Vineri,
12.09.2025
Partial Noros
Acum
17°C

Coșar din tată-n fiu. Sibianul Cosmin Păcurar: La 13 ani desfundam coșuri cu tatăl meu

Coșar din tată-n fiu. Sibianul Cosmin Păcurar: La 13 ani desfundam coșuri cu tatăl meu

„Meseria este moștenire de familie”, așa povestește sibianul Cosmin Păcurar despre ocupația pe care o are în prezent. Cei mai mulți dintre noi asociem coșarul cu norocul. Pentru Cosmin, coșeritul nu înseamnă doar noroc. Este meseria pe care el o practică zi de zi și care îi aduce, alături de satisfacția lucrului bine făcut, bucuria de a duce mai departe o meserie învățată chiar în familie, de la tatăl său, coșar cu experiență de 40 de ani.

Cosmin Păcurar are 35 de ani și este din Ruja, localitatea Agnita. Cum așchia nu sare departe de trunchi și având în față exemplul tatălui său, Cosmin a decis să devină coșar și să ducă mai departe o meserie învățată în familie, încă de la vârsta de 13 ani.

„Meseria este moștenire de familie. Tatăl meu este coșar de 40 de ani. Fiind copil, îl însoțeam să-l ajut la muncă. La vârsta de 13 ani am început să mergem, eu împreună cu fratele meu, la diferite lucrări. În final, eu m-am axat cel mai mult pe meseria asta și am ajuns să o practic”, a povestit Cosmin pentru Turnul Sfatului.

„Tata este încântat că i-am urmat meseria”

Deși a vrut să încerce și alte locuri de muncă, pe Cosmin drumul l-a dus tot la meseria de coșar. Tatăl său este încântat de decizia pe care tânărul a luat-o, iar în prezent, după cum povestește sibianul, merg împreună la diverse lucrări, se consultă și încearcă să găsească cea mai bună soluție pentru problema pe care o are clientul.

„Am lucrat și în timpul liceului cu tatăl meu, am mers în mai multe sezoane cu el. Mi-am dat seama că meseria aceasta este pe cale de dispariție și tatăl meu nu putea să o facă singur. Am mai încercat și alte locuri de muncă, dar mi-am dat seama că asta vreau să fac. Ca firmă, eu și tatăl meu suntem singurii autorizați din Sibiu pe coșerit. Mai sunt firme autorizate pe montare de șeminee, dar nu pe coșerit în special. Tata este încântat că i-am urmat meseria. Îl ajut la lucrări mai complicate, mergem împreună, ne consultăm, vedem care e problema și încercăm să o rezolvăm”, explică sibianul.

Cum se învață coșeritul și ce este cel mai dificil

Cosmin explică faptul că pentru a fi coșar sunt puse la dispoziție cursuri de specializare care se găsesc mai rar în România și mai mult în străinătate. Cel mai bine, însă, această meserie se învață practicând-o.

„Se dă și probă teoretică, se fac și cursuri, dar eu am învățat-o de la tatăl meu, de acolo am învățat tot ce știu. E ca și cum mergi la școală și înveți numai teorie, dar practica nu ai cum să o înveți altfel. Trebuie să o dobândești de la cineva care o face de ani de zile.”

Dacă îl întrebi ce este cel mai greu în ocupația pe care o are, sibianul povestește despre depunerea de praf, întâlnită mai ales la coșurile care nu sunt curățate o perioadă mai lungă de timp. „Avem zile când poate ne schimbăm hainele de două, trei ori, după fiecare client în parte. Sunt coșuri pe care oamenii nu le curăță anual și atunci întâlnești tot felul de probleme, au centrale care nu au fost curățate la timp și atunci depunerea este foarte mare și te murdărești mai repede.”

Ce găsește în coșurile pe care le curăță

Coșurile necurățate la timp constituie una dintre cauzele incendiilor. Tocmai de aceea, sibianul spune că ar fi bine ca oamenii să-și verifice regulat coșurile și nu doar atunci când apar probleme.

