Vineri,
26.04.2024
Parțial Noros
Acum
6°C

Bode, despre mașina de poliție furată la Sibiu: „Dacă n-ar fi de plâns, am râde. Este o situaţie neplăcută pentru Poliţia din Sibiu”

Bode, despre mașina de poliție furată la Sibiu: „Dacă n-ar fi de plâns, am râde. Este o situaţie neplăcută pentru Poliţia din Sibiu”

Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a declarat că situaţia de la Poliţia din Sibiu, unde un tânăr în stare de ebrietate a furat o maşină de poliţie şi a oprit alţi şoferi, este "hilară" şi că şeful Poliţiei Române a dispus o anchetă.

"În legătură cu această situaţie hilară pe care am văzut-o şi eu dimineaţă, în care un cetăţean cu alcoolemie 0,8 este depistat pe stradă şi este dus la audieri, i se întocmeşte dosar penal, în jurul orei 00,15, în jurul orei 3 pleacă din sediul poliţiei, reuşeşte să intre într-o autospecială a Poliţiei Române şi circulă nestingherit pe străzile din Sibiu. Mai mult, că dacă n-ar fi de plâns, am râde, respectivul cetăţean în stare de ebrietate începe să se creadă poliţist, opreşte participanţi la trafic să le ceară documentele. Spiritul civic al unui conducător auto a făcut ca imediat ce am primit apelul la 112 poliţia să intervină şi să remedieze situaţia. Este o situaţie neplăcută pentru Poliţia din Sibiu, trebuie să recunoaştem acest lucru. Cum s-a ajuns aici, cum a reuşit cetăţeanul în stare de ebrietate să facă acest lucru nu am cum să vă spun, numai după ce voi vedea rezultatele unei anchete pe care cu siguranţă inspectorul general al Poliţiei Române, domnul Benone Matei, a demarat-o deja", a afirmat Bode, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Arad.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că persoanele responsabile trebuie să răspundă.

"Toţi cei care se fac responsabili pentru astfel de evenimente hilare trebuie să răspundă şi înseamnă că în îndeplinirea atribuţiilor funcţionale au fost probleme şi nu trebuie să avem astfel de evenimente în interiorul instituţiilor de stat", a subliniat premierul, potrivit Agerpres.

Citește și Mașină a poliției, furată din parcarea Biroului rutier Sibiu. Un tânăr din Roșia, beat, a făcut pe polițistul și a oprit mașini

Un tânăr de 23 de ani din Roșia a furat ieri noapte un Duster al poliției rutiere Sibiu și a oprit mașini în trafic, prezentându-se drept polițist. 

Polițiștii susțin că tânărul a fost oprit în trafic, fiind băut, iar apoi a furat mașina din parcarea Biroului Rutier Sibiu. În jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.

De îndată s-au declanșat verificări, în vederea identificării autospecialei și persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se în același timp că o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.

USR Sibiu: Cum sunt posibile astfel de situații într-un oraș civilizat, cu pretenții europene?

„Dacă așa ceva ai vedea în filme, probabil că te-ar face să râzi în hohote și să cataloghezi scena ca fiind imposibilă în realitate
Din pacate, fabuloasa Românie este un permanet și perpetuu scenariu de film absurd. Atunci când filmul devine realitate la Sibiu, povestea deși încă în note comice duce spre o situație îngrijoratoare" transmit cei de la USR Sibiu printr-o postare pe faceboook.

Reprezentanții partidului anunță de asemenea, că au transmis o interpelare Inspectoratului Județean de Poliție cu mai multe întrebări:

1. Era reținut tânărul în sediul poliției? Cum a plecat cand era adus pentru cercetări?
2. Cum a reușit să deschidă și să pornească autospeciala aflată în parcare? Unde erau cheile de la ea?
3. Cât a trecut de la momentul furtului la momentul sesizării lipsei autospecialei ?
4. Au autospecialele din dotare sistem GPS?
5. Ce măsuri au fost luate împotriva celor răspunzători?
6. Ce măsuri de prevenire a unor incidente de securitate similare au fost luate/se vor lua?
7. Care sunt pașii pentru a restabili încrederea populației in autoritate?

„Așteptăm cu nerăbdare răspunsurile și reacția IPJ Sibiu și subliniem încă o dată că sub hilarul situației, povestea în sine ascunde multe vicii și toti cei din administrația județului suntem direct responsabili de siguranța sibienilor," se arată în încheierea postării.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

9 comentarii

Emil

Acum 1 an

Are tupeu sa intre in Schengen...De ce nu cheamă plagiatorul Bode premierul olandez sau ministrul de interne olandez sa-i spună Berechet actele teroriste de distrugere mușamalizate de crima organizata din MAI si justiție după ce Iohannis a cerut făptașilor prin Orban sa-si curețe bubele pentru a-i putea promova.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 an

o mai trimis putler comenzi, sau numa asta?

Raspunde

@@@

Acum 1 an

Am ajuns de rasul lumii. Si ne mai miram ca nimeni nu respecta politia...
Raspunde

Gaby Gabor

Acum 1 an

O avut dreptate olandezi cu semghen nui de noi. cand ierea shovi la consiliu nu son tamplat nimic o fost linistea.
Raspunde

Ase rehe.

Acum 1 an

Știți numai sa râdeți! Colegul și-a uitat cheile in contact. Individul era beat dar parea totuși de incredere.cetatatenii trebuie să aibă încredere poliție.
Raspunde

Diogene

Acum 1 an

No ca s-a trezit si USR-ul (bineinteles) :)) Poate, poate mai prinde ceva sfert de jumătate de procent. Firește ca toți arunca praf în ochii chiorilor, dar astia-s de-a dreptul minunati. Sunt sigur ca majoritatea au condus, daca au condus, maxim bunica la farmacie.
Raspunde

Antisocial media

Acum 1 an

Nu politiaiu e de vină ca e om si el, de vina e tineretul educat de filmele online si social media, dupa ce vede tânărul atatea aberatii online si nu are niste repere solide in realitate, când iese pe strada uită sa îsi scoată mufa din creier si pleaca in cautare de like-uri plasmuite dupa închipuirea lui. Degeaba tratezi efectele daca nu elimini cauza.
Raspunde

Claus

Acum 1 an

Curios cati din cei ce citesc acest ziar online il sustin pe Bode...Up and down vote.Eu nu.
Raspunde

SEcuritatea modernă

Acum 1 an

Dacă nu ai fi tu de ras, sigur ai fi de plâns la cât rău ai făcut acestui minister împreuna cu toți predecesorii tai pușcăriabili și incompetenți! Ti ai bătut joc de tot ce înseamnă uniformă! Habar nu ai ce înseamnă munca de polițist! Da, in acesta munca se poate și greși! Nu exista pădure fără uscături! Dar nu toți sunt la fel…nu sunt nici de plâns și nici de ras. Nu au nevoie de mila sau compasiunea nimănui… ca de aprecieri nu sunteți in stare! Un diletant care repeta scrierile făcute de alții..vezi ca le au citit și cei dinaintea ta in ultimii 20 ani! Numai dumneata nu știi! Ne crează scârbă și lehamite! Putem continua la infinit…
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus