mijlocul sfertului III, ultima egalitate s-a înregistrat la scorul de 44-44, după care sibienii au preluat definitiv conducerea. Sibienii au marcat cu 6 puncte în plus față de adversari în acest sfert.

Un run de 6-0 îi aduce pe sibieni la 58-50 după 3 minute din sfertul final. Târgu Jiu încearcă o nouă revenire și se apropie la doar 3 puncte, la 61-58, în minutul 7 dar Blumbers si Manchon, fiecare cu câte două aruncări, duc distanța dintre cele două echipe la 12 puncte, 71-58 iar ultima liberă marcată de Manchon stabilește și scorul final, 72-58 pentru CSU Sibiu.

Elevii lui Miguel Angel Hoyo au distribuit foarte bine efortul ofensiv între titulari și jucătorii veniți de pe bancă, ambele garnituri reușind să marcheze câte 36 de puncte. Sibienii au dominat jocul sub panouri, reușind să marcheze 30 de puncte față de doar 22 reușite de adversari și au punctat, din nou, pe contraatac, unde au marcat 17 puncte față de cele 5 ale oltenilor.

Cel mai bun marcator al echipei sibiene a fost Daniel Manchon, cu 21 de puncte, urmat de Blumbergs cu 13 și Mirel Dragoste cu 11. Blumbergs și Ionescu au fost cei mai buni recuperatori, cu 9 respectiv 8 mingi culese la panou.

Următorul meci pentru CSU în Cupa României va avea loc tot la Mediaș, împotriva echipei SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus