Festivalul Egalității de Gen a ajuns la ediția cu numărul XVII. Evenimentul este o campanie de conștientizare adresată în primul rând tinerilor pentru a-i ajuta să se împrietenească cu concepte precum drepturile omului și drepturile femeilor și să vadă dincolo de stereotipuri și prejudecăți.
Gândit cu și pentru tineri, festivalul din acest an va aborda teme precum refugiați și migrație – cum ne-am dori să fim tratați când trăim departe de casă – și va analiza ce inegalități se adâncesc în umbra războiului și cum le putem contracara.
„Festivalul Egalității de Gen se încăpățânează să stea sub semnul speranței și vă provoacă la conversații despre ce înseamnă o viață pașnică și cum ne-o construim. Asaltați de realități noi marcate de război și toate consecințele lui, cum facem să rezistăm tentației egoismului și să rămânem umani?”, sunt de părere organizatorii.
Peste vară, echipa Asociației pentru Libertate și Egalitate de Gen - A.L.E.G. a pregătit 20 de voluntari pe tema drepturilor egale și non-violenței. Într-un schimb de experiență cu tineri ucraineni, voluntarii au creat un scenariu pentru o piesă de teatru cu titlul „Războiul schimbă vieți”, pe care o vor pune în scenă la Teatrul Gong, în cadrul unui eveniment de teatru forum, la care publicul se poate implica în schimbarea deznodământului. Evenimentul va fi un prilej de interacțiune cu comunitatea ucraineană din Sibiu și totodată o ocazie de a înțelege mai bine presiunile sub care oamenii iau decizii în situații de criză.
„Tot pe tema speranței în vremuri tulburi vom scrie mesaje împreună cu tinerii la Ziarul Orizontal, cu susținerea artistului Dan Perjovski, vom dezbate cum arată inegalitățile pentru Generația Z, vom vorbi despre oportunități de finanțare europeană oferite de programul Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori 2021 – 2027, dar și despre cum putem contribui noi la o lume mai pașnică”, mai spun cei de la A.L.E.G. .
Programul detaliat al evenimentului:
Ziua 1 | 27 oct | Joi
15:00 – 17:00 | Cum arată (in)egalitatatile pentru GenZ? | Biblioteca Județeană ASTRA
17:30 – 18:00 | Ziarul Orizontal | Dan Perjovschi
18:30 – 20:00 | The challenge of living peacefully| Facebook LIVE (EN)
Ziua 2 | 28 oct | Vineri
18:00 -19:30 | Teatru Forum: Războiul schimbă vieți | Teatrul pentru copii și Tineret Gong (traducere RO-UA)
19:30 Iron Kids & Baby Bones, sub coordonarea lui Alexandru Svaricek | Teatrul pentru copii și tineret Gong
Ziua 3 | 29 oct | Sâmbătă
11:00 – 13:00 | Biblioteca vie | cafeneaua FLOW Refugiu urban
14:00 – 15:00 | Accesarea de fonduri europene (CEDV) | Biblioteca Județeană ASTRA
14:00 – 16:00 | Relații sănătoase |ONLINE în parteneriat cu In a Relationship, ONLINE
16:00 – 18:00 | Migranți și refugiați. Traume și drepturi | Biblioteca Județeană ASTRA (traducere RO-UA)
19:00 | Concert | cafeneaua FLOW Refugiu urban
Festivalul Egalității de Gen® este o campanie anuală care aduce mai aproape de comunitate o alternativă pozitivă la relațiile inegale de putere care produc nedreptate, abuz și discriminare, organizată de către Asociația A.L.E.G. (www.aleg-romania.eu). Ediția de anul acesta este susținută de către Global Fund for Children și Fondation de France.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: program Festivalul Egalității , editie Festivalul Egalității d , Festivalul Egalității de Gen d ,
Vizualizari: 626
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Sibianul vesel
Acum 6 ore
Unsibian
Acum 7 ore
PUTEREA
Acum 7 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 9 ore
Sibian