Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
22°C

Știrile zilei - 11 octombrie. Carabulea construiește 7 blocuri în Turnișor, motivele pentru care stadionul a fost construit din bugetul local, licitație pentru autostradă - suspendată

Știrile zilei - 11 octombrie. Carabulea construiește 7 blocuri în Turnișor, motivele pentru care stadionul a fost construit din bugetul local, licitație pentru autostradă - suspendată

Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi, 11 octombrie

7 blocuri noi în Turnișor

Omul de afaceri Ilie Carabulea intenționează să construiască 7 blocuri în cartierul Turnișor. Cele 380 de apartamente sunt destinate pentru ”cei cu salariul minim, pentru care o locuință este un vis”. Primăria a anunțat intenția eliberării Planului Urbanistic Zonal pentru această investiție iar sibienii sunt invitați să-și exprime punctul de vedere cu privire la oportunitatea acestei investiții până în 7 noiembrie.

De ce s-a construit stadionul din bugetul local?

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a explicat recent motivul pentru care a decis să construiască noul stadion municipal din bugetul propriu în loc să apeleze la Compania Națională de Investiții așa cum au făcut orașele Craiova sau Târgu Jiu. Motivul este lipsa de încredere în CNI, care a început și nu a finalizat ani de zile mai multe investiții în unități de învățământ.

Licitație suspendată

Pentru că multe companii au depus cereri de clarificare, licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 din autostrada Sibiu – Făgăraș a fost suspendată. Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 1,71 miliarde de lei și 2,02 miliarde de lei.

A Energy Ind renunță la licență

ANRE va lua mâine o decizie cu privire la retragerea licenţei pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, acordate societăţii A Energy Ind SRL. Compania a decis să se retragă de pe piață după aproape 10 ani de la obținerea licenței și cu o cifră de afaceri de aproape 65 milioane de lei.

Autorizații secretizate

După administrațiile din Constanța și Craiova și Primăria Sibiu a luat decizia ca pe site-ul instituției să nu mai apară numele și prenumele persoanelor care solicită emiterea de autorizații de construcție. Motivul, protecția datelor cu caracter personal. Asta în ciuda faptului că autorizațiile au caracter public, stabilit prin lege.

Amenzi mari pentru tabere

16 amenzi și mai multe avertismente au fost date centrelor private de agrement destinate elevilor din județul Sibiu. O comisie mixtă a verificat atât taberele private cât și cele de stat și, surprinzător, problemele au fost identificate la privați. Și sunt multe.

Revin anchetele de circulație

Pregătiți-vă să fiți trași pe margine. Miercuri revin anchetele de circulație iar punctele de control sunt stabilite pe DN1, la intrarea în municipiul Sibiu dinspre Șelimbăr și pe DN 14, în apropierea comunei Brateiu.

Refugiu nou pentru 20 de persoane

Un refugiu montan nou, ce poate adăposti 20 de persoane, a fost recent amplasat de Serviciul Salvamont împreună cu reprezentanți ai firmei Modular Plus. Refugiul a fost amplasat în apropiere de Portița Avrigului iar investiția a fost acoperită din fondurile Consiliului Județean.

Câștigătorii Salonului de Artă Fotografică

Sibienii Jeno Major și Dan Șușa se numără printre cei premiați în cadrul Salonului Internațional de Artă Fotografică. Juriul, reunit la Sibiu, a premiat fotografiile celor doi sibieni, înscrise la categoriile Travel și Creative.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1156

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus