După ce aproape 20 de ani, Clinica Beldean Med a avut sediul pe pietonala Nicolae Bălcescu, de un an s-a mutat pe strada Ion Neculce, numărul 15. Mutarea nu a fost una întâmplătoare. Scopul principal a fost de a extinde serviciile. În prezent, pe lângă consultații endocrinologice și pediatrie, clinica oferă consultații de stomatologie, chirurgie plastică și reparatorie, ginecologie, cardiologie, ecografie, analize de laborator, calitatea acestor servicii fiind mereu în atenția personalului medical.
Prezentă de aproape 20 de ani pe piața serviciilor medicale din Sibiu, Clinica Beldean Med și-a schimbat sediul mai ales din dorința de a oferi și cabinete stomatologice, pentru servicii de prevenție si tratament dentar.
„Știm că fiecare are nevoie de control periodic și tratament cât mai precoce, înainte de a ajunge să fim nevoiți să scoatem dinții sau să punem proteze. A fost necesară amenajarea de spații și utilarea cu aparatură.”, explică Luminița Beldean.
În Clinica Beldean Med se pot efectua tratamente stomatologice diverse începând cu tratamentul cariilor, anomalii de erupție dentară (ortodonție) și continuând cu tratamentul parodontozei, protezare simplă sau complexă, inclusiv implanturi dentare. Deoarece se dorește oferirea de servicii cât mai complete s-a creat și o sală de operații cu tot circuitul necesar. Astfel, se pot efectua operații de chirurgie maxilo-facială și mica chirurgie în condiții de maximă siguranță privind prevenția infecțiilor în timpul manoperelor care uneori pot dura mai mult.
În următoarele luni se va instala aparatura de radiologie dentară și servicii de urgență stomatologică, așa că sibienii vor putea beneficia de servicii complete stomatologice în același sediu.
Medicul endocrinolog Luminița Beldean, care este și administrator al SC Beldean Med, explică:
„Clienții/pacienții noștri sunt pe primul loc și acesta a fost unul dintre motivele pentru care am decis să mutăm sediul pe strada Ion Neculce, 15, unde dispunem de o clădire nouă. Accesul este ușor atât cu mașina, cât și cu mijloace de transport în comun din zona Piața Cibin (stația Scandia sau din strada Râului - autobuz 1, 8, 16, 115, 117). În plus, noua clădire permite extinderea gamei de servicii pe care le oferim și astfel acestea se pot adapta continuu nevoilor din zonă. De asemenea, igienizarea spațiului este ușor de făcut, se pot organiza și facilități pentru personalul medical. Dorim ca atât pacienții, cât și personalul, să aibă experiențe plăcute în cadrul clinicii.”
Echipă de profesioniști și specializări multiple
Sibienii care ajung la Beldean Med vor putea beneficia de următoarele consultări de specialitate: stomatologie, endocrinologie, dermatologie, ginecologie, pediatrie, chirurgie plastică și reparatorie, ecografie, analize de laborator, tratamente injectabile și urgențe stomatologice.
„Endocrinologia pentru copii și adulți este cea mai veche preocupare a clinicii și avem experiență în probleme de creștere, pubertate, acnee, pilozitate excesivă, obezitate la copil, cât și toată patologia endocrină de la adult: hipotiroidia, hipertiroidie, noduli tiroidieni, tulburări de ciclu, sterilitate, menopauză, osteoporoză, noduli mamari. Avem și ginecolog care face teste specifice inclusiv test Papa Nicolau și ecografii pelviene”, spune dr. Luminița Beldean.
Chirurgia plastică și reparatorie oferă posibilitatea extirpării de noduli, negi, cu sau fără biopsii, corectarea cicatricilor, operații de tunel carpian, operații estetice faciale la cerere, departamentul poate efectua mici reparații de finețe deoarece dispune de radiocauter, microscop chirurgical, instrumentar specific. Operațiile se fac în sala special amenajată în scop chirurgical.
Ginecologia, cardiologia, dermatologia, neurologia sunt cabinete care dispun de aparatură și materialele necesare pentru diagnostic în clinică.
Osteodensitometru - o metodă de evaluare a gradului de osteoporoză folosită ca metodă de screening și de monitorizare a tratamentului
Stomatologia oferă în prezent toată gama de tratamente, de la cele preventive (detartraj, periaj profesional), la tratamente ale cariei dentare, probleme ale gingiei, anomalii de erupție dentară (colaborare cu ortodont), dar și tratamente complexe tip proteze dentare, implanturi sau operații maxilofaciale. „Serviciile de urgență vor salva nopțile de durere, dar noi ne dorim ca orice dinte să fie tratat cât mai precoce pentru a nu ajunge la extracții dentare și proteze.”
În plus, la Clinica Beldean Med se pot efectua tratamente sub microscop chirurgical care ajută la reconstruirea dinților bucată cu bucată (edontoție).
Ecografie Doppler - La Beldean Med se pot efectua ecografii abdominale, tiroidiene, pelviene. „Colaborăm cu doctor Scurtu Ana Maria care are competență și experiență în efectuarea ecografiilor. La cerere se pot face și ecografii de cord, sân și articulații”
Analize laborator - în funcție de lista de analize se pot efectua recoltări, unele investigații se pot efectua și în cursul după amiezii, important este ca pacientul să nu mănânce cu trei ore înainte. Avem contract de colaborare cu laboratoarele Bioclinica și Sante. Rezultatele pot fi comunicate și telefonic, urmând să fie preluate fizic.
Medicina muncii este o specializare nouă pe care o are clinica. „Dorim să oferim pachete la angajați care să includă serviciile noastre, inclusiv stomatologie.”
Sterilizare - Pe lângă materiale de unică folosință este necesară sterilizarea unor componente. Clinica dispune de un departament de sterilizare care este dotat cu aparatură modernă de spălare, dezinfectare și sterilizare a instrumentelor și materialelor folosite în clinică.
„Ne-am mutat în această nouă clădire în ideea de a dezvolta un centru medical, să aducem specialiști interesați să ofere profesionalism și respect. Avem colaborări cu medici instruiți atât în țară, cât și în centre din Europa, astfel încât să putem acorda servicii de calitate tuturor clienților care ne aleg.”
Echipa de specialiști
Dr. Luminița Beldean - medic endocrinolog și pediatru, doctor în științe medicale, cu pregătire în centrul universitar Cluj Napoca și în centre europene - UK, Germania, contract cu Casa de Asigurări Sibiu;
Dr. Geroge Marginean - medic specialist Chirugie Plastică și Reparatorie, specializat în Universitatea de Medicină Cluj Napoca, contract cu Casa de Asigurări Sibiu;
Dr. Ana-Maria Faur - competență în ecografie și medicina muncii.
„Avem colaborare și cu medici cardiologi, neurologi, ginecologi. În clinică lucrează doi asistenți cu studii superioare: As. Cristina Ruginescu, As. Mădălina Insurațelu. Echipa de stomatologi este compusă din patru medici care au o experiență ce acoperă toate problemele importante legate de dantură. „Bineînțeles că vă recomandăm și consultația preventivă ce asociază detartrajul și periajul profesional. Aceasta va asigura pe lângă estetica dinților, prevenirea cariilor și gingivite.”
Dr. Andreea Mareș, medic rezident Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială, competență în implantologie orală și protetică dentară;
Dr. Sabina Borzea specializată în Protetică dentară;
Dr. Iustin Piso, medic stomatolog generalist;
Dr. Paula Ioana Zamfir, medic stomatolog generalist.
Aparatură de specialitate și colaborare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate
Clinica este dotată cu aparatură de ultimă generație - Ecograf GE multidisciplinar (abdomen, cardio, sân, copii), Osteodensitometru US, radiocauter, electrocauter, masă de operații, monitor funcții vitale, microscop chirurgical Leica, unituri dentare și în curând radiologie dentară. Investițiile în aparatura medicală modernă și performantă și dorința de acoperire a serviciilor medicale sunt destinate să satisfacă din toate punctele de vedere pacienții care apelează la serviciile medicale oferite.
Clinica are și contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu pentru unele specializări (endocrinologie, chirurgie plastică și reparatorie, parțial-stomatologie), consultațiile cu bilet de trimitere fiind gratuite, iar dacă pacienții necesită analize suplimentare acestea se pot efectua fie cu bilet de trimitere către un laborator acreditat CJAS, fie contracost la sediul clinicii. Rezultatele analizelor și opțiunile terapeutice se pot comunica și telefonic, pe WhatsApp sau email, urmând ca persoana să vină ulterior la control și să preia fizic documentele.
„Am întâlnit situații în care pacienții nu au mai mers la control din cauza costurilor. Eu fac consultații în mod special gratuit din dorința mea de a crește accesibilitatea la servicii medicale și astfel la diagnostic precoce și tratament adaptat conform evoluției.”, mai explică Luminița Beldean.
Relație specială între medic și pacient
„Pentru noi pacienții sunt și prietenii noștri, așa că dorim să oferim un climat familial. Știm că cei care intră în clinică au multe întrebări și de multe ori nu se simt confortabil în postura de pacient. Ne străduim să înțelegem cât mai mult din așteptările lor.”
Personalul de la Clinica Beldean Med este încurajat să ofere pacienților atenție pentru fiecare problemă cu care se confruntă și să îi informeze cât mai detaliat despre tratamentul care urmează să le fie administrat. De asemenea, sunt încurajați să se prezinte la controale periodice pentru a monitoriza evoluția tratamentului.
„Nu este suficient să avem un diagnostic. Pentru multe boli e necesar tratament și monitorizare. Pacienții sunt informați în legătură cu nevoia de reevaluare periodică (3-6-12 luni în funcție de boală). Sunt și situații în care e necesar să colaborăm cu alte clinici și facilităm pacienților programarea cât mai repede posibil.”
Ce program are clinica
Programul Clinicii Beldean Med este de luni până vineri între orele 09-18.
Contact Clinică și programări: 0269 243 833, 0742 043 050
Se pot face programări și online prin agenda med.
https://agendamed.ro/p/endocrinologie/sibiu/beldean-lumini%C8%9Ba_6181.html
Adresa- Sibiu, Str. Ion Neculce 15
Se ajunge cu mijloace de transport în comun din zona Piața Cibin (stația Scandia sau din str. Râului- autobuz 1, 8, 16, 115, 117 ). Dacă se vine cu mașina se poate parca pe străzile din jur, fără taxă.
Site - www.beldeanmed.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6895
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
@Tfl ist
Acum 1 oră
Primaria e S.R.L.-ul aurorei ???
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Un român