Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Licitație nouă: Primăria Sibiu vrea să știe în ce stare e fostul Liceu CFR și cum poate fi modernizat

Licitație nouă: Primăria Sibiu vrea să știe în ce stare e fostul Liceu CFR și cum poate fi modernizat

Primăria Sibiu a publicat în Sistemul electronic de achiziții publice o licitație pentru expertizarea clădirii fostului Liceu CFR, în vederea modernizării.

Abandonat de mai bine 12 ani, timp în care a fost subiectul unui proces de retrocedare, fostul Liceu CFR se află în prezent într-o avansată stare de degradare. Primăria Sibiu intenționează să-l modernizeze, însă înainte de a începe lucrările trebuie să știe care este starea lui exactă și ce se poate face.

Organizată prin Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat, licitația are o valoare de 19.000 de lei și prevede realizarea expertizei tehnice în vederea reabilitării imobilului.

”Beneficiarul investiției solicită efectuarea unui raport de expertiză tehnică care să stabilească situația actuală în care se regăsește investiția în scopul realizării execuției privind reabilitarea acestui obiectiv”, se arată în descrierea achiziției.

Câștigătoare este firma Unitar Proiect TDA SRL din București.

Turnul Sfatului a prezentat în trecut detalii despre starea imobilului:

Context

În primăvara anului 2010 Inspectoratul Școlar Județean Sibiu anunța comasarea Liceului CFR cu Liceul COMPA, toți elevii care învățau aici mutându-se forțat pe strada Henri Coandă. Motivul ținea de revendicarea Consistoriul Evanghelic privind retrocedarea imobilului. Din acel moment un gard înalt a împrejmuit curtea școlii și totul a fost lăsat în voia naturii. Buruienile și copacii a crescut suficient cât să ascundă aproape complet fațada clădirii, care și ea arată semne masive de eroziune și distrugere. În urmă cu 12 ani aici învățau sute de elevi care sperau să devină mecanici, ingineri, lăcătuși, electricieni, constructori, chimiști sau geografi.

Inițial Comisia specială pentru retrocedare a dat dreptate Primăriei Municipiului Sibiu, Biserica Evanghelică contestând decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție. Și aici tot primăria a avut câștig de cauză. În cele din urmă, după aproape 12 ani, clădirea fostului Grupul Școlar Transporturi Căi Ferate Sibiu a reintrat în proprietatea municipalității. Oficialii Bisericii Evanghelice spuneau că, indiferent de decizia instanței, clădirea tot școală urma să fie.

În plus, vara aceasta reprezentanții Primăriei Sibiu au anunțat că au găsit o modalitate de extindere a Colegiului Național „Octavian Goga” din centrul Sibiului. Este vorba despre mutarea unor clase într-o locație de pe strada Dealului unde acum sunt cei de la Colegiul Tehnic Cibinuium, iar aceștia vor fi mutați în clădirea fostului Liceu CFR. Se urmărește astfel eliminarea aglomerației din colegiul unde învață peste 1.900 de elevi și eliminarea schimbului de după amiază. Totul se va putea face după modernizarea clădirii Liceului CFR.

O parte dintre elevii de la Goga se mută la colegiul de pe Dealului. Cei de acolo se mută la fostul CFR

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus