Site-ul de călătorii italian The WOM Travel a făcut o listă cu cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, iar din România a ales o singură locație, Sibiul.
”Întocmirea unei liste cu cele mai frumoase piețe de Crăciun din Europa este cu adevărat complicată. Desigur, știm că piețele tradiționale și istorice din Alsacia și Germania sunt cele mai caracteristice. Piețele din Köln și orașele romantice de pe Rin sunt printre cele mai vechi din Europa. Dacă vrei să descoperi rădăcinile și atmosfera cea mai autentică a piețelor, acestea sunt cu siguranță destinațiile pentru tine.
Orașele și orășelele din Alsacia par să fi ieșit direct dintr-o poveste de Crăciun pe tot parcursul anului și devin și mai frumoase de Crăciun, când luminile și tarabele din piață încălzesc atmosfera. Marile orașe precum Paris, Praga sau Barcelona au multe piețe de Crăciun, fiecare cu propriile caracteristici, sunt cele mai alternative, cele mai axate pe gastronomie și cele pe meșteșuguri unice. Dacă vă place berea puteți alege piețele de Crăciun din Belgia profitând de ocazie pentru a vizita Bruxelles, Bruges și Aversa”, scriu italienii.
Site-ul recomandă Sibiul, alături de alte locații precum Florența, Milano, Verona, Copenhaga, Strasbourg, Viena, Libliana, Cracovia, Praga, Bratislava, Budapesta și Berlin, printre altele.
”În România, la Sibiu, în inima Transilvaniei, e organizată o piață de Crăciun de neuitat. Luminile și decorațiunile sunt frumoase și se potrivesc perfect în arhitectura orașului istoric cu rădăcini săsești. Vei gusta aici din gastronomia tipică acestui colț de Românie și vei avea ocazia perfectă să descoperi cele mai frumoase sate și castele din zonă sub zăpada albă, colorată de luminile de Crăciun”, scriu italienii.
Citește și: „Cel mai frumos Târg de Crăciun din România este la Sibiu”. Cum arată Piața Mare împodobită de Sărbători
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Concurenta mare intre Turcan si Finlandia.
https://youtu.be/4_iH9SErnP4
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dacă în această intersecție au loc atât de multe accidente, de ce nu se amenajează un sens giratoriu? Ar obliga…
„Cel mai probabil în contextul în care a aflat de la alte persoane că așa s-ar proceda, pacienta l-a întrebat…
Oare cât a costat promovarea acestei „cărți” ilustrate cu AI, vândută la negru pe Facebook? În lumea de azi, tupeu…
ce gluma buna! nu cred primaria sibiu nu are avion :)))
De ce jalnic ? Mai jalnic e sa nu mai faci nimic, nu sa muncesti ceva chiar daca la alt…













Lasă un răspuns