Rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sorin Radu, transmite că se așteaptă atât de la prorectorul Adrian Pascu, dar și de la alți profesori care vor intra în politică, să nu amestece aceasta cu spațiul universitar.
"În conformitate cu principiul libertății academice, nu putem comenta decizii personale ale titularilor universității noastre. Totodată, avem convingerea că cei care au ales să se implice politic nu vor amesteca activitatea didactică cu cea politică în spațiul universitar”, a declarat rectorul ULBS, Prof. univ. dr. Sorin Radu, în urma unei întrebări adresate de Turnul Sfatului.
Am solicitat un punct de vedere al universității după anunțul PSD Sibiu din urmă cu cinci zile pentru că acolo se făcea referire la Adrian Pascu, prorectorul Universității „Lucian Blaga”, fiind subliniat acest lucru.
”Prof. univ. dr. ing. Adrian Pascu a decis să se alăture echipei social-democrate. Domnul Adrian Pascu are un CV impresionant. Din aprilie 2020, este prorectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, responsabil cu dezvoltarea organizațională, parteneriatul cu mediul de afaceri, dezvoltarea infrastructurii de cercetare și didactice, precum și cu programele structurale.
Din 2012, până în 2020, a fost prodecan al Facultății de Inginerie “Hermann Oberth”. Este profesor universitar doctor inginer, cu foarte multe lucrări științifice publicate”, scria în comunicatul PSD Sibiu.
„Mă bucur că, împreună cu colega mea Laura Barac, președinta Organizației Municipale PSD Sibiu, am reușit să-l convingem pe domnul profesor să intre în politică și să se alăture echipei social-democrate. Este un câștig pentru PSD Sibiu, dar și pentru sibieni deoarece experiența domnului profesor va fi utilizată de către oameni aflați în funcții de decizie pentru implementarea de proiecte și strategii în folosul sibienilor”, transmitea și deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Citește și: Execuție politică în PSD Sibiu. Exclușii reclamă „războiul voturilor”
Sursa foto: PSD Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1999
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
V.
Acum 1 oră
Coste s
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Sibian