Provocări și formule de dezvoltare pentru o identitate bazată pe cooperare în Regiunea Mării Negre (Challenges and Development Paths for a Cooperative Identity in the Black Sea Region) este titlul evenimentului internațional organizat de Centrul de Studii Globale al Universității Lucian Blaga din Sibiu care își propune să întărească prezența NATO în regiunea Mării Negre.
”Vrem să reluam efortul din 2018 când am dat spre consultare în Congresul American un policy paper care a condus la triplarea prezenței navale americane în Marea Neagră.
Acum vom face un nou policy-paper care să fie diseminat de instituțiile naționale, UE, NATO și Washington pentru a susține cu recomandări concrete inițiativa legislativă bipartizană din Congres (inițiată de senatorii Shaheen&Romney) pentru o prezență robustă a SUA în Marea Neagră. Este o lege trecută în Congres în vara aceasta și vrem să sprijinim dorința de implicare a SUA, furnizând input-uri regionale” spune Silviu Nate, președintele Centrului de Studii Globale.
Documentul emis în urma întâlnirii din Sibiu, din 2018, a fost citit de către senatorii americani și prin efortul depus de Ministerul Afacerilor Eexterne și al , Ambasadei României la Washington s-a putut înțelege mai clar importanța strategică a Mării Negre.
Și-au anunțat participarea, printre alții, la evenimentul care se va organiza în sistem hibrid atât cu prezență fizică, cât și online, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, secretarul de stat Iulian Fota, ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk și Irina Zidaru, director General pentru Afaceri Strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
”În urma războiului din Georgia (2008) și a anexării ilegale a Crimeei de către Rusia (2014), Moscova a profitat de pasivitatea strategică occidentală de a pune în discuție integritatea și stabilitatea europeană. Lupta Rusiei pentru a menține un status quo în Marea Neagră și efortul său de a evita căderea în izolare geopolitică arată amplificat agresivitatea față de vecinătatea sa occidentală. Această nouă realitate reprezintă o provocare pentru stabilitatea și securitatea europeană. În timp ce Marea Neagră nu a beneficiat de așa-numita internaționalizare maritimă, regiunea a fost întotdeauna supusă abuzurilor din partea Rusiei.
Într-un spațiu cu o concentrație mare de actori internaționali și condiționat de geografia regiunii, zona Mării Negre prezintă valențele unui spațiu geopolitic nod. Dinamica regională a Mării Negre nu este deconectată de cea globală”, se explică demersul evenimentului.
Evenimentul se desfășoară în trei sesiuni și își propune să pună în discuție ideile transmise de factorii de decizie, independenți și experți academici cu privire la viitoarele formule de cooperare regională pentru stabilizare și dezvoltare în regiunea Mării Negre.
Rezultatele proiectului constau în: emiterea unui volum de ”proceedings” care va integra analize legate de regiunea Mării Negre în legătură cu fenomenul de securitate și, aașa cum a precizat Silviu Nate, conceperea unui document de politici cu recomandări strategice pentru o abordare cuprinzătoare în regiunea Mării Negre.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1167
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
John S
Acum 2 ore
Emil
Acum 4 ore
Nustiu
Acum 4 ore
Leonard