Un şofer al operatorului local de transport public din Braşov (RATBV) a ajuns în vizorul poliţiei după ce a postat în mediul online un scurt film realizat în timp ce se afla la volanul autobuzului.
Din înregistrare reiese că bărbatul, utilizator de TikTok, ar fi folosit telefonul în timp ce conducea autobuzul.
"Zic aşa, după mintea mea, să aveţi grijă cum vă băgaţi, că eu stau pe Tik Tok. Treaba voastră, vă băgaţi, vă riscaţi. Aşa că mai bine gândiţi-vă de două ori", se aude el în înregistrarea făcută chiar în timp ce autobuzul ieşea din staţie.
Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Braşov s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt.
"Menţionăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 36, alin. 3 din OUG 195/2002, "folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitiv tip mâini libere", se sancţionează cu amendă de până la 1.160 lei şi aplicarea a 4 puncte penalizare. Dacă fapta descrisă s-a produs concomitent cu încălcarea unei reguli de circulaţie, pe lângă sancţiunea cu amenda, conducătorului auto i se va reţine permisul de conducere şi i se va suspenda dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 zile. De asemenea, efectuarea, de către conducătorul unui vehicul, a altor activităţi de natură a-i distrage în mod periculos atenţia în timpul condusului, se sancţionează cu amendă de până la 725 lei", a transmis, vineri Agerpres, de IPJ Braşov.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: șofer de autobuz Brașov , TikTok , video
Vizualizari: 1995
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel