Când va fi organizat primul meci pe stadionul modernizat al Sibiului a fost una dintre întrebările din ședința de azi a Consiliului local. Aceasta a fost adresată de un consilier USR după adoptarea proiectelor de pe ordinea de zi, iar răspunsul primarului a fost scurt: „Vom comunica”.
Tot dialogul care a avut ca subiect situația privind inaugurarea Stadionului municipal a durat un minut sau cinci fraze.
„Se apropie un moment mult așteptat de sibieni, finalizarea și inaugurarea Stadionului municipal. Pentru că sunt multe discuții, zvonuri legate de acest subiect, vă rog să ne clarificați situația și să ne spuneți care sunt pașii următori, în ce stadiu se află recepția lucrărilor, testările, avizele ISU, Jandarmerie și FRF. Când vom avea primul meci pe stadion, pentru că există o oarecare așteptare și speranță că acest prim meci ar putea avea loc pe 30 noiembrie, între FC Hermannstadt și CFR Cluj?”, a întrebat consilierul Ionuț Ghișe.
Citește și: Cele mai recente imagini cu noul stadion al Sibiului. „Pe ultima sută de metri...”
Astrid Fodor, primarul Sibiului, i-a replicat scurt: „Când vom avea o informație clară, o vom comunica. Vedeți că dăm constant comunicate; sibienii vor fi informați în timp util când va avea loc primul meci și ce se va întâmpla atunci cu ocazia primului meci”.
Amintim că autoritățile locale estimau în documentele publice că lucrările la stadion vor fi finalizate la sfârșitul lunii octombrie.
Luna trecută, consiliul local a aprobat proiectul de hotărâri privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Stadion Municipal Sibiu - Etapa II”. Valoarea investiției a fost aprobată pentru suma de 219.476.529,74 lei, în creștere cu 22,3 milioane de lei față de valoarea aprobată în decembrie 2021, adică 197.145.578,85 lei. Cu alte cuvinte, Stadionul s-a scumpit cu peste 4,5 milioane euro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2014
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Q
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Ron
Acum 14 ore
Eu
Acum 14 ore
Emil