„Problema este că nu există un sistem implementat care să le spună oamenilor, să-i avertizeze sau să-i oblige într-un fel sau atul să-și verifice coșul. Avem mentalitatea că merge, mai merge și la anul, și așa apar incendiile, pentru că nu sunt curățate la timp. Sau sunt oameni care cheamă pe vecinul și care, deși vrea să ajute, mai mult încurcă.”

Într-un coș pot fi găsite de la lănțișoare, până la buletine, spune sibianul. Practic, tot ce pot strânge păsările pentru a-și face un cuib cât mai comod. „Găsim tot felul de lucruri. De cele mai multe ori păsările adună diverse obiecte. Ce poate pierde un om pe stradă pasărea îl poate lua și îl bagă în coș pentru a-și face cuib. Și un portofel, un buletin, sau un lănțișor sau o sârmă. Dacă îl poate apuca, îl bagă în coș ca să-și facă cuibul cât mai confortabil. Am găsit și lilieci.”

Zeci de mii de coșuri curățate  

În toți acești ani, Cosmin împreună cu echipa sa are la activ zeci de mii de coșuri curățate. Cel mai fericit este atunci când oamenii îl sună și îi mulțumesc pentru serviciile pe care le-a făcut.

„Putem avea undeva la 15-20 de coșuri pe zi și atunci în atâția ani de zile se adună. Cum curățăm la școli, o școală are 50-60 de coșuri sau mai sunt blocuri unde familiile au sobe. Satisfacția vine de la oameni, când te sună sau îți mulțumesc că pot să facă focul în casă, că au scăpat de frig sau că i-ai salvat de la un incendiu, asta este cea mai mare bucurie pentru noi”.

Au crescut prețurile la gaz, oamenii revin la lemne 

În general, cele mai multe solicitări vin pentru Valea Hârtibaciului, dar și pentru cabanele din Păltiniș. „Și în Sibiu sunt solicitări. În această perioadă, în care au crescut prețurile, avem mai multe solicitări decât de obicei pentru că multă lume vrea o sursă alternativă de căldură. Sunt  persoane care nu au folosit soba de teracotă, acum revin la ea și trebuie verificată.”

Durata de curățare a unui coș depinde de complexitatea lui. „La combustibil solid avem depunere pe coș, la combustibilul gazos, acolo avem mai mult de verificat. Poate să dureze de la 20 de minute până la o oră sau chiar două.”

În fiecare an merge în Italia la întâlnirea mondială a coșarilor

Cosmin face parte din Asociația Hornarilor, Constructorilor de Coșuri de Fum și Șeminee – ASFOCH. Din România, din această asociație fac parte peste 100 de coșari. „Suntem o familie, ne întâlnim, ne spunem probleme, cu ce ne confruntăm pe teren, ne dăm sfaturi.”

Totodată, la Santa Maria Maggiore, în Italia, Cosmin participă anual la întâlnirea coșarilor din toată lumea. „Ne adunăm 3000-4000 de coșari din toată lumea. Avem o costumație tradițională cu care mergem, ne îmbrăcăm cum erau coșarii îmbrăcați. Se face o paradă, este ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. Vin undeva la 20.000-30.000 de oameni special ca să ne vadă”, a mai adăugat tânărul.

„Nu m-am gândit niciodată să mă opresc”

Coșar de atâția ani, Cosmin nu s-a gândit niciodată să renunțe la meseria pe care o are. Întâlnește oameni noi, situații noi care îl fac să evolueze și să își dorească să învețe și mai mult.

„Ca să poți să lucrezi profesional  este o investiție destul de mare, ca să ai o mașină echipată corespunzător poți ajunge la 50.000-60.000 de euro. De asemenea, aparatura este destul de costisitoare. Nu mai lucrăm cu o simplă perie și cu o scară așa cum o făcea vechiul coșar. Nu m-am gândit niciodată să mă opresc, întâlnesc tot timpul oameni noi, lucruri noi și cred că asta este cel mai important”, concluzionează acesta.

Pentru detalii despre serviciile sale, Cosmin vă stă la dispoziție la numerele de telefon 0753.762.116 și 0754.204.555, iar activitatea lui o puteți urmări și pe pagina de facebook Servicii de Coșerit.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

T.

Acum 2 ani

seamama cu tov. Ciolacu (mai tanar) : )
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus