Vineri,
02.06.2023
Cer Senin
Acum
14°C

Ambulanță pe contrasens din cauza traficului infernal în zona Veștem

Ambulanță pe contrasens din cauza traficului infernal în zona Veștem

Pe grupul de facebook „Info Trafic Sibiu” a fost publicat un filmuleț în care apare o ambulanță care circulă pe contrasens. În imagini se vede cum sensul pe care ar fi trebuit să meargă mașina de intervenție este complet blocat, iar ambulanța se deplasează, având cel puțin semnalele luminoase în funcțiune, pe contrasens. Precizăm faptul că imaginile publicate nu au sonor. Imaginile sunt însoțite de textul „...puțin cam periculoasă mișcarea”. Directorul SAJ Sibiu precizează că în ultimele luni ambulanțierii au fost nevoiți în mai multe rânduri să ia astfel de decizii.

Dr. Costin Popescu, Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu explică faptul că, de câteva luni bune, de când se blochează traficul, în mod special în zona Veștem, ambulanțierii sunt nevoiți să ia astfel de decizii. În aceste cazuri, legea nu le interzice celor care conduc mașini aflate în regim special să încalce regulile de circulație, însă nici nu-i acoperă în caz de accident.

„Dacă cei de pe Ambulanță primesc de la dispecerat cod roșu de deplasare, adică trebuie să ajungă la un caz grav, atunci deplasarea în misiune de face cu semnalele acustice și luminoase pornite, iar șoferii aflați în trafic sunt obligați de lege să acorde prioritate. Însă, responsabilitatea deplasării în acest fel și mă refer aici la situația surprinsă în imagini, o poartă ambulanțierul. Adică el nu este acoperit legal în caz de accident”, spune dr. Costin Popescu.

Acesta precizează faptul că în condițiile unui caz roșu, ambulanțierii își asumă de multe ori astfel de manevre.

„Își asumă riscuri atunci când știu că trebuie să ajungă la un caz grav”, mai spune directorul SAJ.

Ambulanța trebuie să primească prioritate în momentul în care are activate atât semnalele luminoase cât și cele acustice. În cazul în care are activate doar semnalele luminoase, șoferii nu sunt obligați să acorde prioritate, deși în spatele aprinderii luminilor există un motiv.

„Dacă vin de la caz și se întorc la stație pot sta în coloană cu semnalele luminoase aprinse. Atât timp cât nu dau drumul și la sirene se consideră un gest de curtoazie prin care tu ceri prioritate în trafic, dar șoferii nu sunt obligați să o acorde. Se poate întâmpla asta în cazurile în care ambulanțele nu au pacient, dar vor să se întoarcă cu prioritate la stație pentru a ajunge la un următor caz”, mai spune Costin Popescu.

Sursa video: Info Trafic Sibiu

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Trotineta

Acum 7 luni

Unii dintre ambulanțierii voștri sunt cam nebuni. Nu se poate să-ți răsară în față pe contrasens din spatele unui camion, la șapte dimineața, pe ceață și drum cu o singură bandă pe sens. Înțeleg graba lor, da’nu trebuie să echivaleze cu crimă sau sinucidere, degeaba vrei să salvezi pe unul dacă pui în pericol mai multe alte vieți.

Raspunde

Claus

Acum 7 luni

De multe ori se face si abuz,doar ca nu vor sa stea la coadă,cunosc cazuri.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus